Sari direct la conținut

Premierul Belgiei a demisionat. Eșec usturător la alegerile parlamentare

HotNews.ro
Alexander De Croo, Foto: Belga / ddp USA / Profimedia
Alexander De Croo, Foto: Belga / ddp USA / Profimedia

Liderul belgian Alexander De Croo a declarat că va fi prim-ministru „demisionar” începând de luni dimineaţă, după ce partidul său de centru-dreapta, Open VLD, a înregistrat o scădere drastică a numărului de voturi în alegerile legislative de duminică, organizate concomitent cu alegerile pentru Parlamentul European, informează Politico, preluat de News.ro.

Partidul naţionalist flamand N-VA (Noua Alianţă Flamandă) era pe cale să rămână cel mai mare partid din parlamentul Belgiei, în timp ce liberalii premierului Alexander De Croo s-au prăbuşit, punând ţara pe calea unor luni de discuţii dificile de coaliţie.

„Pentru noi a fost o seară deosebit de dificilă, am pierdut. De mâine, voi fi un prim-ministru demisionar”, le-a spus De Croo, în lacrimi, susţinătorilor săi la un miting, asumându-şi această înfrângere.

Open VLD a obţinut un scor de 5,7%, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, o scădere de 2,8 puncte procentuale faţă de rezultatul din 2019. Preşedintele partidului, Tom Ongena, a declarat că şi el va demisiona. De Croo va rămâne în funcţia de prim-ministru interimar până la formarea unui nou guvern. „Sunt convins că avem nevoie rapid de un nou guvern, cu puteri depline”, a adăugat el. „Semnalul alegătorilor este clar”, a conchis De Croo.

N-VA pare să fi ţinut piept unei ascensiuni a Vlaams Belang (Interesul Flamand), un partid de extremă dreapta care doreşte divizarea Belgiei şi care, potrivit sondajelor de opinie dinaintea alegerilor, ar fi învingător în nordul ţării, vorbitor de limbă olandeză.

„Prieteni, am câştigat aceste alegeri”, le-a spus Bart De Wever, liderul N-VA, susţinătorilor săi. „Şi recunoaşteţi: nu v-aţi aşteptat la asta. Sondajele au fost proaste, comentariile din presă au fost condamnabile, dar nu aţi renunţat niciodată”, a declarat el.

Votul belgian a coincis cu alegerile pentru Parlamentul UE, în care extrema dreaptă a fost văzută ca marcând câştiguri importante în Germania şi Franţa, conform sondajelor exit-poll.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro