Sari direct la conținut

Primar PNL: Dupa adoptarea bugetului am inteles ca sperantele din anii de opozitie mai au de asteptat

HotNews.ro

Primarul PNL al orasului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a declarat, sambata, ca dupa adoptarea Legii bugetului a inteles ca sperantele facute in cei patru ani de opozitie mai au de asteptat, el lasand sa se inteleaga ca alesii locali liberali aveau asteptari mai mari de la guvernul USL, transmite Mediafax.

Ursaciuc a spus in sedinta Delegatiei permanente teritoriale a PNL Suceava ca adoptarea Legii bugetului pentru acest an a aratat ca sperantele pe care si le-au facut primarii in cei patru ani de opozitie mai au de asteptat.

Vorbind in calitate de vicepresedinte al Ligii alesilor locali din PNL Suceava, Ursaciuc a spus ca la sfarsitul lunii februarie la Gura Humorului va avea loc o sedinta a acestei structuri, urmand ca alesii locali liberali suceveni sa se intalneasca cu ministrii partidului pentru a discuta atat despre finantarea unor proiecte, dar si despre corectarea legislatiei actuale, existand legi care au prevederi contrazise prin alte legi.

El a aratat ca in perioada 27 februarie-3 martie va fi organizata la Gura Humorului Tabara de iarna a studentilor liberali, unde vor participa si lideri ai PNL, inclusiv ministri, iar in aceeasi perioada doreste sa organizeze si Liga alesilor locali PNL Suceava pentru ca alesii liberali sa discute cu liderii partidului.

Presedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Baisanu, a spus ca Romania nu trece acum printr-o perioada de „glorie financiara” ca in guvernarea 2004-2008, ci printr-o perioada de criza care se va mai manifesta cel putin un an.

Baisanu a aratat ca Legea bugetului adoptata de Parlament este ceea ce s-a putut obtine in actuala conjunctura, mentionand ca el a reusit sa treaca un amendament la aceasta lege, in pofida faptului ca s-a cerut ca bugetul sa fie adoptat in forma transmisa de Guvern.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro