Prostia din energie și energia din prostie

În veselia generală dată de creșterea economică trambițată de guvern, apare știrea precum România intră în procedură de infrigement la UE deoarece există o prevedere legislativă prin care se restricționează exportul de energie electrică.

„Comisia Europeană a decis să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României [INFR(2023)2032] pentru restricționarea exportului de energie electrică printr-o măsură incompatibilă cu articolele 35 și 36 din TFUE, Directiva (UE) 2019/944 și Regulamentul (UE) 2019/943 privind piața internă de energie electrică.”

Niciodata nu m-am gândit că există cineva care sa gândeasca o așa de mare enormitate împotriva industriei energetice naționale.

Explicația tehnică

România de câțiva ani este importator net de energie electrică. Motivul este că nu mai există capacități de producție care să acopere consumul. Deci România trebuie să importe pentru a-și acoperi consumul. Acest fapt se vede din cum a aratăt consumul de energie electrică în 2022.

România a importat anul trecut 3,19 TWh. Cred că este logic: când ai deficit de producție și imporți, nu ai ce exporta. România exportă din când în când energie electrică cand există supraproducție. Anul trecut România a exportat 2,11 TWh.

Întrebarea este: când și ce se exportă? Exportăm când există supraproducție deoarece nu există posibilitatea de stocare a energiei electrice. Supraproducție de energie electrică se face când bate vântul și soarele strălucește. Aceste capacități sunt destul de mari dar sunt intermitente, deci suntem la mâna naturii. Din datele ANRE aflăm că avem capacitate mare de productie de energie electrica din regenerabile: 6641 MW (36%) din hidro, 3014 MW (16%) din eolian și 1393 MW (8%) din solar.

Când există supraproducție din regenerabile se acoperă necesarul de consum, apoi dacă există posibilitatea de a închide câteva capacități securitare (din cărbune și gaze naturale), acestea se închid și rămân regenerabilele iar restul de producție se duce la export.

Unii ar zice că este bună procedura, dar lucrurile nu stau chiar așa. O capacitate pe gaz sau cărbune necesită ore bune de închidere și de repornire, ceea ce înseamnă pierderi energetice din aceste operațiuni și are ca rezultat creșterea prețurilor energiei generate deoarece tehnologia este veche și randamentele scad.

Rezultă că, din punct de vedere tehnic, această decizie este o piedică pusă producătorilor români de energie electrică: sistemul energetic importă deoarece capacitățile regenerabile depind de vreme. Când este vreme favorabilă aceștia pot produce deci au posibilitatea de a vinde peste hotare după ce a fost acoperită cererea internă și dacă există capacitatea de export.

Expicația financiară

Este clar că ceea ce numim piața internă de energie (în cazul nostru OPCOM) este legată la sistemul de prețuri regional. Probabil că decidenții noștrii s-au speriat că vine traderul bulgar, ucrainian, sârb sau maghiar și cresc prețurile naționale. Dar decidenții noștrii dacă se uitau pe prețurile vecinilor observau că ori sunt mai mici ori la nivelul pieței românești. România a vândut la prețuri mici cei 2,11 TWh din perioadele de supraproducție deoarece această energie din regenerabile este ieftină și nu întotdeauna ai unde să o vinzi, deoarece vecinii s-ar putea să nu aibă nevoie. România a cumpărat la prețuri mai mari cei 3,19 TW din perioadele de sărăcie de producție deoarece majoritatea importurilor au fost din Ungaria, Bulgaria sau Ucraina, țări ce produc energie din gaz (rusesc), energie mai scumpă decât orice producție din regenerabile.

Că prețurile sunt mai mari la noi ne-o arată și faptul că anul trecut companiile producătoare au avut câștiguri imense. Să nu uităm că 80% din producția de energie electrică aparține celor câteva companii de stat, acestea adunând majoritatea banilor din piață, înregistrând profituri istorice. Ar trebui să se uite cineva și la profiturile companiilor care dețin regenerabile pentru a face comparație între cifrele care arată rentabilitatea pentru a vedea că acestea sunt cei mai mari câștigatori ai scumpirii energiei.

Statul a „confiscat” cea mai mare parte a acestor profituri prin supraimpozitare și a confiscat și cea mai mare parte a dividentelor companiilor naționale. Ce a făcut cu banii, știm: a plătit salarii și pensii și a lăsat portițe de scurs bani în bugete private.

Urmările

Ce s-a întâmplat de fapt? Creșterea prețului energiei a făcut ca extrem de multe firme mici să se închidă iar cele care au rămas și-au redus activitatea. Companiile, de la cele mici la cele mari, fost nevoite să mareasca prețurile și așa toate produsele și serviciile s-au scumpit, ajungându-se la o inflație de 16,4%. Cele mai lovite au fost firmele mici, care au în majoritate capital românesc. Continuarea articolului o găsiți pe Contributors.ro