Program integral Mozart la Sala Radio
Orchestra de Cameră Radio, la pupitrul căreia se va afla dirijorul Cristian Brâncuşi, propune publicului un program integral Mozart. Concertul care va avea loc miercuri, 25 ianuarie de la ora 19.00 il va avea ca solist pe pianistul Viniciu Moroianu, informeaza Formatiile Muzicale Radio.
Parcursul mozartian va începe cu O glumă muzicală K. V. 522, o adevărată bijuterie muzicală, considerată o parodie suculentă a muzicilor proaste ale contemporanilor săi, ironie la adresa gustului muzical al tatălui său, caricatură a unei orchestre săteşti, sau a unor interpreţi neinspiraţi. În continuare publicul meloman va putea audia Concertul nr. 24 în do minor pentru pian şi orchestră, K.V.491, unul dintre cele două concerte compuse de Mozart în tonalitate minoră, ceea ce era neobişnuit în epocă. În el găsim, aşa cum spunea celebrul exeget al lui Mozart, Alfred Einstein, „o explozie răscolitoare, întunecată, tragică şi pasionată”.
A doua parte a programului va cuprinde Simfonia nr. 38 în re major Praga, K.V. 504, numit după oraşul care i-a oferit compozitorului cele mai mari bucurii profesionale. Simfonia ca dramă, ca expresie a unui univers sonor şi moral animat de aspiraţii înalte – teză adesea susţinută de Mozat – şi-a găsit din plin expresia în Simfonia nr 38.
Viniciu Moroianu are un vast repertoriu pianistic, de la clasici la contemporani şi o activitate de concerte de 650 de apariţii scenice, printre care recitaluri la Paris, Roma, Berlin, Veneţia, Graz, San Jose, Palm Beach, concerte cu orchestrele filarmonicilor din ţară sau străinătate (Atena, Gorizia, Chişinău etc.) şi cu formaţii camerale (Berlin, Atena, Budapesta, Copenhaga). A înregistrat două discuri la „Electrecord” (Brahms şi Enescu) ca şi Concertino de Bohuslav Martinu pe un C.D. la casa de discuri Argora din Atena.
Este profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Catedrele de muzică de cameră (1990-1994) şi de pian (din 1993), studenţii săi fiind apreciaţi de personalităţi ca Bashkirov, Berman sau Kämmerling. A fost premiat pentru interpretarea operelor lui Enescu si Lipatti. Din 2005 este Doctor în muzică cu teza „Două secole de gândire componistică reflectate în creaţia pentru pian solo a lui Dinu Lipatti”.
Bilete se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.