Premierul japonez le transmite sud-coreenilor că „îl doare inima” pentru suferinţa provocată de ocupaţie
Premierul nipon Fumio Kishida le-a transmis duminică sud-coreenilor că „îl doare inima” gândindu-se la suferinţa şi durerea provocate acestora sub regimul colonial japonez, într-o aluzie la disputele istorice care au înrăutăţit relaţiile dintre cei doi aliaţi ai SUA.
Fumio Kishida se află duminică la Seul în prima vizită în capitala sud-coreeană a unui oficial nipon în ultimii 12 ani, ca răspuns la vizita preşedintelui sud-coreean, Yoon Suk Yeol, efectuată în luna martie la Tokyo, în cursul căreia cele două ţări au încercat să închidă un capitol al disputelor istorice care au dominat relaţiile dintre Japonia şi Coreea de Sud mai multe decenii.
Adresându-se jurnaliştilor într-o conferinţă de presă după întâlnirea cu Yoon Suk Yeol, Fumio Kishida s-a abţinut să prezinte noi scuze oficiale pentru abuzurile comise în timpul ocupaţiei din perioada 1910-1945, dar a declarat că guvernul său moşteneşte poziţia administraţiilor anterioare, dintre care unele şi-au cerut scuze, relatează agențiile Reuters și Agerpres.
„Pe mine, personal, mă doare inima când mă gândesc la numeroasele persoane care au îndurat suferinţe teribile şi abuzuri în circumstanţele dificile ale acelor vremuri”, a afirmat el, fără să intre în detalii.
„Cooperarea şi coordonarea între Coreea de Sud şi Japonia sunt esenţiale”
La rândul său, preşedintele sud-coreean a declarat că problemele istorice nerezolvate nu ar trebui să însemne că nu se pot lua măsuri pentru a aprofunda legăturile în faţa crizelor internaţionale din ce în ce mai mari şi că doreşte ca relaţiile dintre cele două ţări să fie mai bune ca niciodată.
Un înalt responsabil al preşedinţiei de la Seul a declarat că remarcile lui Kishida nu au fost convenite în prealabil, iar Yoon i-a mulţumit acestuia pentru că „şi-a arătat poziţia sinceră, chiar dacă nu a existat o astfel de solicitare”, adăugând că aceasta va fi „foarte util pentru cooperarea viitoare”.
Angajamentele Seulului şi Tokyo de a-şi consolida cooperarea au fost salutate de SUA ca o modalitate de a face faţă mai bine ameninţărilor din partea Coreei de Nord şi concurenţei din partea Chinei.
„Cooperarea şi coordonarea între Coreea de Sud şi Japonia sunt esenţiale nu numai pentru interesele comune ale celor două ţări, ci şi pentru pacea şi prosperitatea mondiale în contextul situaţiei internaţionale grave actuale”, a declarat Yoon în deschiderea întâlnirii lor.
„Majoritatea sud-coreenilor consideră că Japonia nu a prezentat suficiente scuze”
Unul dintre subiectele de pe agenda vizitei premierului nipon în Coreea de Sud ar trebui să fie cooperarea în domeniul securităţii, mai ales având în vedere ameninţarea nucleară reprezentată de Coreea de Nord, apreciase înaintea vizitei Shin-wha Lee, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea din Coreea.
„Avem multe oportunităţi de a coopera pentru a aborda ameninţarea (nord-coreeană)” şi pentru a asigura o regiune Indo-Pacifică deschisă, a declarat un oficial al Ministerului de Externe japonez.
Cu toate acestea, disputele istorice între Seul şi Tokyo aruncă încă o umbră asupra dezvoltării legăturilor între cele două capitale, notează agenția Reuters.
Litigii istorice legate de ocupaţia japoneză a Peninsulei Coreea opun în continuare cele două ţări, în special privind un grup de insuliţe stâncoase pe care Coreea de Sud şi Japonia şi-l dispută în continuare, precum şi problema „femeilor de reconfortare”, femei coreene forţate să lucreze în bordelurile înfiinţate pentru soldaţii armatei şi marinei imperiale japoneze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Potrivit lui Shin-wha Lee, majoritatea sud-coreenilor consideră că Japonia nu a prezentat suficiente scuze pentru atrocităţile comise în timpul ocupaţiei, notează Reuters.