Skip to content

Reacție după ce reprezentanții Bisericii din Vaslui au luat atitudine împotriva lui Călin Georgescu. „Exemplară”

Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a salutat sâmbătă reacția Protopopiatului Vaslui, în contextul vizitei lui Călin Georgescu în județul din Moldova, apreciind decizia instituției bisericești luată fără întârziere.

Membrul CNA a declarat, într-un mesaj pe Facebook, că poziția adoptată de Protopopiatul Vaslui este fidelă hotărârilor Sfântului Sinod privind separarea activității religioase de propaganda politică.

„Decizie promptă, curat canonică și fidelă hotărârii Sinodului, a protopiatului Vaslui, structură administrativă a Episcopiei Hușilor: oricine este binevenit într-o biserică și mănăstire pentru a se ruga, dar nu și pentru a profita de ocazie să-și facă publicitate electorală și să emită propagandă ideologică (legionară sau de alt tip)”, a scris fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.

Bănescu a apreciat că reacția autorităților bisericești locale reprezintă un exemplu de respectare a normelor canonice și a neutralității politice a Bisericii.

„Astfel, Episcopia Hușilor devine exemplară. Felicitări!”, a concluzionat el.

O vizită la biserică, pe programul neoficial

Protopopul Adrian Chirvase a declarat pentru HotNews, înainte de vizita lui Călin Georgescu în Vaslui, că nu i se va permite să facă „acțiuni politice” în biserica din Lipovăț, județul Vaslui.

Fostul candidat la prezidențiale a făcut sâmbătă dimineață o vizită în Vaslui, iar pe rețelele sociale a circulat un afiș cu „traseul evenimentului”. Pe agendă, care nu a fost asumată de Călin Georgescu, apare și biserica din Lipovăț.

Întrebat de HotNews dacă fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a anunțat prezența la bisericile din Vaslui, protopopul municipiului reședință de județ a precizat că lui Călin Georgescu nu i se va permite să desfășoare nicio acțiune cu caracter politic în incinta lăcașelor de cult.

„Oficial nu m-a anunțat nimeni de vizita domnului Georgescu la biserica din Lipovăț. M-a anunțat cineva din sat că l-ar fi pofitit un domn acolo. Dar eu i-am spus că evenimentul nu poate avea loc în biserică sau în curtea bisericii. La slujbă poate să meargă, ca orice credincios, să se închine, dar fără acțiuni politice, nu au cum să aibă loc în biserică sau în curtea bisericii”, a declarat, pentru HotNews, Adrian Chirvase, protopopul de Vaslui.

În general, mediul bisericesc care îl primește cu brațele deschise se exprimă rar în afara zidurilor mănăstirilor respective. HotNews a discutat cu duhovincul mănăstirii Cârțișoara, Dimitrie Papacioc.  

Călin Georgescu, vizită scurtă în Vaslui

Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024 a fost sâmbătă în comuna Codăești, unde a fost însoțit de câteva sute de susținători. Unii dintre fanii săi au venit și din alte zone, fiind prezente mai multe mașini înmatriculate în alte județe.

Vizita la Codăești a fost anunțată pe pagina de Facebook a lui Călin Georgescu, însă în mediul online a circulat un program neoficial în care a fost anunțată și o oprire la statuia lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani, la o biserică din comuna Lipovăț, la o fabrică de mobilă și merge și la Târgul Meșterilor Populari din Parcul Copou din Vaslui.

Reprezentanții fabricii de mobilă au fost primii care au declarat că nu sunt de acord cu o eventuală vizită a lui Călin Georgescu.

În mesajul public prin care și-a anunțat vizita în Vaslui, Georgescu a menționat doar piața agroalimentară din Codăești. Statuia lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt a fost un obiectiv la care a mers Georgescu sâmbătă, locație care se afla pe programul neasumat.

După ce a stat o oră în Codăești, Georgescu și-a scurtat vizita și a mai ajuns doar la statuia de la Podul Înalt, unde au fost mai multe incidente cu localnici care nu îl susțineau pe fostul prezidențiabil pe care l-au huiduit.

De la Băcăoani, Georgescu a plecat spre Iași, a declarat un reprezentant AUR pentru HotNews.