Presa, intre zvon si autoritate (de Miron Damian)

„De ce sa avem mai multa incredere in celula de criza decit in zvonuri?”, se intreba, saptamina trecuta, un ziarist sincer si echilibrat. Raspunsul gresit este ca e normal sa ai incredere in autoritati. Nu, nu e normal sa acorzi, automat, o astfel de incredere. Din contra, puterea trebuie supusa unui potential permanent de suspiciune. Dar nu este normal nici ca astfel de suspiciuni sa autentifice zvonuri.

Investigatia jurnalistica a luat de la cea stiintifica un instrument foarte valoros. „Briciul lui Occam” este un principiu care respinge ipotezele care nu corespund unor necesitati, raspunsurile care nu corespund unor intrebari. Faptul ca o anume afirmatie nu este sau nu poate fi infirmata este altceva decit o confirmare; posibilitatea nu poate servi ca argument.

Un exemplu, perfect ipotetic, o sa faca mai clara diferenta. Una este sa spui „din indicii economici deduc ca alinierea leului la euro va fi dificila, si nu am incredere in guvern cind sustine contrariul”; cu totul altceva este sa spui „nu am incredere in guvern cind sustine ca ne vom alinia la euro; asa ca deduc ca e adevarat zvonul ca ne vom alinia la rubla”. Prima afirmatie arata o sanatoasa neincredere in autoritati.

A doua arata neincredere in propria capacitate de judecata, ceea ce, pe cit pot eu sa spun, nu este deloc sanatos.

Revenind la cazul nostru, ipoteze precum cea a eliberarii, pe tacute, a jurnalistilor ar fi trebuit abandonate pentru ca nu corespundeau nici unei necesitati, nu exista nici un motiv real sa fie crezute, inainte si indiferent de orice semnificatie data intirzierii infirmarii prezidentiale.

Desigur, exista cititori si jurnalisti care au avut un motiv sa creada ipoteza, si anume faptul ca au avut incredere in acei ziaristi, respectiv colegi de breasla, care au prezentat-o nu ca pe un zvon, ci ca pe o certitudine.

Insa, cu aceeasi onestitate cu care ii fac un repros presedintelui, cei amagiti in acest fel ar trebui, mai intii, sa admita ca respectivele surse nu (mai) prezinta incredere.

Iar faptul ca si acestia din urma l-au acuzat pe presedinte pentru refuzul de a pune capat zvonisticii denota, ma tem, cu totul altceva decit onestitate. Considerind cert faptul ca jurnalistii sint deja liberi si ca autoritatile ascund acest lucru, ziaristii respectivi au acuzat, implicit, Presedintia de minciuna, ba chiar de inselatorie.

Or, indiferent de usurinta cu care arunci acuzatia de minciuna, exista, cel putin, o consecinta pe care nu o poti evita. Nu poti sa acuzi pe cineva mai intii de minciuna, iar ulterior, cind se dovedeste ca a avut dreptate, sa-l acuzi ca ti-a ascuns adevarul. Ca sa ti-l poata ascunde, ar fi trebuit, mai intii, sa ti-l poata arata.

E evident ca, daca jurnalistii acestia il considerau vinovat pe dl Basescu de o astfel de mistificare, atunci orice dezmintiri si infirmari ale acestuia n-ar fi valorat nimic pentru ei. S-au aratat neincrezatori in presedinte, perfect, e dreptul lor, dar atunci reprosul ca acesta le-ar fi tradat, practic, increderea nu este altceva decit ipocrizie.