POST-EUROVISION Muzica ucraineană e mai mult decât Kalush Orchestra: Folclor, identitate națională și valori europene
Trupa ucraineană Kalush Ochestra a câștigat Eurovision-ul cu piesa „Ștefania”, o alegere considerată de mulți „experți” ca fiind politică, deloc obiectivă sau bazată pe merit. Orice e posibil, dar Ucraina are o scenă muzicală eterogenă, înseamnă mult mai mult decât o victorie la un show unde calitatea nu a fost întotdeauna pe primul loc.
Victoria Ucrainei la Eurovision a împărțit internetul în două tabere: cei care s-au bucurat de rezultat și cei care au criticat „imparțialitatea” organizatorilor. Chiar și Piers Morgan, acest expert în toate și cu păreri despre orice, a criticat competiția și victoria „previzibilă”. Astfel de plângeri sunt puerile din două motive:
1. E un concurs care ia în considerare și voturile publicului și
2. Nimeni nu se plânge că majoritatea câștigătorilor și participanților fac o muzică de duzină, dar când vine vorba de politică, nedreptatea trebuie taxată.
Valoarea piesei „Ștefania” nu e relevantă, ori îți place, ori nu. Rar o să găsești piese memorabile la Eurovision. Excepțiile sunt notabile dar concursul nu se bazează doar pe calitate, din păcate. Kitch-ul e la ordinea zilei, nimeni nu are nimic de comentat despre selecția superficială.
În lumina acestor păreri controversate, merită să facem o trecere în revistă a scenei muzicale din Ucraina, care se definește printr-o identitate națională puternică, ancorată în tradiție dar cu multe influențe occidentale. Nu e doar Kalush Orchestra:
Alina Pash
Victoria ucrainenilor a fost controversată încă din selecția națională. Inițial, Alina Pash a ieșit învingătoare dar a fost nevoită să se retragă. Cântăreața a vizitat Crimeea în 2015, ceea ce a dat naștere unor reacții exagerate, mulți au criticat-o pentru excursia în peninsula anexată de Rusia.
Asta cu toate că piesa ei, „Shadows Of Forgotten Ancestors”, care împarte titlul cu un film faimos ucrainean din 1965, are destule elemente folclorice și patriotice.
Greu de zis dacă piesa Alinei ar fi luat premiul cel mare și la faza finală, nici nu are rost s-o comparăm cu „Stefania”, dar talentul ei e evident. Merită să-i asculți și piesele cele mai cunoscute: „Bitanga” și „Bosorkanya”, unde combină rap-ul occidental cu estetica est-europeană.
A cântat anul trecut la Electric Castle și o va face din nou în 15 iulie la Bonțida.
Jamala
Apropo de Eurovision, Jamala e a doua reprezentantă a Ucrainei care a câștigat concursul. Prima a fost Ruslana, care a luat premiul cel mare în 2004, cu „Wild Dances”, o piesă foarte pop, bună, dar fără substanță. În schimb, „1944” e despre deportarea tătarilor din Crimeea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un subiect mult mai serios decât un dans de împerechere.
Piesa a apărut la doi ani după anexarea Crimeei de către Federația Rusă. Victoria ei a fost criticată, la fel cum s-a întâmplat și anul acesta cu „Ștefania”, de cei care au considerat că a încălcat regulile stricte ale Eurovisionului în privința mesajelor politice. Dar chiar și o singură audiție e suficientă să apreciezi că e mai mult decât un favoritism.
DJ Nastia
O altă artistă care a fost deja în România, la Electric Castle, e DJ Nastia. E cunoscută în rândul fanilor de techno/house și drum and bass. La fel ca toți artiștii din Ucraina, DJ Nastia e extrem de atașată de țara natală.
A intrat într-un conflict direct cu rusoaica Nina Kraviz, un nume mare în scena de muzică electronică. A criticat-o din cauza faptului că nu se detașează de regimul lui Putin. Sprijinul comunității techno pentru Nina e, în viziunea lui Nastia, o formă de susținere pentru invazia rusă. Militează pentru o interdicție din partea organizatorilor de party-uri pentru toți artiștii ruși care nu critică suficient ce se întâmplă în Ucraina.
DakhaBrakha
Cu siguranță cea mai cunoscută trupă ucraineană în Occident. Dakhabrakha a fost la NPR Tiny Desk Concert și pe scena de la Galstonbury. A apărut și pe coloana sonoră a serialului Fargo. La finalul lunii aprilie, trupa a cântat și la New Orleans Jazz & Heritage Festival, unde au cântat și nume mari precum Stevie Nicks, Red Hot Chilli Peppers sau The Who.
Muzica lor e arhaică și modernă în același timp, cel mai bun exemplu de muzică folclorică actualizată la sound-urile din prezent. Se îmbracă în haine tradiționale pe scenă și folosesc mai multe instrumente de percuție și suflat care îi scot în evidență. Indiferent ce stil preferi, DakhaBrakha e genul ăla de trupă care adună pe toți la masă.
ONUKA
O altă trupă care folosește elemente folclorice în combinație cu muzica electronică, pattern pe care-l găsim la aproape toate trupele din lista asta. Iubirea de țară e puternică în Ucraina, se vede pe câmpul de luptă și pe scenă. Diferența e că DakhaBrakha are un sound minimalist, în timp ce ONUKA e ceva mai energic.
Aici chiar poți dansa pe muzica lor, nu doar să te gândești la strămoși și la legende din Carpați. Trupa e foarte cunoscută în Ucraina, mai puțin în străinătate, dar mesajele din piese, care de cele mai multe ori sunt de natură politică, socială sau ecologică, sunt cât se poate de relevante în zilele noastre. Păcat că nu cântă în engleză. Ar rupe și în străinătate, așa cum au făcut-o colegii de la Kazka:
KAZKA
DakhaBrakha e cea mai cunoscută trupă ucraineană pentru publicul cunoscător. Pentru cel de rând, KAZKA e probabil un nume mai rezonant, deși nu știu câți au căutat originea trupei. Hit-ul „Plakala” a adunat până în prezent peste 400 de milioane de vizualizări pe YouTube, un record pentru o piesă cu versuri în ucraineană, dar la fel ca orice hit de pe radio, nu prea contează de unde vine, contează să bubuie.
A bubuit, chiar și în România, în versiunea internațională, cu titlul „Cry”. Versurile au fost modificate în engleză, dar instrumentalul și linia melodică au rămas identice. E o piesă pe care o știe tot românul, poate chiar și două-trei cuvinte din refren, o performanță unică, ce dovedește din nou avantajul limbajului universal.
Okean Elzy
Frumusețea vieții rezidă în diversitate. E timpul pentru niște rock. Okean Elzy e una dintre cele mai de succes trupe din Ucraina, cu o carieră de peste două decenii. Mai puține influențe folclorice dar la fel de mult patriotism. Solistul trupei, Svyastoslav Vakarchuk, e un activist politic și fost membru în Parlament.
Muzica rock înseamnă libertate de exprimare și poate fi o formă de protest împotriva regimurilor totalitate. Ucraina e o țară care ține mult la valorile ei tradiționale, dar e și o țară în care se votează un boxer la primăria capitalei, un rockstar cu idealuri progresiste în administrație și un actor președinte.
Alegerile poporului sunt în linie cu valorile europene.
Uite și alte trupe actuale, mai puțin cunoscute, dar pe care merită să le încerci: Vivienne Mort, Postman sau YUKO. Artiștii vecini sunt asemănători cu ai noștri, talentați și, în unele cazuri, cu succes la scară globală. Diferența majoră e că la toți găsim un patriotism pasional.
E un popor care se mândrește cu trecutul său și propria identitate. Rezistența ucrainenilor în fața invaziei rusești nu mai e o surpriză când ascultăm muzica lor. Toți sunt niște luptători, unii cu arma, alții cu chitara.
INTERVIURILE HotNews.ro