Psihologia tatuajelor. De ce ne tatuăm, ce spune despre noi decizia de a ne picta pielea definitiv și în ce măsură mai există stigmatizare

O felie de pâine toast, cu ochi și gură. Un tatuaj mic, pe un braț. Apoi o altă felie de pâine toast. Alt tatuaj. Nu știu câte erau în total, dar așa a început acest articol. Ce te poate face să-ți tatuezi mai multe felii mici de pâine toast, pe diferite părți ale corpului?

Tatuajele spun povești. Tatuajele sunt povești, scrise pe piele. Dar, uneori, nu e suficient să le vezi, ci e nevoie să încerci să afli ce se petrece în spatele lor.

Tatuajul e un semn fixat pe corp prin introducerea unui pigment sub piele, astfel încât să nu se șteargă. Cele mai vechi dovezi ale artei tatuajelor datează din anii 5000 înaintea erei noastre, iar de-a lungul timpului și în funcție de zone culturale, tatuajele au avut tot felul de forme și semnificații diferite.

Cum a ajuns tatuajul de la semn al apartenenței la grup să fie asociat cu delincvența și din nou la formă de artă apreciată? Ce-i face pe unii oameni să-și facă tatuaje? Cum decizi ce să-ți tatuezi și cum știi că faci alegerea corectă? Ce spune despre un om decizia de a se tatua, îl face asta mai nonconformist și mai curajos sau nu e urmă de legătură între trăsăturile de personalitate și acest act, care, atunci, devine pur decorativ? Putem să vorbim despre o anumită tipologie a celor care-și fac? De ce unii le preferă pe cele mici, discrete, în timp ce alții își acoperă părți considerabile din corp? Te temi de ce vor spune ceilalți – părinții, prietenii, potențialii angajatori? Mai trăim într-o societate în care aceste temeri sunt justificate sau suntem feriți de stigmatizare dacă ne tatuăm?

În România, nu avem studii legate de așa ceva. În lipsa lor, am dezbătut psihologia tatuajelor cu: Răzvan Popa, un tatuat implicat social care, dacă l-ar preocupa, ar bate toate stereotipiile legate de tatuaje, Costi Azoiței, un artist tatuator care face tatuaje „rele”, în timp ce-ascultă of-urile oamenilor ca la terapie, Andrei Mihail, un antropolog care ține un curs numit „Antropologia corpului” și al cărui prim tatuaj are legătură cu echipa lui preferată de fotbal, și cu Erna Constantin, care n-are tatuaje, dar care, ca psiholog și psihoterapeut, a avut în față, pe canapea, și oameni cu tatuaje, și fără.

„Primul tatuaj la 13 ani.” Un caz particular

„Mi-am făcut primul tatuaj la 13 ani, eram clasa a șaptea, și l-am făcut la mare, într-o gheretă prin Eforie. Nu erau beach bar-uri pe atunci, erau niște gherete improvizate, în care se vindeau bere la draft și apă. Și acolo l-am făcut, seara, la un bec la care se adunau țânțari și unde cădeau gândacii pe noi. L-am făcut cu un tatuator care nu era autorizat, dar asta era acum 23 de ani, iar eu îmi doream foarte mult un tatuaj. Voiam de multă vreme să-mi fac, dar nu aveam curaj. Atunci lucram pe litoral verile și m-am împrietenit cu tatuatorul ăsta, i-am zis să facem, el s-a pus la mintea mea și așa am ajuns să-mi fac primul tatuaj la 13 ani”, povestește Răzvan Popa, un bărbat de 36 de ani din București.

Dacă ai fost măcar o clipă tentat să te gândești ce s-o fi ales și de copilul ăsta care s-a tatuat la 13 ani?, ei bine, de Răzvan s-a ales totul bine.

Articolul poate fi citit în întregime pe www.smartliving.ro