Prețul victoriei sau al înfrângerii în războiul din Ucraina

În contextul reuniunii miniștrilor apărării din statele NATO și alte state apropiate alianței de la Ramstein – Germania (26 aprilie ac.), generalul Mark Milley, șeful Statelor majore reunite ale armatei americane declara la CNN că dacă Federația Rusă nu plătește un preț pentru agresiunea în Ucraina, ordinea actuală de securitate internațională va fi abandonată și vom intra într-o perioadă de profundă instabilitate. În opinia oficialului de peste ocean, era ordinii și securității ar fi început după al Doilea Război Mondial și ar fi durat până la conflictul din Ucraina. Nu-l putem acuza pe M. Milley de ignoranță dar în cei 78 de ani de care vorbește dumnealui doar Australia și cele două Americi – cu excepția crizei din Cuba din 1962 și a războiului pentru Insulele Falkland/Malvine – s-au bucurat de o perioadă de stabilitate. Si ea relativă dacă ne referim la America Latină. În Asia, Africa și chiar în Europa, conflicte armate au fost destule, mai mari sau mai mici.

După 1991, Federația Rusa a avut un important credit, moral și material, din partea comunității internaționale, redus substanțial după ocuparea peninsulei Crimeea, anulat și transformat în debit în ultimele luni, în contextul invadării Ucrainei. Acest debit a început deja să fie achitat forțat: pachetele de sancțiuni care se adaugă altora mai vechi, excluderea din unele organisme internaționale, deteriorarea continuă a imaginii la nivel global, probleme economice interne generatoare de conflicte sociale șa.

În 1935, sancțiuni de acest tip dar la dimensiunea perioadei de atunci, au fost impuse Italiei de către Liga Națiunilor în urma agresiunii asupra Etiopiei. Eficiența lor a fost nesemnificativă. Tensiunile s-au redus în câteva luni dar Liga Națiunilor a devenit treptat un element de decor la nivel internațional. Atunci însă nu exista arma atomică și pericolul unui război nuclear.

Revenind la declarațiile generalului american menționat mai sus, acesta se arăta extrem de critic la adresa poziției exprimată de Serghei Lavrov doar cu o zi înainte. Diplomatul rus, unul dintre reprezentanții de marcă ai cercurilor de putere de la Kremlin, afirmase că pericolul unui conflict nuclear este real și nu poate fi subestimat. Rămâne de văzut dacă, în cazul unui conflict de acest gen, prețul de care vorbea M. Milley mai are cine să-l plătească și dacă mai are cui. Nu este vorba de o glumă, de cinism sau de un pesimism exagerat dar în condițiile actuale, factorul de risc pentru un război nuclear pare a fi superior celui din 1962 în cazul crizei rachetelor pe care sovieticii doreau să le instaleze în Cuba lui Castro. În noiembrie 2018, la reuniunea anuală a Clubului Valdai de la Moscova, Vladimir Putin afirma: în concepția noastră privind utilizarea armei nucleare nu există lovitură preventivă, noi vom acționa atunci când avem certitudinea că un posibil agresor va lovi teritoriul nostru.

O scurtă incursiune în istoria recentă a Federației Ruse ne conduce la un document semnat de același Vladimir Putin în iunie 2020 intitulat Principiile de bază ale politicii Federației Ruse în materie de descurajare nucleară. Conținutul, prezentat pe câteva pagini, a fost amplu comentat în presa timpului și în cercurile politico- diplomatice și militare interesate și a revenit în actualitate odată cu agresiunea asupra Ucrainei. Se cuvine să fac precizarea că acest document a fost menționat de dl. Corneliu Cazacu în articolul său Putin și șantajul nuclear publicat pe contributors.ro la 12.03.2022.

O sumară analiză a textului principiilor evidențiază unele aspecte care-l diferențiază de documentele cu caracter de doctrină militară din epoca Putin elaborate în 2000, 2011 și 2014 și chiar de aserțiunea de mai sus a acestuia. În primul rând, documentul a fost făcut public. Toate textele anterioare de acest tip au fost documente clasificate iar ceea ce cunoaștem despre ele este rodul muncii analiștilor militari car aveau o sarcină extrem de dificilă respectiv de a deduce strategia Federației Ruse, în cazul nostru cea nucleară, din surse deschise rusești, comentarii ale unor oficiali moscoviți, analize ale imaginilor luate din satelit. Natural că apariția principiilor în această formă i-a luat cumva pe nepregătite pe analiști care și-au pus o întrebare firească: oare transparența demonstrată de autoritatea supremă politico-militară rusă era gratuită? Probabil că în 2020 n-aș fi putut răspunde clar la această întrebare dar acum, în 2022, după lunile de conflict din țara vecină, răspunsul ar fi nu. S-a dorit transmiterea unui mesaj de descurajare către adversarii Federației Ruse și în același timp o clarificare asupra unor elemente de conținut ale doctrinei din 2014 interpretate inexact de analiști. Să mă explic: ansamblul factorilor de risc la adresa securității Federației Ruse care ar putea determina o lovitură sau contralovitură nucleară a Moscovei este mai extins față de 2014 cuprinzând, de exemplu, elemente legate de militarizarea spațiului. Ceea ce reține însă atenția este ,,nucleul’’ textului semnat de V. Putin respectiv cele patru situații ce pot genera utilizarea armei atomice de către Federația Rusă. Doar una dintre acestea se referă la folosirea de către adversar a unor arme nucleare sau de distrugere în masă împotriva teritoriului Rusiei sau al aliaților săi. În alte două se vorbește despre deținerea de informații certe privind un atac extern cu rachete balistice sau acțiuni contra infrastructurii militare sau civile de natură să compromită o a doua lovitură a forțelor ruse. Subliniez însă ultima situație: o agresiune contra Rusiei cu arme convenționale de natură să pună în pericol existența statului.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro