Putin la Haga. Tot ce trebuie să știi despre mandate de arestare pe numele președintelui rus

În 17 martie ac. Curtea Penală Internațională (CPI / ICC) a publicat anunțul Camerei a doua preliminare privind emiterea a două mandate de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin și a comisarului rus pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova.

Desigur, acest anunț este bine cunoscut, a făcut deja înconjurul lumii de câteva ori și a generat comentarii, atitudini și analize din prima clipă, din cele mai diverse și suficiente să se afle la originea unor emoții diverse și nu neapărat pozitive în opinia publică internațională.

Ar fi utilă trecerea în revistă a principalelor puncte din comunicatele sau declarațiile făcute publice de CPI și, punctual, de procurorul șef Karim A.A. Khan; conform judecătorilor de cameră preliminară implicați în examinarea dosarului depus de biroul procurorului șef la data de 22 februarie ac., cu solicitarea de emitere a celor două mandate de arestare, motivația hotărârii este următoarea[1]:

Domnul Vladimir Vladimirovici Putin, născut la 7 octombrie 1952, președinte al Federației Ruse, este presupus responsabil pentru crima de război de deportare ilegală a populației (copii) și cea de transfer ilegal de populație (copii) din zonele ocupate ale Ucrainei în Federația Rusă, în conformitate cu articolele 8(2)(a)(vii) și 8(2)(b)(viii) din Statutul Curții aprobat la Roma. Infracțiunile ar fi fost comise pe teritoriul ocupat ucrainean cel puțin începând cu 24 februarie 2022. Există motive întemeiate să se creadă că domnul Putin poartă o răspundere penală individuală pentru infracțiunile menționate anterior, (i) pentru că a comis actele în mod direct, împreună cu alții și/sau prin alții – articolul 25 alineatul (3) litera (a) din Statutul de la Roma – și (ii) pentru eșecul său de a exercita controlul în mod corespunzător asupra subordonaților civili și militari care au săvârșit actele sau au permis comiterea acestora și care se aflau în subordinea efectivă a acestuia sau sub autoritatea și controlul său, în conformitate cu responsabilitatea superiorului – articolul 28(b) din Statutul de la Roma.

Doamna Maria Alekseyevna Lvova-Belova, născută la 25 octombrie 1984, comisar pentru drepturile copilului în biroul președintelui Federației Ruse, este responsabilă pentru crima de război de deportare ilegală a populației (copii) și cea de transfer ilegal de populație (copii) din zonele ocupate ale Ucrainei către Federația Rusă, în conformitate cu articolele 8(2)(a)(vii) și 8(2)(b)(viii) din Statutul de la Roma. Infracțiunile ar fi fost comise pe teritoriul ocupat ucrainean cel puțin începând cu 24 februarie 2022. Există motive întemeiate să se creadă că doamna Lvova-Belova poartă o răspundere penală individuală pentru infracțiunile menționate mai sus, pentru că a comis faptele în mod direct, împreună cu alții și/sau prin altele – articolul 25 alineatul (3) litera (a) din Statutul de la Roma.

Procurorul șef al CPI, Karim A.A. Khan, a completat comunicatul publicând o declarație oficială în care a explicat circumstanțele în care a cerut judecătorilor emiterea celor două mandate de arestare[2]:

Pe baza probelor colectate și analizate de biroul meu în urma investigațiilor sale independente, Camera preliminară a confirmat că există motive întemeiate să se creadă că președintele Putin și doamna Lvova-Belova poartă răspundere penală pentru deportarea și transferul ilegal de copiii din zonele ocupate ale Ucrainei către Federația Rusă, contrar articolului 8(2)(a)(vii) și articolului 8(2)(b)(viii) din Statutul de la Roma.

Incidentele identificate de biroul meu includ deportarea a câteva sute de copii cel puțin luați din orfelinate și case de îngrijire a copiilor. Susținem că mulți dintre acești copii au fost de atunci dați spre adopție în Federația Rusă. Legea a fost modificată în Federația Rusă, prin decrete prezidențiale emise de președintele Putin, pentru a accelera acordarea cetățeniei ruse, facilitând adoptarea acestora de către familiile ruse.

Biroul meu susține că aceste acte, printre altele, demonstrează intenția de a transfera ilegal și definitiv acești copii din propria lor țară. La momentul acestor deportări, copiii ucraineni erau persoane protejate prin Convenția a IV-a de la Geneva. De asemenea, am subliniat în cererea noastră că majoritatea acestor deportări au fost efectuate în contextul actelor de agresiune comise de forțele militare ruse împotriva suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, care au început în 2014.

Într-o declarație ulterioară, Kharim A.A. Khan a ținut să precizeze că mandatele de arestare emise pentru Vladimir Putin și pentru Maria Lvova-Belova rămân valabile pentru „tot restul vieții lor”, cu excepția cazului în care ar decide să se prezinte în fața judecătorilor independenți ai instanței de fond, iar aceștia ar decide achitarea lor[3]: Nu există un termen de prescripție pentru crimele de război. Acesta este unul dintre principiile de la Nürnberg, iar indivizii – oriunde s-ar afla în lume – trebuie să realizeze că legea este prezentă și că există responsabilități care vin odată cu autoritatea.

Din capul locului trebuie subliniat că Vladimir Putin este primul lider al unei puteri nucleare pe numele căruia se emite un mandat de arestare de către CPI pentru presupuse infracțiuni de care ar fi responsabil în exercitarea mandatului de șef al statului. Celelalte cazuri cunoscute nu sunt nici pe departe la fel de răsunătoare și pline de implicații.

Hotărârile judecătorilor de cameră preliminară ai CPI sunt acum comentate în diverse tonuri și principala întrebare ce răzbate în subsidiar este dacă în acest mod nu cumva se subminează suveranitatea unui stat (sau imperiu) național (ori multinațional): ar trebui să existe o putere judecătorească, fie ea și împuternicită de un Statut și controlată de Adunarea Generală a ONU, care să își exercite autoritatea asupra șefului unui stat (fie el și imperiu nuclear agresiv dovedit) care nu îi recunoaște autoritatea?

CURTEA PENALĂ INTERNAȚIONALĂ ÎN CÂTEVA CUVINTE

Trinidad și Tobago a cerut în anul 1989 ca o comisie a ONU să analizeze crearea unei instanțe penale internaționale permanente. În anii următori, astfel de eforturi au câștigat sprijin în special în Europa și Africa. În anii ’90, mai multe guverne s-au unit în jurul ideii unei instanțe permanente care să tragă la răspundere penală făptuitorii unora din cele mai grave crime (infracțiuni) la nivel global.

Națiunile Unite au înființat tribunale penale internaționale ad-hoc pentru a se ocupa de crimele de război din fosta Iugoslavie și Rwanda, dar mulți experți în drept internațional le considerau ineficiente, inadecvate ca mijloace de descurajare. Tratatul fondator al CPI a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU la Roma în iulie 1998. După ce a fost ratificat de peste 60 de țări, acordul de la Roma (privind Statutul CPI[4]) a intrat în vigoare la 1 iulie 2002.

Țările africane formează cel mai mare bloc de membri CPI. Uniunea Europeană este, de asemenea, un susținător ferm al acestei instanțe penale și a adoptat o politică obligatorie în sprijinul CPI în 2011 – Decizia Consiliului nr.2011/168/CFSP[5].

Un număr de 123 de state sunt parte ale acordului de la Roma. Aproximativ patruzeci de țări nu au semnat niciodată tratatul, printre acestea: China, Etiopia, India, Indonezia, Irak, Coreea de Nord, Arabia Saudită și Turcia. Alte câteva zeci au semnat statutul, dar legislativele lor nu l-a ratificat niciodată, printre ele: Egipt, Iran, Israel, Rusia, Sudan, Siria și Statele Unite.

Două țări s-au retras din CPI: Burundi în 2017, în urma deciziei instanței de a investiga represiunea guvernului împotriva protestelor opoziției și Filipine în 2019, după ce instanța a lansat o anchetă cu privire la războiul guvernului Duerte împotriva drogurilor. Gambia și Africa de Sud au notificat ONU în 2016 că intenționează să părăsească tratatul de la Roma, dar au renunțat, după ce opozițiile politice interne au reușit să se opună cu succes.

Curtea are optsprezece judecători, selectați din țări membre diferite aparținând fiecăreia dintre cele cinci regiuni ale Națiunilor Unite. Judecătorii și procurorii sunt aleși pentru mandate nereînnoibile de nouă ani. Din rândul judecătorilor sunt aleși președintele și doi vicepreședinți ai instanței, care împreună cu grefa se ocupă de administrarea instanței.

Instanța își desfășoară activitatea de investigație penală prin biroul procurorului, condus din anul 2021 de avocatul britanic Karim A.A. Khan, care anterior a fost secretar general adjunct al Națiunilor Unite. Instanța are competență asupra a patru categorii de infracțiuni de drept internațional:

• genocid sau intenția de a extermina total sau parțial un grup național, etnic, rasial sau religios;

• crime de război sau încălcări grave ale legilor războiului, respectiv ale interdicțiilor prevăzute de Convențiile de la Geneva privind tortura, folosirea copiilor soldați și atacuri asupra țintelor civile, cum ar fi spitale sau școli;

• crime împotriva umanității sau infracțiuni comise ca parte a atacurilor la scară largă împotriva populației civile: crimă, viol, încarcerări, sclavie și tortură;

• agresiunea, recurgerea la forță sau amenințarea cu forța armată de către un stat împotriva integrității teritoriale, suveranității sau independenței politice a altui stat sau încălcări ale Cartei ONU.

Instanța poate deschide o anchetă cu privire la posibile infracțiuni din competență în trei situații: (i) o țară membră a acordului de la Roma poate sesiza instanței o cauză petrecută pe teritoriul său; (ii) Consiliul de Securitate al ONU poate sesiza o cauză petrecută pe teritoriul unui state membru; sau (iii) procurorul poate lansa o anchetă într-o cauză din proprie inițiativă (proprio motu).

CPI poate investiga persoane din state nemembre dacă: (i) presupusele infracțiuni au avut loc pe teritoriul unui stat membru, dacă (ii) un stat nemembru acceptă jurisdicția instanței sau (iii) cu autorizația Consiliului de Securitate.

Pentru a deschide o anchetă, procurorul trebuie să concluzioneze în urma unei examinări prealabile că infracțiunile presupuse sunt de o gravitate suficientă. Odată ce o anchetă este deschisă, procurorul mandatează anchetatori și experți pentru a colecta probe. Orice mandat de arestare sau citație trebuie să fie aprobate de către judecători, pe baza informațiilor din dosarul furnizat de procuror.

Un grup de judecători de cameră preliminară decide dacă inculpații dintr-un caz vor fi trimiși în judecată sau nu. Pârâții pot solicita un avocat extern care să-i reprezinte, plătit, dacă este necesar, de instanță. Condamnările și sentințele necesită votul a cel puțin doi din cei trei judecători ai unei instanțe; inculpații condamnați pot face apel la instanța de apel a CPI, care este formată din cinci judecători.[6]

MANDATUL CPI ABORDAT CA INSTRUMENT DE POLITICĂ INTERNAȚIONALĂ

Știm că justiția se face în curțile de justiție și nu în presă, în parlamente sau în piața publică, cu toate acestea abordarea politică a actului de justiție, mai ales când subiectul de referință este un important personaj politic, este atât de des întâlnită încât nu mai miră pe nimeni, ca de altfel nici reverberațiile care se propagă în spațiul public într-un caz sau altul, reflectate, întreținute sau amplificate cu ajutorul mass media sau al rețelelor sociale.

Nici mandatul de arestare emis de procurorul șef al CPI pe numele lui Vladimir Putin și confirmat de judecătorii de cameră preliminară nu face excepție de la regulă, dimpotrivă, actul oficial prin care este confirmată calitatea de învinuit de fapte penale a susnumitului, ce sunt legate de ducerea războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, va fi folosit de acum drept temei politic în privința separării apelor în privința ordinii de drept la nivel internațional. Din nou, nicio surpriză.

Prin purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, actuala conducere a Federației Ruse a (re)afirmat că nu recunoaște jurisdicția CPI și că, prin urmare, orice decizie a vreunei instanțe a respectivei curți care îl privește pe șeful statului este nulă și neavenită, mecanismul judiciar pus în mișcare de procurorul șef Karim A.A. Khan fiind, în opinia purtătorului de cuvânt, scandalos și inacceptabil.[7]

Ca un comentariu, în subsidiar, probabil că ați constatat – în special pe rețelele sociale – că propaganda rusă a inundat imediat opinia publică cu un mesaj care reia ideea expusă de Dmitri Peskov și care sună în principiu cam așa: Federația Rusă și Ucraina nu sunt parte a acordului de la Roma, deci nu recunosc competența respectivei curți internaționale, așadar mandatul emis de procurorul Karim A.A. Khan este un gest politic de imagine, ce nu poate avea consecințe în plan judiciar.

Câteva zile mai târziu, autoritățile din Federația Rusă au mers și mai departe – și nu mă refer aici la vizita sfidătoare a lui Vladimir Putin sau a unei sosii a sa[8] în Crimeea și la Mariupol – anunțând deschiderea de către Comitetul de Investigații al Rusiei a unor dosare penale pe numele judecătorilor Tomoko Akane, Rosario Salvatore Aytala și Sergio Gerardo Ugalde Godinez, dar și a procurorului-șef Karim A.A. Khan[9]; iată motivația:

Acțiunile judecătorilor Curții Penale Internaționale conțin indicii de infracțiuni în temeiul părții (…) din Codul penal al Federației Ruse privind detenție ilegală în mod deliberat, precum și ca pregătire pentru un atac asupra unui reprezentant al unui stat străin, care se bucură de protecție internațională, pentru a complica relațiile internaționale. (…) Urmărirea penală este evident ilegală, întrucât nu există temeiuri de tragere la răspundere penală. În conformitate cu Convenția pentru prevenirea și pedepsirea infracțiunilor împotriva persoanelor protejate internațional din 14.12.1973, șefii de stat se bucură de imunitate absolută față de jurisdicția statelor străine.

Dacă Vladimir Putin a preferat să pară total dezinteresat că pe numele său a fost pusă în mișcare o acțiune penală la Haga, lăsând purtătorului de cuvânt privilegiul de a exprima indignarea, frustrările Kremlinului nu au rămas nerostite, ci au fost exprimate ca de obicei de Dmitri Medvedev, într-un mesaj de amenințare postat pe contul său de Telegram:

Au decis să-l judece pe președintele (…) unei puteri nucleare care nu este parte a Curții Penale Internaționale, din aceleași motive ca SUA și alte țări. (…) Aceasta înseamnă o prăbușire a fundamentelor, a principiilor dreptului, inclusiv postulatul inevitabilității pedepsei. Nimeni nu se va mai adresa acum instituțiilor internaționale. Toată lumea va face înțelegeri. Toate deciziile nebunești ale ONU și ale altor organizații vor acționa din plin. Urmează un declin întunecat al întregului sistem de relații internaționale.

Mi-e teamă, domnilor, că toată lumea răspunde în fața lui Dumnezeu și a rachetelor. Este foarte posibil să ne imaginăm cum un Onik hipersonic tras de pe o navă de război rusă în Marea Nordului lovește clădirea curții de la Haga. Mi-e teamă că nu va putea fi doborât. Iar instanța este doar o organizație internațională jalnică, nu oamenii unei țări NATO. Așa că nu vor putea începe un război. Se vor speria. Și nimeni nu va regreta.[10]

Aleksandr Vucic, președintele Serbiei, vede în emiterea mandatului de arestare pe numele lui Vladimir Putin mai puțin un act de administrare a justiției și mai mult un gest cu încărcătură politică și îi atribuie Occidentului intenția: este interesat să-i îngreuneze comunicarea lui Putin, astfel încât toți cei care vorbesc cu el să fie conștienți că este acuzat de crime de război^[11]; altfel spus, Aleksandr Vucic este de părere că se încearcă de fapt cu bună știință îngreunarea procesului prin care se poate ajunge dacă nu la pace, măcar la un armistițiu în conflictul din Ucraina.

Poziția politică exprimată de Alexandr Vucic nu este unică și nu are în subsidiar doar un soi de sentiment frățesc panslavist; o poziție similară exprimă și John Bolton, fostul consilier pe probleme de securitate al lui Donald Trump din anii 2018 – 2019[12]: Cred că, în acest moment, comportamentul Curții Penale Internaționale este potențial amenințător pentru o soluție diplomatică în Ucraina. Dacă vreți ca negocierile să aibă loc, credeți că un mandat de arestare pentru Vladimir Putin face mai probabil sau mai puțin probabil ca el să negocieze?

Bolton merge chiar mai departe atunci când arată cu degetul spre Haga acuzând constructul CPI ca fiind un experiment absolut periculos în dreptul internațional (idei care legitimează implicit afirmațiile lui Dmitri Medvedev): Curtea Penală Internațională este ilegitimă, deoarece este un exercițiu al puterii guvernamentale într-un vid, fără niciun cadru constituțional care să o limiteze. Și este o instituție foarte periculoasă.

Ministrul german la justiției, Marco Buschmann, a ținut să precizeze că Germania va pune în aplicare mandatul CPI de îndată ce va fi comunicat oficial autorităților germane competente, prin urmare Vladimir Putin ar fi arestat dacă ar intra pe teritoriul german.[13] De altfel nici nu ar fi prea multe de comentat în materia aplicării mandatului CPI, cu siguranță nu când în cauză este un stat care a semnat acordul de la Roma.

Africa de Sud, care în ultimii ani a făcut pași serioși pentru apropierea de Federația Rusă și de China și este unul din membrii de bază ai BRICS, va găzdui în luna august ac. al 15-lea summit al organizației, la care Vladimir Putin ar putea să participe; dar Africa de Sud este și parte a acordului de la Roma și recunoaște statutul CPI (chiar dacă la un moment dat conducătorii statului au încercat să retragă țara din acord).

Vincent Magwenya, purtătorul de cuvânt al președintelui Cyril Ramaphosa, chestionat de presă în legătură cu intențiile guvernului, a declarat: Am luat notă de raportul privind mandatul de arestare emis de CPI. Suntem, ca guvern, conștienți de obligația noastră legală. În acest sens, de acum până la summit vom rămâne în contact cu diverse părți interesate relevante. Rămâne angajamentul Africii de Sud și dorința foarte puternică ca conflictul din Ucraina să fie rezolvat pașnic prin negocieri.[14]

Abordarea politică – ca să nu mai vorbim de cea politicianistă sau sfidătoare, în forță – a unui act de justiție în materia dreptului internațional are totuși limite, așa cum observa și Karim A.A. Khan, atrăgând atenția că și alți lideri politici au crezut că pot lua decizii cu impunitate și totuși, la un moment dat, au ajuns într-o boxă și au fost nevoiți să răspundă în fața unui complet de judecată pentru faptele lor.

Chiar dacă Federația Rusă vrea – alături de China și de alte puteri emergente – o schimbare în ordinea mondială, nu poate acționa la infinit fără să țină cont de actuala ordine mondială, de Carta ONU și alte principii ale dreptului internațional. În spatele acordului de la Roma se află totuși 123 de state ale lumii (din 193), majoritatea lor nefiind mari puteri nucleare, și care se pot simți amenințate dacă lumea se va întoarce la dez-ordinea dictatului forței.

SĂ FIE JUSTIȚIE!

Sentimentul că „nu ar fi trebuit emis acest mandat de arestare pentru Putin” nu-l găsim afirmat doar de agenții propagandei putiniste – ar fi mult prea simplu să credem că totul poate fi net separat în lumea în care trăim -, dimpotrivă, el se regăsește latent la mulți oameni decenți care nu pătrund subtilitățile mecanismului justiției internaționale și sunt, prin urmare, debusolați, temători poate, în orice caz o pradă ușoară pentru propaganda Kremlinului.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro