Sari direct la conținut

Președintele bulgar, Rumen Radev, vrea să boicoteze summitul NATO ca protest față de sprijinul guvernului propriei țări pentru Ucraina

HotNews.ro
Preşedintele bulgar Rumen Radev, Foto: Ludovic Marin / AFP / Profimedia Images
Preşedintele bulgar Rumen Radev, Foto: Ludovic Marin / AFP / Profimedia Images

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, nu intenţionează să participe la summitul NATO care se va desfăşura la Washington în perioada 9-11 iulie, a transmis joi biroul său de presă, potrivit agenţiei DPA, scrie Agerpres.

El şi-a motivat această decizie prin dezacordul său faţă de politica guvernului de la Sofia privind Ucraina. Deşi Bulgaria trece din 2021 printr-o criză politică perpetuă, cu alegeri anticipate şi guverne interimare succesive, aceste guverne au sprijinit Ucraina în războiul cu Rusia, inclusiv cu arme şi muniţii, în pofida relaţiilor tradiţionale apropiate între Bulgaria şi Rusia.

Preşedintele Rumen Radev refuză să conducă delegaţia bulgară la summitul NATO, ca urmare a divergenţelor cu guvernul asupra unor poziţii ale Bulgariei la summit, a precizat biroul său de presă într-un comunicat.

Concret, aceste divergenţe privesc obligaţiile pe care Bulgaria şi le asumă în războiul din Ucraina, se adaugă în text. În acesta preşedinţia bulgară ţine totuşi să amintească faptul că Rumen Radev a condamnat agresiunea rusă asupra Ucrainei încă din prima zi a războiului.

Decizia preşedintelui de a nu mai participa la summitul NATO survine după ce guvernul de la Sofia a aprobat poziţia cadru a Bulgariei la această reuniune, într-un document care nu a fost făcut public.

Potrivit unui comunicat emis săptămâna trecută de serviciul de presă al guvernului bulgar, Rumen Radev şi prim-ministrul interimar Dimităr Glavcev, care este şi ministru al afacerilor externe, urmau să participe împreună la summitul NATO.

Preşedintele Radev, general în rezervă şi fost pilot de avioane de vânătoare care a condus în trecut forţele aeriene bulgare, consideră că războiul din Ucraina nu are o soluţie militară, a pledat pentru negocieri de pace şi a criticat constant sprijinul militar oferit Kievului de către guvernele bulgare care s-au succedat în ultimii doi ani.

INTERVIURILE HotNews.ro