Potlogi, Dâmbovița: Palatul Brâncovenesc, Biserica, Pitaru - domnie. Curtea Pentagon - fudulie

Potlogi, Dâmbovița: Palatul Brâncovenesc, Biserica, Pitaru – domnie. Curtea Pentagon – fudulie

Potlogi e loc curat, proaspăt restaurat. E loc unde poți să-ți închipui ce vrei despre Brâncoveanu. Te pierzi în Curtea Palatului, te închini la Biserica Sfântul Dumitru, tragi o fugă la Pitaru, casa lui Nicolae Grigorescu. Asta-i povestea de înălțare a omului. Domnia. Dar, fudulia este pizza și grătarul de la restaurantul Pentagon, fudulie udată cu șampanii. Înc-o vacanță mică și miraculoasă: Potlogi, Dâmbovița: Palatul Brâncovenesc, Biserică, Pitaru – domnie. Curtea Pentagon – fudulie.

Potlogi, Dâmbovița – numele locului

Potlogi, potlogi, potlogi, nu-i așa că numele te intrigă, cuvântul te macină? Cuvântul “potlogi” te ține ciulit: oare nu-i loc de potlogari? Dar ce-i un potlogar? Un târăie brâu, un ins de două parale, om de dispreț și scuipat, astăzi. Dar pe vremurile Potlogilor și potlogarilor, numele avea renume, era nume de castă, numele celor care puneau petice la încălțăminte. În ziua de luni a târgurilor era căutat să-ți facă sănătoase opincile.

Constantin Brâncoveanu și Nicolae Grigorescu

Aici, printre Potlogi, Brâncoveanu pune ochiul pur și simplu, dintr-o întâmplare, de o bucată de pământ, o ia și-ntr-o grabă numai de el știută ridică Curtea domnească, cu Palat, grădină, biserică.

Grăbă, grăbi, bărbi, ciocuri

Ce grabă o fi avut Brâncoveanu? Palatul nu era în calea nimănui, turcii doar îl bănuiau ca viitor plătitor de taxe și mare bogat, iar copiii mulți îi urmau să se nască. De privim astăzi Potlogiul lui Brâncoveanu nu vedem nicio grabă, ba din contră e atât de așezat, tihnit locul că-ți vine să uiți de București. Și ai de ce uita de București. Stai mult în cuhnie și cască ochii pe căcăștoara domnească. Rătăcește-te prin grădinile locului. Și-nchină-te la mititica biserică.

Și graba neștiută a domnului Brâncoveanu se leagă în teritoriul ăsta de câmpie, stă lângă harta grabei mamei lui Nicolae Grigorescu. Născut, cu șapte ani de acasă dați la Pitaru viitorul pictor Nicolae Grigorescu e dus în grabă la București. Nu-și făcuse vreun nume pe vremea Pitarului. Dar va învăța culoare în mahalalele Bucureștilor.

Interesante sunt grăbile celor doi, astăzi invizibile, neștiute, ba chiar Potlogiul și Pitaru, repet, sunt locuri temeinice de bine, cumințenie și amnezie.

Te poți uita la aceste locuri curate și-nchipui viața plină de bogăție și tragedie a Brâncoveanului

ori viața de culoare și oficialitate a pictorului Nicolae Grigorescu.

Brâncoveanu și Grigorescu marchează 2 momente de înălțare

Uite, nasc și-n Țara Românească zidiri trainice, că până la Brâncoveanu se sfarmă, se distruge totul, e moment când domnia era ce era în lumea asta. E vremea anilor 1600 final – 1700 început, a zidirilor și bărbilor mari. Apoi, prin Grigorescu pictura pe la jumătatea lui 1800- arta începea să fie prețuită, artistul înseamnă ceva pentru carul cu boi, poporul. E vremea minunată a îngrijirii mustăților și ciocurilor. Merită citite viețile unui Brâncoveanu și Grigorescu pentru luare aminte cum s-au întâmplat ziditori de lumi cei doi în Țara Românească. Oricum locul de la Potlogi Pitaru este curat și pe zidurile locurilor îți poate sta mintea la poveștile acestea de înălțare și mărire. Uite aici viața lui Brâncoveanu, de n-o știi. Cu tot cu barbă.

Uite-o și pe-a lui Nicolae Grigorescu. Cu tot cu cioc și mustăcioară

Restaurantul Pentagon și Case vechi

Cum ieși din Palat dai în Pentagon. Restaurant făcut ca Curtea lui Brâncoveanu, unde poți sta să vezi cum fetele frământă blatul de pizza cu mâinile lor, poți vea truda grataragiului de a mâna mititei, cârnații, friptanele în jar și să te bucuri de gazda locului, un tip mișto, spumos și subțire ca șampaniile pe care le are și cu care te îmbie! Cu șampanie poți umbla pe străzile Potlogilor să cunoști lumea.

Puținele case vechi merită o ocheadă:

Când ieși din Potlogi? Pe la apus de soare

Gândind într-un loc uitat de lume la măreție, bând șampanie cu pizza frământândă și friptana domesticită la Pentagon, nu poți altfel decât să taci și să vezi apusul de soare la Potlogi. Nu râgâi la apus! În curtea demnă a Pentagonului e abandon de ură, furie, rău și idei de micime și trai curat, ca între zidurile Curții Brâncovenești, casei din Pitaru. Uite apus de soare: