Portret Benjamin Netanyahu: „Regele Bibi” care și-a pierdut coroana
Premierul cel mai longeviv din istoria Israelului pe care l-a marcat prin stilul său furios, Benjamin Netanyahu a jucat pe deplin cartea „apărării” țării, dar și-a centrat puterea în jurul său, până la căderea sa, potrivit AFP.
După mai bine de 12 ani consecutivi la putere și manevre intense în culise pentru a se menține în funcția de șef al guvernului, Benjamin Netanyahu a renunțat duminică după un vot de încredere în parlament privind noua „coaliție pentru schimbare”.
Liderul în vârstă de 71 de ani a devenit conducătorul opoziției în câteva ore, fără control direct asupra destinului țării pe care a condus-o timp de mai bine de un deceniu, lăsând o țară mai polarizată ca niciodată. Oponenții săi îl văd ca un „ministru al infracționalității” și nu un „prim-ministru”, făcând aluzie la problemele sale cu legea, care îl urmărește pentru corupție, delapidare și încălcare a încrederii într-o serie de cazuri.
Admiratorii săi văd în „Bibi” încarnarea noului „Rege al Israelului” pentru apărarea țării împotriva Iranului și a controversatului său program nuclear, perceput ca noul „Amalek” -inamic mortal al evreilor în Biblie.
„Lupta împotriva terorismului”
Pentru susținătorii săi, acest statut de mare protector a fost consolidat de gestionarea epidemiei Covid-19 datorită unei campanii intense de vaccinare care a permis țării să revină la o viață normală cu luni înainte de restul lumii.
În ultima sa zi de funcție, Benjamin Netanyahu a spus că a considerat una dintre cele mai importante realizări ale mandatului său operațiunea secretă, desfășurată în 2018 de serviciul secret israelian și care a permis Israelului să preia zeci de mii de arhive iraniene.
De ani de zile, Netanyahu rămâne și cu această imagine: un desen naiv, o bombă desenată cu un stilou, care ar trebui să reprezinte capacitățile nucleare iraniene, desen prezentat la platforma Națiunilor Unite în 2012.
Cu vocea răgușită a unui tenor, păr cărunt, purtând deseori costum și cravată, Benjamin Netanyahu este profund marcat de moștenirea dreptului israelian.
Născut la Tel Aviv la 21 octombrie 1949, deține acest bagaj ideologic de la tatăl său Benzion, fost asistent al lui Zeev Jabotinsky, lider al așa-numitei tendințe sioniste „revizioniste”, favorabil „Israelului Mare”.
Spre deosebire de procesul de pace israeliano-palestinian din anii 1990, pe care l-a ajutat să-l îngroape, Netanyahu pledează pentru o viziune a Israelului ca „stat evreu” cu frontiere care se extind în Iordania, de unde declarațiile sale în favoarea anexării unor părți din Cisiordania ocupată.
În ultimul deceniu, numărul locuitorilor a crescut cu 50% în așezările din Cisiordania, depășind 475.000 de oameni, trăind alături de peste 2,8 milioane de palestinieni, o prezență crescută care amenință crearea unui stat Palestinian viabil conform ONU.
La începutul anilor 1970, tânărul Netanyahu și-a îndeplinit serviciul militar într-o echipă de comando de elită. Dar mai ales fratele său mai mare, Yoni, s-a remarcat în rândurile armatei.
În 1976, Yoni, comandantul unității responsabile de eliberarea ostaticilor dintr-un zbor Tel Aviv / Paris din Uganda, a fost ucis în timpul asaltului israelian.
Această moarte îl zguduie profund pe Benjamin Netanyahu, care va face din „lupta împotriva terorismului”, pe care o asociază deseori cu palestinienii sau iranienii, unul dintre firele comune ale carierei sale.
În numele Tatălui
El „și-a construit caracterul politic în jurul unei imagini de forță și a ideii că evreii (…) trebuiau să fie la fel de duri ca regiunea în care trăiesc”, scrie în memoriile sale fostul președinte american Barack Obama.
Și să ne întrebăm dacă Benjamin Netanyahu, care „a moștenit zelul tatălui său pentru a apăra Israelul”, a „moștenit și ostilitatea paternă neinhibată față de arabi”.
Deși a avut mereu atacuri dure împotriva conducerii palestiniene, el a apărat cu ardere și normalizarea în 2020 a relațiilor cu țările arabe (Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Sudan, Maroc).
Vorbitor înnăscut, este, de asemenea, diplomat de carieră, a fost detașat în Statele Unite, țara în care a studiat, apoi ambasador la ONU în anii 1980.
În 1996, la vârsta de 47 de ani, a triumfat asupra lui Dean Shimon Peres și a devenit cel mai tânăr prim-ministru din istoria Israelului. Va rămâne la putere trei ani.
Cu toate acestea, în cele din urmă s-a întors la pasiunea sa, la politică, și a preluat conducerea Likud, până când a devenit din nou prim-ministru în 2009. De atunci, Israelul nu a mai cunoscut niciun alt șef de guvern decât el.
Astăzi, cei care îl dau jos sunt Naftali Bennett, o figură a dreptei radicale sau centristul Yaïr Lapid, foști miniștri sub Netanyahu și membri ai noii coaliții guvernamentale.
După cucerirea și gestionarea puterii, regele Netanyahu coboară de pe tronul său visând,deja, să se întoarcă la el.
INTERVIURILE HotNews.ro