Problema de la Inalta Curte

Continuă, aprinsă, dezbaterea despre numirea judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție. Ce ar trebui să fie verificat? Cum anume? Iată propunerea mea: fiecare candidat ar trebui invitat să se întindă pe burtă, apoi comisia de examinare îl va verifica, de la baza gâtului și până la noada fundului, extrem de atent și de minuțios, centimetru cu centrimetru și vertebră cu vertebră. Vor fi admiși candidații exclusiv în funcție de cât de solid și de încredere se vor prezenta la această examinare. De ce? Păi pentru că, în mod evident, o problemă… nu, de fapt, problema fundamentală a Înaltei Curți de Casație și Justiție este o acută slăbiciune, dacă nu chiar lipsă totală a șirei spinării în rândul membrilor ei.

E un fapt oarecum ascuns de valul de acuzații penale aduse unui număr însemnat de înalți judecători. Cu siguranță că și asta este o problemă, și încă una foarte gravă. Dar nu e problema fundamentală, ci unul din efectele ei. Am să demonstrez asta dând patru exemple.

Primul se referă la dl Costiniu, și la dialogurile sale cu dnii Voicu și Cășuneanu. Lăsați la o parte faptul ca e parte dintr-un dosar de corupție; să presupunem că nu ar exista absolut niciun element penal în convorbire. Ce ar rămâne, în schimb, ar fi o rușinoasă dovadă de servilism. Dl Costiniu s-a plâns că a fost umilit de cătușele puse la arestare, dar umilința majoră e exact în convorbirile astea, în atitundea de slugă supusă pe care el însuși o afișează. Pe lângă dl judecător, Ghiță Pristanda ar fi un monument de demnitate. Mai mult, personajul lui Caragiale avea o scuză, se ploconea în fața omului care îi putea amenința slujba și de dragul păstrării salariului. Or, dl Costiniu avea una din cele mai prestigioase și mai sigure posturi din țara asta, și o ”renumerație” deloc mică, indiferent de buget: peste 215.000 RON pe an (peste 2 miliarde lei vechi).

La fel se pune problema și în ultimul caz care a zguduit ÎCCJ; haide să presupunem că nu e vorba de niciun fel de trafic de influență în cazul judecătoarelor Pușoiu și Bârsan, nicio infracțiune, doar faptele prezentate în presă. Or, și aici ar rămâne faptul că au acceptat cadouri de la avocați; și e imposibil de crezut că au considerat, cu perfectă bună-credință, că așa ceva e câtuși de puțin acceptabil. Întrebarea retorică, în ambele cazuri, e cum pot niște oameni care sunt atât de lipsiți de simț moral, de verticalitate, de coloană vertebrală în ce privește conduita proprie, să devină corecți și verticali în clipa în care îmbracă roba de judecător? Ce șansă are dreptatea în Curțile conduse de ei sau de alții asemenea lor?

Bun, aici se poate spune că 2 cazuri și 11 judecători anchetați nu înseamnă întreaga instituție. E adevărat, însă, repet, corupția e un efect, nu o cauză. Dacă tot suntem la cazul Voicu și la judecătorii de la Înalta Curte, iată al treilea exemplu, unul despre care am scris zilele trecute : faptul că judecătorii de acolo continuă să citeze un martor, deși acesta refuză de șase luni să se prezinte, iar la ultimul termen a trimis un sec și jignitor ”nu vreau” pe post de explicație. Are ceva în comun cu exemplele anterioare? Păi cu siguranță că judecătorii cazului nu pot fi acuzați de vreo infracțiune, din acest punct de vedere cazurile sunt foarte diferite. Pe de altă parte, care poate fi explicația pentru conduita judecătorilor? Au uitat legea, sau li se pare oare că nu se aplică? Nu. Explicația plauzibilă e că martorul Bărbulescu Lidia e aceeași persoană cu judecătoarea Lidia Bărbulescu, aflată la conducerea Înaltei Curți, iar colegilor săi le e pur și simplu teamă să-i aplice legea. Iar aici cazul devine identic cu cel de mai sus, doar că e vorba de o temere acolo unde mai sus era tentație. Temerea/tentația nu trebuie să fie măcar foarte mare, căci coloanele vertebrale judecătorești se dovedesc foarte slabe, și cedează imediat. Iar de suferit, suferă justiția.

La fel stau lucrurile în ultimul exemplu. În urmă cu trei săptămâni, s-a judecat un nou termen în dosarul ”Mătușa Tamara”, în care e acuzat fostul premier Năstase. La final, președinta completului de judecată a anunțat că vor începe să fixeze mai rapid termenele, în funcție de disponibilitatea avocaților. Replica unuia dintre apărătorii dlui Năstase a fost, citez: ”Înțelegem că este un ordin și că ordinului i se supun și judecătorii” (!) Nu am spațiu aici să explic de ce reproșul în sine apropo de scurtarea termenelor e complet neavenit, nici nu contează așa mult. Ce contează aici este modul în care dl avocat l-a formulat. A spune că ia decizii la ordin e una dintre cele mai grave acuzații care i se pot aduce unui judecător. Prin alte părți, în secunda următoare autorul ar fi fost escortat către închisoare, unde să se răcorească și să-și pregătească scuzele. Chiar și la noi există amenda judiciară, e simbolică probabil în raport cu onorariile dlor avocați, dar chiar și simbolul ar fi contat. Însă dna judecător n-a crezut de cuviință să răspundă astfel. De fapt, nici măcar o admonestare nu i-a fost administrată avocatului; în loc de asta, președinta completului de judecată i-a reamintit că au mai vorbit despre asta(?). Să nu fi detectat dna judecător acuzația gravă care i-a fost aruncată în față? Greu de crezut! Iar dacă a detectat-o, rămâne să mă întreb cât de indiferentă față de demnitatea ei personală și profesională să fi fost încât să nu aibă vreo reacție?…