REFERENDUM TVR: Ar trebui considerat viol orice act sexual cu un minor sub 14 ani sau 16 ani? SONDAJ LIVE
Ar trebui ca legea să încadreze la viol orice act sexual al unui adult cu un minor sub 14 sau 16 ani? Sunteţi de acord sau nu cu această iniţiativă? Daca da, care să fie pragul de vârstă? Este provocarea pe care o lansează Mihai Rădulescu, la ediția de luni a emisiunii Referendum, la TVR, de la ora 21.00. Emisiunea este realizată în parteneriat cu HotNews. Cititorii pot răspunde întrebării prin intermediul unui sondaj odată cu începerea emisiunii. De asemenea, își pot spune părerea folosind sistemul de comentarii de la finalul articolului.
Denisa Soare, reprezentanta Asociaţiei Declic, Daniela Boşca, psiholog şi director executiv FONPC, Iana Matei, fondator al centrului Reaching Out pentru victimele traficului de persoane, Adriana Oprea, jurnalist de investigaţie Libertatea, respectiv col.(r) Dan Antonescu, criminolog sunt invitaţii care participa la dezbaterea de la TVR 1.
Principalele argumente ale invitaților:
Denisa Soare (Declic):
- legislația din România este ineficientă în a proteja copiii de agresorii sexuali, trebuie făcut ceva, noi cetățenii suntem cei care trebuie să ne implicăm
- orice act sexual al unui adult cu un minor sub 16 ani ar trebui considerat viol
Daniela Boșca (psiholog):
- recomandarea de 14 ani a venit din partea CSM fiindcă, probabil, în România este vârsta la care minorul răspunde penal
- Franța a dat deja legea anul trecut
- în România este considerat un act consimțit, că minorul își poate da acordul, este și considerat un subiect tabu a vorbi despre sexualitate, sex, când îți începi viața sexuală
- România e când pe locul 2, când pe 1 în UE la mame minore
- ținând cont de lipsa de educație și alți factori psihologici, trebuie să punem cât mai sus acest prag
- abuzatorul sexual are întotdeauna o strategie, abuzul nu e o întâmplare, copilul este o victimă sigură, e foarte important ca copilul să înțeleagă ce i se întâmplă
- anul trecut din 1000 de cazuri de abuz sexual, 400 s-au întâmplat în familie, ele se întâmplă de regulă în cercul de încredere al familiei
Dan Antonescu (col. r. criminolog):
- avem oameni care s-au specializat în abuzuri sexuale asupra minorilor, ele s-au înmulțit în timpul pandemiei
- avem însă o problemă cu încadrarea juridică unde linia e foarte ușor de călcat într-o parte sau alta, există o practică unitară la nivelul instanțelor din toată țara
- inițiativa este bună dar avem deja oameni care formează un cuplu legal la această vârstă de 16 ani, au copii
- la câteva tipuri de infracțiuni, printre care și pedofilia, nu ar trebui să existe posibilitatea eliberării condiționate
Iana Matei (Reaching Out):
- avem în România mai multe fenomene sociale: mamele minore, traficul de persoane și copii, sunt și alte probleme din cauza legislației pe care nu o avem
- un copil de 14 ani este cel mai ușor de păcălit, la 16 ani este puțin mai greu
- cred că adoptarea legii ar schimba situația, alături de educația sexuală
Adriana Oprea (jurnalist):
- trebuie reparată o anomalie care există acum: uitându-se la același dosar, un judecător poate decide că a fost viol iar un alt magistrat poate decide că a fost act sexual cu un minor
- de cele mai multe ori instanțele se orientează spre pedeapsa minimă, nu este în regulă să se dea pedepse cu suspendare
- nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece că doar schimbarea Codului Penal va rezolva problemele
- procentul de recidivă este de 70%
Mihaela Chiper (Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale):
- nu există rezerve față de o astfel de lege anti-viol ci doar față de lucrurile pe care le va rezolva
- nu toate cazurile de abuz sexual se regăsesc în dosare penale, responsabilitatea pentru anchetarea lor trebuie să treacă exclusiv la procurori
- aceste sesizări se vor înmulți odată cu adoptarea unei astfel legi dar nu și capacitatea sistemului judiciar de a le gestiona
Argumentele aduse în partea a doua a emisiunii:
Adriana Oprea (jurnalist):
- introducerea acestei legi nu ar duce la înăsprirea pedepselor
- magistrații au deja instrumente foarte clare
- constrângerea în cazurile de viol poate fi fizică sau morală, cea morală poate fi demonstrată printr-o expertiză psihologică, ea ar trebui făcută în toate cazurile de agresiuni sexuale împotriva minorilor
- o astfel de agresiune lasă urme în sufletul copiilor
Denisa Soare (Declic):
- considerăm că pragul de 16 ani se poate implementa și în România, la fel ca în alte țări din Europa
- violul nu este o infracțiune clar definită în România, unii magistrați au reclamat acest lucru
- în foarte multe cazuri nu este solicitată expertiza unui psiholog, nu avem o practică, de aici și foarte multe confuzii între viol și act sexual cu un minor
Iana Matei (Reaching Out):
- în ceea ce privește traficul de copii, recrutarea se face și mai devreme, la vârsta de 12 ani
- trebuie să facem violul clar definit, noi trebuie să definim clar prădătorul sexual, trebuie să creăm un registru al prădătorilor sexuali
- cerem ministerului justiției procurori și judecători specializați pe minori, polițiști specializați avem deja, problema este la parchete și instanțe
Daniela Boșca (psiholog):
- abuzatorul sexual este o persoană cu probleme psihice în general, care consideră că partenerii de vârsta lui nu l-ar aprecia, uneori este o persoană înnebunită după putere sau uneori abuzată la rândul ei în copilărie
- discernământul este foarte important, vorbim despre o perioadă în care copilului încă i se dezvoltă creierul, stima de sine, încă i se dezvoltă corpul
- noi vorbim despre împuternicirea copiilor, ne dorim să îi împuternicim pe tineri să ia decizii, e foarte important să discute în familia lor
- minorul trebuie audiat o singură dată, dacă el e audiat și de un psiholog, și de un polițist, și de un procuror, și de un judecător, el retrăiește abuzul de fiecare dată, e nevoie de camere de audiere speciale
Mihaela Chiper (Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale):
- în situația în care vom ajunge să avem oameni specializați în sistemul judiciar măsurile de suport pentru victime vor fi cu atât mai ușor de centralizat și luat, noi în acest moment avem 3-4 instituții responsabile
- o victimă în România atunci când depune o sesizare ea este negată, atacată și rolul ei de victimă este inversat cu cel al agresorului, este tot ce constatăm în materie de jurisprudență în momentul acesta în România
- când venim cumijloace științifice și oameni pregătiți, competenți, niciun fel de interpretare sau mit legat de violența sexuală nu va mai putea să deturneze sensul unei anchete penale.