PSD si reflexul conspirativ (de Miron Damian)

Oare de ce a stirnit publicarea stenogramelor PSD atita nervozitate in rindul conducerii acestui partid? Explicatia comuna ar fi ca transcrierile dezbaterilor interne contineau dezvaluiri socante despre liderii partidului. Lucrurile nu stau deloc asa. Nu spun ca, in sine, discutiile respective erau inocente. Nu, sedintele PSD n-aveau nimic in comun cu o partida de ceai.

Dar nu vad cum ar putea fi cineva socat sa afle, din replica transcrisa a Rodicai Stanoiu, ca PSD manevra in interes politic dosarul „Flota”, de vreme ce seful acestui partid il ameninta, public, pe dl Basescu, in 2002, ca „daca va fi nevoie, ne vom aminti, si noi, de vinzarea flotei“.

Nu vad cum ar putea fi cineva mirat macar de obsesia pe care o avea PSD pentru controlul mass-mediei, atit timp cit rezultatele erau evidente, zilnic, la jurnalele de stiri. Toate lucrurile grave care se spuneau in privat aveau corespondent in actiuni sau luari de pozitie, la fel de grave, dar cit se poate de publice.

Acesta este unul dintre cele mai solide argumente pentru autenticitatea discutiilor din stenograme. Si atunci, de ce le-au infirmat, imediat dupa aparitie, liderii PSD?

Raspunsul este simplu. Din reflex. Nu obiectul dezvaluirii i-a tulburat, ci actul in sine. Reprezentantii partidului au fost conditionati sa tina, din principiu, orice lucru cit mai departe de ochii publicului.

S-ar putea obiecta aici ca e o exagerare sa ceri unui partid sa-si faca publice dezbaterile interne si ca orice partid ar fi, intr-o anumita masura, deranjat daca acest lucru s-ar intimpla. E adevarat. Dar acesta nu este, nici pe departe, singurul exemplu.

Trecerea registrului comertului sub control guvernamental, recursul in anulare cu care procurorul general a incercat sa previna publicarea numarului de interceptari telefonice, sustragerea PNA de la orice fel de evaluare a activitatii, iata doar o parte din rezultatele aplicarii, intre 2000 si 2004, a acestui principiu.

In fine, controlul mass-mediei nu era urmarit ca scop, ci ca un mijloc pentru a ascunde realitatea.

Totusi, reflexul conspirativ nu-i apartine fostului partid de guvernamint sau fostului presedinte. Apartine unui sistem ne-, de fapt, anti-democratic; si este unul dintre principalele instrumente cu care acesta reuseste sa se mentina. Ion Iliescu si PSD sint intruparile acestui sistem si principalii lui promotori, dar nu-i detin exclusivitatea.

Iata ca si alte institutii, fara o legatura evidenta cu PSD, se conformeaza aceluiasi principiu al ocultarii. CNSAS a revocat acreditarea unei jurnaliste a „Cotidianului“ pe motiv ca si-a facut datoria. Probabil ca deconspirarea Securitatii trebuie facuta la modul conspirativ. Clubul Roman de Presa a suspendat din rindurile sale ziarul „Evenimenul zilei“.

Patronatul acestui ziar ar fi trebuit sa asigure „nepublicarea“ unui material care viza lucrarile CRP (termenul orwellian ii apartine dlui Cristian Tudor Popescu). Presa, in numele careia CRP pretinde ca vorbeste, este o breasla definita de libertatea de exprimare.

Aceste aparente paradoxuri au o explicatie simpla. Ca orice act reflex, ocultarea poate sa aiba si efecte neplacute pentru autor. De exemplu, liderii PSD platesc acum pentru impulsul initial de a nega autenticitatea stenogramelor. Trebuie sa dea inapoi, iar declaratiile lor contradictorii sint al doilea argument solid pentru autenticitatea discutiilor transcrise.