Plafonarea prețului petrolului rusesc ar avea un "efect dăunător" pe piața mondială, afirmă un ministru rus
Vicepremierul rus pentru energie, Alexander Novak, a criticat miercuri orice plafonare a prețurilor petrolului rusesc, care ar „încălca mecanismele pieței” și ar putea avea un „efect foarte dăunător” asupra industriei mondiale, scrie AFP.
Referindu-se la o penurie de petrol în cazul în care UE va adopta o astfel de măsură, Novak a avertizat încă o dată că societățile rusești „nu vor furniza petrol țărilor care folosesc acest instrument”.
La începutul lunii septembrie, G7 a anunțat că va pune în aplicare „de urgență” un plafon al prețului petrolului rusesc pentru a limita veniturile din vânzarea de hidrocarburi, care finanțează ofensiva Moscovei în Ucraina.
Concret, Rusia și-ar vinde petrolul către aceste țări la un preț mai mic decât cel actual, dar totuși mai mare decât prețul de producție, astfel încât să aibă un interes economic în a continua să le vândă petrolul și să nu-și întrerupă aprovizionarea.
Dar India și China, printre cei mai mari importatori de petrol din lume, nu par dispuse să se alăture G7 în această etapă, deoarece ambele țări beneficiază de prețuri reduse la petrolul rusesc.
Vicepremierul rus a salutat, de asemenea, „decizia istorică” a țărilor OPEC+ de a-și reduce drastic cotele de producție cu două milioane de barili pe zi în noiembrie, pentru a susține sus prețurile afectate de temerile legate de recesiune.
Întrebat, de asemenea, despre scurgerile de la gazoductele Nord Stream 1 și 2 din Marea Baltică, Novak a declarat că „Rusia ar putea, în scurt timp, să furnizeze gaz” prin intermediul unei linii Nord Stream 2 nedeteriorate, dacă Europa ar dori acest lucru.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, a spus el, „trebuie să fie luate deciziile juridice necesare de către europeni în ceea ce privește certificarea sa și eliminarea restricțiilor” asupra conductei, care s-a născut moartă ca urmare a intervenției militare rusești în Ucraina.
Oficialul rus a cerut, de asemenea, o „anchetă obiectivă” asupra cauzelor presupusului sabotaj din Marea Baltică, întrucât autorii acestui incident fără precedent rămân deocamdată necunoscuți.
Uniunea Europeană și-a dat aprobarea finală pentru un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei din cauza războiului său împotriva Ucrainei, relatează Reuters. Răspunsul UE vine după amenințările nucleare ale Rusiei și mobilizarea militară parțială a rezerviștilor, precum și după anexarea unor regiuni din Ucraina.
Măsurile includ mai multe restricții în comerțul cu Rusia, în ceea ce privește produsele de oțel și tehnologice, precum și o plafonare a prețului petrolului pentru livrările de țiței rusesc pe mare către țări terțe.
Diplomații UE au confirmat că blocul a fost de acord să limiteze prețul petrolului rusesc, după ce a oferit „asigurări” Greciei, Ciprului și Maltei, țări cu industrii mari de transport maritim. Înainte de acord, aceste țări au susținut că plafonul prețului petrolului nu ar trebui impus de UE fără garanții că și alte țări din afara UE, cum ar fi India, vor semna și ele un plafon de preț.