Sari direct la conținut

Regimul Putin incearca sa reconstituie sfera de influenta rusa in Europa de Est

Contributors.ro
Vladimir Tismaneanu, Foto: AGERPRES
Vladimir Tismaneanu, Foto: AGERPRES

Cu ale sale declaratii recente, domnul Titus Corlăţean se aventurează pe un teritoriu extrem de riscant. Domnia sa ignoră eforturile imense făcute pentru ca România să devină o membră bona fide a UE şi a NATO (cele două apartenenţe nu pot şi nu trebuie să fie separate). Vreau să sper că este vorba de declaraţii pripite şi că ele nu indică o strategie de izolare a ţării, de ruptura cu un sistem de alianţe care defineşte identitatea politică a României post-comuniste. Misiunea unui ministru de externe este să caute compromisuri, să aplaneze divergenţe, nu să le exacerbeze. Mi-e teamă că dl Corlăţean nu face decât să prelungească un tip de agresivitate verbală practicat de Andrei Marga înaintea sa. Dar cel mai grav mi se pare faptul că premierul Ponta nu se delimitează categoric şi fără urmă de echivoc de asemenea derapaje. Ori poate că nu le consideră derapaje şi atunci lucrurile devin de-a dreptul alarmante. Despre preşedintele Senatului nu pot spune decât că este el însuşi parte a problemei.

Public aici fragmente din interviul luat de Daniela Ratiu, publicat pe site-ul “Forta Civica Timis”:

Daniela RAŢIU: Contextul politic în care au loc declaraţiile ministrului de Externe este nu doar turbulent, ci e mai degrabă ca un câmp de luptă pe mai multe fronturi. Avem şi declaraţiile şefului SRI, George Maior – extrem de dure, de tranşante, în care vorbeşte despre consilierea politicienilor de către foşti ofiţeri sau şefi ai serviciilor de informaţii, rezervişti. Maior vorbeşte despre centre de putere, despre imixtiuni ale politicului inacceptabile. Declaraţii de acest gen venind din parte unui şef de Servicii, despre oricare stat ar fi vorba, sunt de o gravitate maximă.

Vladimir TISMĂNEANU: Serviciile de informaţii ar trebui să se abţină de la orice ingerinţă în spaţiul politicului. Rolul lor nu este să influenţeze procesul politic, altfel am ajunge la situaţia din Peru pe vremea lui Alberto Fujimori, când şeful serviciilor secrete, Vladimiro Montesinos, era un fel de eminenţă cenuşie a guvernului. Serviciile secrete sunt menite să apere sistemul democratic şi să conlucreze cu agenţii similare din alte state NATO în lupta împotriva terorismului şi a altor ameninţări.

Daniela RAŢIU: Declaraţii iresponsabile ale unui ministru de Externe, declaraţii grave ale unui şef de Servicii, avem Vocea Rusiei care pune gaz pe foc, încă din vară, dar avem şi scandalul gazelor de şist a căror exploatare ar însemna reducerea dependenţei energetice a UE de Rusia. Dacă privim global tot ce se întâmplă din vara lui 2012 am putea spune că politica dusă de USL face parte dintr-un plan mai mare?

Vladimir TISMĂNEANU: Am avut ocazia să scriu despre comentariile postului de radio oficios „Vocea Rusiei”. Cred că regimul Putin încearcă să reconstituie sfera de influenţă rusă în Europa de Est. Avem dovezi din Polonia şi nu doar de-acolo. Evident, poziţia clar pro-atlantistă a lui Traian Băsescu a jucat un rol decisiv în atacurile la adresa acestuia venite din partea propagandei estice ori pro-estice. „Partida rusă” joacă acum mai intens decât în trecut. Afinităţile ideologice contează, ca şi similitudinile de viziune politică. Să nu uităm că Victor Ponta este un simpatizant al unor formule politice cu indubitabile elemente autoritariste (Guevara, Mao). Evident, la ora actuală îşi camuflează aceste inclinaţii, ceea ce nu înseamnă că ele ar fi dispărut. Victor Ponta nu este un social-democrat din specia unui Constantin Titel Petrescu, ci, mai degrabă, din aceea a colaboraţionistului comunist Ștefan Voitec.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro