Regretele lui Putin si nostalgia bolsevismului

Nu este prima data ca lidero maximo de la Kremlin isi exprima regretele pentru disolutia imperiul intemeiat de Lenin. Pentru Vladimir Putin, ca si pentru Ghenadi Ziuganov, conducatorul PC al Federatiei Ruse ori pentru Vladimir Jirinovski, liderul demagogic al unui partid numit antifrastic “liberal democrat”, disparitia URSS in decembrie 1991 a reprezentat o tragedie de proportii cosmice. Pentru el, Uniunea Sovietica a fost “Marea Rusie”, iar destramarea URSS a reprezentat “cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului trecut”. In plus, el l-a acuzat pe ultimul presedinte sovietic Mihail Gorbaciov, de faptul ca a renuntat la putere in 1991 chiar cu o zi inaintea datei la care era prevazuta semnarea, cu Ucraina, Belarus si Kazahstan, a acordului pentru constituirea unei noi Uniuni. Este simptomatic ca Putin isi indreapta criticile inspre Gorbaciov, dar nu pomeneste de rolul decisiv al protectorului sau de-odinioara, Boris Eltin, in acele evenimente care au schimbat infatisarea lumii.

Visul internationalist marxist a fost de fapt abandonat de Stalin inca din anii ’30. “Socialismul intr-o singura tara”, strategia lui Stalin opusa globalismului revolutionar al lui Lev Davidovici Trotki cu a sa exaltata celebrare a “revolutiei permanente”, nu insemna izolationism, ci expansionism imperial ori, mai precis, imperialism expansionist. Stalin-Djugasvili a fost un marxist sui generis, a contopit in a sa Weltanschauung voluntarismul istoric leninist cu obsesiile extremei drepte pravoslavnice (o teza dezvoltata de Robert C. Tucker in volumul al doilea al biografiei pe care i-a dedicat-o lui Stalin unde scria despre “bolsevismul de extrema dreapta”). Un alt istoric vorbea despre stalinism ca o logodna intre marxism si magie primitiva.

Intr-unul din rarele sale momente de luciditate, Lenin a spus ca daca socialismul va invinge intr-o tara mai avansata decat Rusia, primul stat socialist ve redeveni unul “inapoiat”, dar de data aceasta din punct de vedere comunist. Primavara de la Praga a pornit de la acesta premisa si a fost zdrobita de tancurile Pactului de la Varsovia. Eforturile lui Gorbaciov de a reveni la un fel de leninism soft au esuat pentru ca teoria era eronata din punctul de pornire. Era o utopie care ignora subiectivitatea si batjocorea statul de drept. Pleca de la ideea, dezvoltata de nihilistii rusi ai secolului al XIX-lea, ca fiinta umana este transformabila prin propaganda, poate fi complet replasmuita in numele unor scopuri absolute, sacralizate de un grup de ideologi fanatici. Dilema fatala a bolsevismului a fost aceea legata de relatia dintre scopuri si mijloace, lucru accentuat, intre altii, de Albert Camus in “Omul revoltat”.

Vladimir Putin este deopotriva mostenitorul traditiei bolsevice in incarnarea ei stalinista, dar si al autoritarismului incastrat in istoria etatismului autoritar de tip autocratic. Putinismul este structural opus valorilor proprii miscarii disidente din URSS si in primul rand celor simbolizate de angajamentul democratic al lui Andrei Saharov. In cel mai bun caz, lui Putin drepturile omului ii sunt indiferente. De fapt, le considera o retorica enervanta si le detesta. Nu fac parte dintre admiratorii lui Gorbaciov, am scris adeseori despre erorile si esecurile sale, dar nu pot sa nu constat cat de mult a facut acesta pentru dezagregarea unui sistem inuman, opresv, inradacinat in violenta ideologica si teroare politieneasca. Un sistem pe care Putin si amicii sai l-au iubit si pe care, iata, il regreta inca.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro