Sari direct la conținut

Reacția BOR, după ce preotul care a mers la Moscova să-și promoveze un film, îndeamnă credincioșii să îl voteze pe Călin Georgescu

HotNews.ro
Patriarhia Română, Foto: Inquam Photos / George Călin
Patriarhia Română, Foto: Inquam Photos / George Călin

Biserica Ortodoxă Română a transmis miercuri preoților că, potrivit hotărârile sinodale, au obligația de a fi neutri în timpul campaniilor electorale, atât în spațiul public, cât și în activitatea pe care o practică. Reacția vine după ce marți seară un preot din Bihor, care a mers în aprilie la Moscova, a îndemnat, într-un clip pe YouTube, să voteze cu un anumit candidat.

BOR a făcut o serie de recomandări în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale care vor avea loc în următoarele două duminici.

Clericul sau monahul, care se implică în politica vreunui partid în calitate de membru sau de candidat, dar şi prin susţinerea unui candidat, încalcă legământul depus la hirotonie, este una dintre precizările Bisericii Ortodoxe Române transmise printr-un comunicat de presă. 

Declarația vine în aceeași zi în care fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române a cerut  explicații publice de la cei care îl susțin pe Călin Georgescu privind „valorile creștine” care i-au făcut să încalce o hotărâre a Bisericii pentru „a se implica și a se pronunța public în susținerea electorală a unui politician(ist).”

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât că „în vederea respectării opțiunilor politice ale credincioșilor săi, preotul are obligația de a păstra neutralitatea în timpul campaniilor electorale, atât în declarațiile publice, cât și în activitatea practică, față de problemele cu caracter politic. Opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”. 

Biserica Ortodoxă Română a transmis că arhiereului, preotului, diaconului, monahului și monahiei le sunt interzise mai multe activități: să facă politică partinică, să fie membru(ă) al unui partid politic sau al unei organizații care poate fi asimilată unui partid politic, să candideze la alegerile parlamentare, să participe la campanii electorale în calitate de susținător (oare) și să ocupe funcții de demnitar/înalt funcționar public la nivel central sau local, în Statul român sau în alte state.

BOR amintește că monahul sau clericul, care se implică în viața politică în calitate de membru de partid, candidat sau susținerea unui candidat, vor fi nevoiți „să aleagă între cariera politică și misiunea clericală/viața monahală”. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale, precizează Biserica Ortodoxă Română. 

Sfântul Sinod reiterează apelul său către liderii partidelor politice din România de a nu permite recrutarea de membri din rândurile clerului și nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, slujbelor și însemnelor bisericești.

Biserica Ortodoxă Română afirmă că nu recomandă susținerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice, ci îndeamnă pe toți cetățenii să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui țării și promovarea valorilor creștine în societate. 

Preotul Mega și-a anunțat susținerea pentru un candidat

Preotul orădean Ciprian Mega, parohul Bisericii Sfântul Spiridon și totodată regizor, le-a cerut credincioșilor să îl voteze pe  Călin Georgescu, potrivit G4Media. Apelul a fost făcut într-un clip video de pe YouTube intitulat „Suntem nevoiți să îl votăm pe Călin Georgescu”.

Potrivit publicației locale eBihoreanul, preotul ortodox a încercat în luna octombrie să se înscrie în cursa pentru Cotroceni. 

Preotul Ciprian Mega a mers în luna aprilie la Moscova pentru a-și prezenta cel mai nou lungmetraj, 21 de rubini.

El s-a pozat inclusiv cu purtătoarea de cuvânt a ministerului rus al Apărării, Maria Zaharova. 

„Prezența preotului ortodox român Ciprian Mega la Moscova este rușinoasă și dezamăgitoare. Participarea sa la un Festival de Film susținut direct de regimul dictatorului Putin legitimează crimele pe care dictatorul rus le comite în Ucraina și în Rusia”, a acuzat luni Paul Palencsar, un teolog și jurnalist care a lucrat la Trinitas TV, într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook și citată de HotNews.ro. 

Pentru că HotNews.ro a preluat această declarație, preotul Ciprian Mega a folosit ocazia de a urca pe scenă la Moscova ca să atace HotNews.ro, în prezența a numeroși oficiali ai regimului Putin.

Redacția l-a rugat chiar pe Mega să explice convingerile sale, care l-au determinat să accepte să se afișeze alături de lideri ai unei țări care a pornit cel mai sângeros război din Europa de la cel de Al Doilea Război Mondial. „Nu m-am întâlnit doar cu dna Zaharova și cu dl Sluțki, ci chiar cu nume mai grele”, a răspuns preotul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro