Raport EFOR 2013: Dupa 2004, Romania a avut un maxim de clientelism politic in anii 2007-2008. In medie, era de trei ori mai probabil sa primesti fonduri daca erai primar din arcul puterii decat daca erai primar de opozitie

„Am construit un indice al clientelismului in alocarea banilor, vsalabil pentru opt ani analizati, care indica cu cat e mai mare sansa sa fi primit fonduri intr-un anumit moment daca erai primar sau presedinte de consiliu judetean “al puterii”, decat daca erai cu opozitia. Concluziile sunt destul de clare: Am avut un maxim de clientelism politic in anii 2007-2008, pe aproape toate instrumentele de transferuri pentru investitii existente. In medie, in 2007-08 era de trei ori mai probabil sa primesti fonduri daca erai primar din arcul puterii decat daca erai primar de opozitie. Concluzia e valabila pentru mai toate tipurile de transferuri analizate si cu precadere pentru Fondul de Rezerva, despre care sa discutat adesea. Maximul de clientelism a coincis cu perioada de crestere rapida a bugetelor publice inainte de criza”, se arata in Raportul lansat marti de Forum Expert, care analizeaza perioada 2004-2011. (Vezi Raportul integral in atasament)

Una dintre concluziile Raportului este ca intr-un stat cu institutii slabe si traditie clientelara, un aflux masiv de fonduri in bugetele publice poate sa faca mai mult rau decat bine, in functie de cat de corect si eficient este gestionat surplusul. Daca este sa ne orientam doar dupa sumele pentru scoli, care au explodat brusc in 2007 fara sa lase mari rezultate in urma, cheltuirea poate fi foarte ineficienta (sau ineficace). Aceasta este o concluzie pesimista pentru impactul real al cheltuirii de fonduri structurale in Romania.

• Interesant si nesteptat, din analiza reiese ca cei mai favorizati primari au fost cei teroretic independenti, ceea ce sugereaza ca intr-adevar alocarile discretionare au fost folosite intentionat pentru a incuraja migratia politica a alesilor locali catre arcul puterii cum legea interzice transferul cu acte in regula la alt partid, ei o fac neoficial si sunt recompensati cu prioritate pentru asta.

• Administratia locala a UDMR este singura afiliata politic care iese in general bine pe tot intervalul de opt ani, indiferent de rotatiile de putere; aceasta este probabil singura baza viabila pe care am putut noi aseza in Romania modelul consociational.

• Atat volumul sumelor alocate cat si indicele de clientelism au crescut dupa 2005, o data cu disciplinarea altor tipuri de transferuri: in special cotele de IVG si sumele de echilibrare, pentru care inainte de 2004 se ingorau formulele de alocare dar dupa aceea au inceput sa fi respectate. Cu alte cuvinte, clientelism exista masiv si inainte de 2005, doar ca se folosea de alte mecanisme. Disciplinarea acelora a dus la mutarea sa catre noi canale de alocare, urmand principiul vaselor comunicante. Din datele nesistematice existente, sugestia este chiar ca fenomenul clientelismului totusi a scazut un pic dupa 2005.

  

Cine este de vina si ce este de facut? Se constata ca a existat mereu o lipsa flagranta de impartialitate în alocarea acestor fonduri de investitii, desi in unele perioade favoritismele au fost mai mari decat in altele. Fenomenul nu este unul benign, ci dimpotriva: slabiciunea financiara a autoritatilor locale, in special a comunelor rurale romanesti, le face excesiv de dependente de aceste transferuri discretionare. Problema este una foarte serioasa: sub un sfert (650) din totalul comunelor Romaniei (2,860) reusesc sa-si acopete integral cheltuielile salariale la nivel local din veniturile proprii plus cota-parte din impozitul pe venitul personal (IVG) care li se vireaza lunar (acestea fiind principalele surse ale bugetelor locale, aprox 48% din total, si singurele neconditionate in utilizare).

• Mai dramatic, 24% dintre comunele romanesti (adica 685) au cheltuieli salariale mai mult decat duble in raport cu acesta baza de venituri indicata. Asa stand lucrurile, pretentiile de autonomie reala acum, peste zece sau cincizeci de ani sunt o gluma, deoarece nu exista alte surse majore de venituri care sa poata fi cedate la nivel local fara a produce dezechilibre teritoriale puternice, ceea ce creaza nevoia de noi instrumente centrale de echilibare financiara, adica centralizare – si tot asa, în cerc vicios.

Singurul rost al existentei acestor comune rurale proiectate din start sa fie în faliment tehnic, adica lipsite de resurse proprii si dependente de granturile ad hoc negociate cu judetul sau ministerele si prezentate mai sus, pare sa fie conservarea bazei de clientelism politic în teritoriu. Fuziunea rationala a comunelor rurale si crearea unor unitati administrative mai eficiente, care sa stea financiar pe picioarele lor, ar da o lovitura mai grea baronilor de la orice nivel, judetean, regional sau central decat orice alte reforme grandioase.

Cu atat mai mult cu cat sistemul pe administratiei locale din Romania, fie pe doua niveluri ca azi, fie pe trei niveluri daca se creza regiunile, genereaza alinieri politice incrucisate, ca atunci cand primarul face parte din coalitia de guvernare nationala, în timp ce conducerea Consiliului Judetean, cu rol

important în gestionarea transferurilor la nivel sub-national, apartine opozitiei.

În astfel de situatii e greu de spus cine favorizeaza (sau abuzeaza) pe cine. De exemplu, atunci cand guvernul trece peste capul presedintilor CJ si aloca bani direct comunitatilor locale, poate favoriza un primar bine conectat, dar totodata sa compenseze o autoritate locala neglijata sistematic de cele judetene. Cu alte cuvinte, alocarea discretionara e regula atat la nivel central si judetean.

• Singura solutie rezonabila, in acord cu principiile de buna practica, o constituie crearea unor mecanisme contractuale clare de alocare teritoriala a fondurilor de orice natura, in primul rand a celor pentru investitii dar si a celor de urgenta, bazate pe criterii obiective si verificabile, care sa creeze predictibilitate. Dar mai ales, e nevoie de respectarea regulilor o data ce acestea sunt decise, iar acesta este de fapt punctul slab al guvernarii in Romania. Acest material reprezinta baza pentru o discutie pe tema transparentizarii si intaririi mecanismelor de alocare financiara, pe care EFOR o va initiacu actorii politici relevati in perioada imediat urmatoare.

• VOLATILIZAREA DE RESURSE DIN COMPANIILE PUBLICE

Bugetele publice propriu-zise nu sunt singurele resurse din care se fac alocari discretionare sau clientelare, dupa cum am aratat inainte. Dimpotriva, acolo unde acestea sunt strict monitorizate, ca de pilda în cazul unul acord cu FMI, sau pentru raportarile catre Comisia Europeana, decidentii reusesc sa ascunda deficite si folosiri arbitrare de resurse în locuri mai putin vizibile: în arierate sau în bilanturile companiilor de stat. Ba chiar, mergand la extrem, statul poate, printr-o reglementare discretionara, sa foloseasca si resursele unor companii private pentru o perioada limitata de timp.

Avem în Romania cazul reglementarilor din piata gazului în 2009-2010, cand guvernul a prescris printr-un OUG ca unii consumatori mari industriali (producatori de îngrasaminte si energie) sa aiba acces preferential la “gaz ieftin de productie interna”. Cel putin temporar, subventionarea s-a facut pe seama a doi furnizori reglementati, care cumparau gaz mai scump si erau fortati sa vanda mai ieftin, pierderea totala depasind 250 mil EUR; evident, în anii care vin aceste pierderi vor fi recuperate cu varf si îndesat de la consumatorii finali. Desi se întampla, aceste situatii sunt mai curand exceptia, foarte vizibile si temporare, pentru ca în caz contrar privatii spoliati ar putea sa-si închida afacerea, sa apeleze la instante internationale sau sa se mute în alta tara. În schimb, companiile de stat sunt deseori implicate în scandaluri punctuale de coruptie cu sume mari, si înca nu exista mecanisme de control strict, sistematic, centralizat al modului în care se folosesc banii pe care îi vehiculeza aceste entitati economice

Analiza Expert Forum cuprinde sase instrumente principale de transfer de la bugetul de stat care au functionat in perioada 2004-20111. Acestea sunt: 1.Fondul de Rezerva al guvernului (2004-2011): sumele primesc cele mai diverse utilizari, de la mici investitii pana la achitarea de facturi curente, nu doar pentru e remedia situatii neprevazute, asa cum s-ar presupune. 2.Sume defalcate pentru drumuri judetene si comunale (2005- 2011), utilizate in cea mai mare parte la nivelul consiliilor Judetene.3. Fondul de mediu (2008-2011), care de la infiintare este gestionat de ministerul omonim, din care se finanteaza proiecte de apa-canal sau amenjarea de zone verzi. 4. Sume pentru scoli (2007-2010) distribuite de Ministerul Educatiei in perioda de maxim entuziasm bugetar, dupa reguli destul de laxe si confuze: investitii noi, reparatii dar si achitarea de diverse facturi restante. 5. Sume pe HG 577/1997 (2004- 2011) pentru sisteme de apa in rural si drumuri comunale, distribuite de MLPAT sub diversele sale incarnari (Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii, etc). 6. Sume pe OG 7/2006 (2007- 2011) pentru poduri (mici), sisteme de apa-canal, terenuri sport in mediul rural; acest fond a pornit in 2006 ca o urgenta in urma inundatiilor din acei ani, dar s-a permanentizat si s-a diversificat ulterior, ramanand in gestiunea implauzibila si opaca a Secretariatului General al Guvernului.

Aceste sume au depasit in 2008, anul de varf al volumului de alocari, totalul de 5 miliarde RON (1.36 bn Euro la cursul de atunci). Ele copereau cam 70% din investitiile la nivel local, adica grosul; restul au fost in mare parte fonduri UE. Spre deosebire de ultimele insa, unde exista cat de cat niste reguli de selectie si un verificator extern (Comisia), aceste sase instrumente sunt 100% nationale si discretionare, sumele fiind alocate de guvern sau ministerele titulare pe liste anexa la buget, fara vreo justificare clara sau competitie de proiecte. Cu alte cuvinte, reprezinta cel mai bun teren pentru a masura clientelismul politic pur.

Descarca din atasament si citeste Raportul EFOR 2013 integral