Recensământul General Agricol 2021 La o lună de la declanșare, peste 54% din ferme au fost recenzate. De ce au demisionat o bună parte din recenzori și cum au fost aduși alții
Numărul de exploatații recenzate în cadrul Recensământului General Agricol (RGA) a ajuns la circa 54%, județele în care ritmul de colectare a datelor este sub media pe țară fiind Mehedinți (44,62%), Vaslui (45,20%), Gorj (45,80%), Cluj (46,93%), Botoșani (47,82%), Covasna (47,61%), Timiș (48,02%), au transmis oficialii Ministerului Agriculturii. Județele unde RGA merge foarte bine sunt: Arad (72,54%), București (67,67%), Mureș (62,76%), Brașov (61,59%), Vâlcea (61,05%). Într-o discuție cu HotNews, atât președintele INS, Tudorel Andrei, cât și secretarul de stat din MADR Aurel Simion, au vorbit despre dificultățile cu care a pornit Recensământul.
”Prima mare dificultate a fost legată de menținerea recenzorilor în teritoriu. Există și o cauză obiectivă: s-a trecut de la culegerea datelor pe hârtie, situație în care recenzorul nu avea nevoie de o foarte intensă pregătire, la tableta electronică. Când Recensământul se făcea pe hârtie, recenzorul trebuia doar să cunoască acel chestionar și să aibă un dialog plăcut cu cel recenzat!, spune Tudorel Andrei.
”În prima săptămână au fost destul de mulți recenzori care au renunțat. Din fericire, direcțiile județene de agricultură cu cele de statistică au făcut eforturi iar acum nu mai avem această problemă. Cred că a fost șocul tehnologiei. Deși a existat și o perioadă de instruire, dar cu toate acestea au existat recenzori care a trebuit să fie înlocuiți. A doua problemă a fost legată de oferirea datelor cu caracter personal. Cel care culege și cel care prelucrează datele nu va oferi niciodată altcuiva aceste date. Aceste date au trasabilitate. Orice intrare în sistem se înregistrează. Iar noi, la INS, nu am făcut niciodată rabat de la respectarea regulilor privind protecția datelor cu caracter personal”, mai spune și șeful INS.
”A treia problemă a fost legată de cine anume declară datele: proprietarul sau de cel care administrează terenul sau ferma. Trebuie spus că datele sunt declarate de cel care administrează terenul indiferent dacă el e și proprietarul sau doar administrator. Mesajul meu este optimist: se lucrează foarte bine în teritoriu și avem un grad de colectare foarte bun și sunt convins că vom finaliza acest proces până la finele lunii iunie. RGA în România are o particularitate: avem cele mai multe exploatații agricole. În Franța sunt circa 600.000 de ferme. La noi sunt peste 3.200.000. Ceea ce înseamnă un efort suplimentar în culegerea acestor date care sunt vitale”, explică președintele Statisticii.
La rândul lui, secretarul de stat Aurel Simion încearcă să explice rata mare de abandon a celor 17.740 de recenzori de la inceputul RGA: ”La recensămintele anterioare, culegerea de date se putea face din birou. Stăteai la Primărie, completai formularele pe hârtie și apoi cereai banii. Acum, tableta de la STS îți spune în orice moment unde te afli, iar culegerea de date trebuie să se facă la poarta fermei. Pobabil, obișnuiți să facă acele chestionare din birou și apoi să încaseze bani..”, spune Aurel Simion. Secretarul de stat mai spune că are mare încredere că vor beneficia de o bază de date foarte apropiată de realitate și care îi va ajuta la gândirea noii politici agricole la care se lucrează în prezent.
În urmă cu două zile, cei doi- secretarul de stat Aurel Simion alături de Președintele INS, Tudorel Andrei- au avut o ședință de lucru în cadrul căreia a fost analizat stadiul defășurării Recensământului General Agricol – runda 2020.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale recomandă, pe de o parte implicarea tuturor autorităților de la nivel local, a prefecturilor și primăriilor pentru sprijinirea și îmbunătățirea activității de recenzare și pe altă parte, solicită producătorilor agricoli să manifeste încredere și deschidere în discuțiile cu recenzorii.
Vezi mai jos discuția cu Tudorel Andrei, Aurel Simion și Ionuț Dumitru: