Răspunsul șefului DNA, întrebat dacă există o bătălie în Justiţie pe funcții / Acuzația către Recorder și replica jurnaliștilor
Procurorul-şef al DNA, Marius Voineag, a declarat miercuri seară, la Antena 3, că nu crede în coincidenţe, iar momentul ales de cei care fac acuzaţii referitoare la justiţie „spune totul”, în condiţiile în care se apropie finalul mandatelor pentru procurorii-şefi.
UPDATE 10:05: În urma afirmației șefului DNA, potrivit căreia investigația Recorder ar fi fost realizată în urmă cu un an, redacția Recorder a transmis către HotNews o replică. Recorder neagă teoria lui Voineag și precizează că investigația a fost realizată în perioada februarie 2024-decembrie 2025.
„Afirmația procurorului-șef al DNA Marius Voineag «Înțeleg că reportajul (Recorder – n.red.) era făcut cu un an și ceva înainte» este o dezinformare. Deși e rostită din biroul de conducere al unuia dintre cele mai importante parchete din țară, ea nu se bazează pe nicio probă. Materialul «Justiție capturată» a fost documentat și creat în perioada februarie 2024 – decembrie 2025. În acest timp au fost realizate zeci de interviuri – majoritatea fiind filmate pe parcursul anului 2025 -, au fost citite și indexate mii de pagini de documentație (dosare, literatură de specialitate, arhive de presă), au fost create elemente grafice explicative, au fost trimise solicitări de interviuri către persoanele menționate în material, inclusiv către procurorul-șef al DNA, care a refuzat dialogul cu reporterii Recorder. În toamna anului 2025, materialul a intrat într-un proces de editare video și de fact-checking, etapă care s-a închieiat în ziua de 9 decembrie 2025, zi în care am și publicat documentarul”, precizează Recorder.
Știrea inițială:
Șeful DNA a fost întrebat la Antena 3 despre acuzațiile din documentarul Recorder „Justiție capturată” şi dacă a constatat că există o bătălie în sistemul judiciar dusă de cei care ar dori să revină în funcţii.
Voineag a spus că scandalul din justiție nu este un „duel în interiorul sistemului judiciar”, deoarece acuzațiile vin din afara sistemului, însă a adăugat că nu poate ignora „timingul” (n.r. momentul ales).
„Realitatea e că nu prea cred în coincidenţe. Timingul spune totul. Când avem un timing de natura celui despre care vorbiţi (momentul numirilor noilor procurori-şefi – n.r.), legat de atacuri în cascadă… E o chestiune care ţine până la urmă de cum s-au aşezat lucrurile. Înţeleg că reportajul era făcut cu un an şi ceva înainte. N-am niciun fel de problemă, îi felicit pe cei de la Recorder, pentru că au mutat discuţia dintr-o zonă foarte îngustă legată doar de pensii speciale, într-o zonă care vizează şi disfuncţii ale sistemului judiciar”, a afirmat şeful DNA, Marius Voineag.
Șeful DNA a spus că sunt probleme în sistemul de justiţie, dar că acestea nu pot fi rezolvate sub „un vacarm public”.
„Trebuie să fim realişti, lucrurile sunt perfectibile. Durata proceselor, lucruri care pot fi îmbunătăţite legate de încărcătura pe procuror sau pe judecător, însă lucrurile astea trebuie făcute, nu sub un vacarm public, nu cu un zgomot de fond care e asurzitor, şi care omoară în primul rând argumentele. Trebuie făcute cu nişte dezbateri solide, în aşa fel încât legislaţia, dacă va suferi modificări, ea să suporte nişte modificări aşezate, să ducă la nişte rezultate. Efectul ăsta de pendulă, când ne mutăm dintr-o parte în alta, de fiecare dată, este extrem de păgubos”, a adăugat procurorul-şef al DNA, Marius Voineag.
Inspecția Judiciară, sesizată să facă verificări după documentarul Recorder
Recorder a publicat pe 9 decembrie 2025 documentarul „Justiția capturată”, despre starea sistemului românesc de justiție, fenomenul prescrierilor, dar și efectele centralizării puterii la nivelul „unor magistrați care coabitează cu polticienii”.
La jumătatea lunii decembrie, după apariția documentarului „Justiție capturată”, Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecția Judiciară cu privire la activitatea șefului DNA Marius Voineag, acuzat de mai mulți procurori că a blocat anchete penale care vizau dosare de mare corupție. Procurorii din CSM au cerut Inspecției Judiciare „verificări sub toate aspectele semnalate în materialul de presă”.
Cu toate astea, la o lună după sesizarea Insecției Judiciare, procurorii care au apărut în documentarul „Justiție capturată” au declarat că nu au fost căutați de nimeni de la Inspecția Judiciară, deși sunt dispuși să vorbească.
