REPORTAJ „Micul Kathmandu” sau cartierul muncitoresc de lângă București unde „nu e ca-n Pipera”, iar românii și asiaticii se înțeleg cel mai bine

Aproape 1.300 de străini, din care cei mai mulți din Nepal, Sri Lanka, Turcia și India, sunt înregistrați oficial în Militari Residence, la marginea Bucureștiului, unul din cele mai mari cartiere rezidențiale noi din România. Aici, mulți locuitori nu beneficiază încă de semne ale civilizației precum rețeaua de apă și canalizare.

• Doi indieni dețin un magazin în Militari Residence care vinde condimente și alte produse pentru muncitorii asiatici, dar și români. „Fără noi viața imigranților din Asia ar fi mai grea, pentru că acești oameni au nevoie să mănânce ca la ei acasă”, spune Singh, unul dintre patroni.

Este aproape ora 19 și aerul e la fel de cald ca în miezul zilei. Pe trotuarul din fața magazinului asiatic de pe strada Sergent Ilie Petre, vreo zece nepalezi și srilankezi stau la umbră și se odihnesc după o altă zi de muncă. Alături, pe o terasă, alți locatari ai cartierului, de data aceasta români, se răcoresc și ei, dar cu o bere rece.

„Asian Mart” scrie mare deasupra magazinului, care se cheamă, de fapt, „Desi Masala” și aparține indienilor Mahaipal Singh din Mumbai și Swamyogesl Kumal din Rajasthan. 

Îi găsim înăuntru pe amândoi proprietarii în timp ce cântăresc mirodenii și le pun în pungile clienților, majoritatea asiatici. 

Cel mai vorbăreț dintre patroni este Singh: știe bine engleză, dar și un pic românește, pentru că este aici din 2014. La poză, în schimb, poate să stea doar Swamyogesl Kumal, pentru că Singh mai are și alt loc de muncă și, spune el, „ar fi nepotrivit” să apară în presă ca proprietar al unuia dintre magazinele asiatice din cartier. 

Numit generic „Militari Residence”, cartierul înseamnă, de fapt, mai multe cartiere, aflate la ieșirea din București spre A1, pe raza celor trei sate ale comunei Chiajna (Roșu, Dudu și Chiajna). 

Practic, e un oraș în miniatură, unde zeci de mii de oameni au la dispoziție magazine, frizerii, săli de sport și așa mai departe. Majoritatea sunt microafaceri, amplasate la parterul blocurilor. 

Cei mai mulți dintre locuitori lucrează în București, dacă ar fi să judecăm după cozile infernale de mașini care se formează la intrare și ieșire, în orele de vârf. 

Nepalezii și srilankezii, cei mai mulți imigranți care trăiesc în Militari Residence 

Oficial, 1.278 de străini sunt înregistrați în comuna Chiajna, județul Ilfov, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) la solicitarea HotNews. Cei mai mulți sunt în această ordine: nepalezi, srilankezi, turci și indieni. Dar mai sunt și tunisieni, iranieni, moldoveni etc.

Tot din răspunsul IGI aflăm că în 2020, erau doar 354 de străini, de patru ori mai puțini. 

Datele pe care le dețin autoritățile despre imigranți reflectă doar o parte din realitate. Prima neconcordanță o găsești după ce compari cifre de la IGI cu cele publicate de Primăria Chiajna pe propriul site. Acolo se spune că peste 8% din populație are „apartenența etnică necunoscută”. 

Iar 8% din 39.754 locuitori, câți trăiesc în acest moment în total în cele trei sate în care s-au construit blocurile din Militari Residence, reprezintă mai mult de 1.278 de străini. 

Cifrele Primăriei Chiajna arată o evoluție spectaculoasă a numărului total al locuitorilor: în 2002, erau 8.009, acum sunt de cinci ori mai mulți. 

Iar judecând după numărul mare al blocurilor în construcție, dar și după câmpurile rămase încă libere, explozia demografică din această periferie a Bucureștiului este abia la început. 

„Românii au învățat despre mâncarea indiană de la emisiunea Asia Express”

Magazinul „Desi Masala” vinde în principal condimentele de bază pentru mâncarea indiană. Și din cea asiatică, în general, sau chiar africană, după cum ne-a precizat Singh.   

Descoperim printre rafturi, coriandru, turmeric, curry și o mulțime de alte produse pe care nu le cunoaștem. Iar pe un raft, imediat lângă casa de marcat, găsim parfumuri din Arabia Saudită, la 120 de lei sticluța de 400 de ml. „Sunt ieftine, adică contrafăcute?” Indianul din Mumbai se amuză de întrebare, dar nu răspunde.

Singh spune că durează cam o săptămână din momentul în care comandă marfa și până când aceasta ajunge la magazin. Uneori, are nevoie să-i vină mai repede, în două-trei zile, pentru că este vorba despre legume fără de care anumite feluri de mâncare nu pot fi gătite.

Sunt vreo patru distribuitori de condimente și produse asiatice cu care magazinul lucrează. Iar afacerea lui Singh și Kumal nu e deloc singura de acest fel.

„Fără noi, le-ar fi foarte greu acestor oameni, din India, Sri Lanka, Nepal și așa mai departe. Pentru că, măcar o dată pe zi, au nevoie să mănânce ca la ei acasă. Mie mi-a fost greu la început, dar acum trendul este că vor veni în România din ce în ce mai mulți muncitori din Asia și atunci este o piață în dezvoltare”, explică Singh de ce crede că magazinul în care și-a investit economiile are un viitor asigurat.

Dar românii din cartier cumpără și ei de la „Desi Masala”?

„Destul de mulți. Românii au învățat despre mâncarea indiană de la emisiunea Asia Express”, mai povestește Singh.

Descoperim clienți români, chiar în magazin. Unul dintre ei ne întreabă de ce facem poze, iar când află că suntem jurnaliști ne roagă să scriem în articol că „indienii de aici îi servesc mai bine pe români decât românii”. 

E greu să faci afaceri în România, dacă ești indian?

„E mai greu decât în India”, zice Singh. Care e totuși mulțumit, chiar dacă-și amintește că au fost pe la el toate instituțiile de control posibile. Zice că a ieșit bine, de fiecare dată.  

Un cartier muncitoresc pe stil nou

Militari Residence are unele trăsături de ghetou modern. Nu este totuși unul, localnicii s-ar putea simți jigniți dacă i-am spune așa. Este mai degrabă un cartier muncitoresc, pe stil nou.

Eu l-am descoperit în timp, venind aici în ultimii cinci ani, aproape în fiecare weekend la cele două cluburi de înot: „Club Spa Militari” (în prezent închis) și „Wellness Militari”. Primele povești despre oamenii care trăiesc aici le-am auzit de la ceilalți clienți cu care mă intersectam la piscină. Unele nu erau deloc măgulitoare.

Într-o zi, am asistat la o discuție între un bărbat mai în vârstă și altul mai tânăr, iar primul se plângea că a văzut în club „mulți romi nespălați și prostituate care fac sex în bazin, seara după ce rămân puțini clienți”. 

„Eu nu am văzut așa ceva, deși vin aici dinaintea ta”, i-a tăiat-o cel mai tânăr. 

Sigur, ce spunea bătrânul era o exagerare, dar reflecta unele tensiuni din cartier. În Militari Residence trăiesc și familii de romi, dar și de români, atrași de apartamentele mai ieftine. Site-ul olx stă martor că nu mai găsești în altă parte a Bucureștiului o garsonieră cu 30 mii de euro.

Oficial, cartierul nu face parte din București, dar stația de metrou Preciziei, aflată la câteva sute de metri, dovedește că, neoficial, stai tot în capitala României.  

Dar asemenea cartiere pestrițe, unde într-o parcare din fața unui bloc cu apartamente de 30 mii de euro bucata, poate sta lejer un BMW de 40 mii de euro, au farmecul lor. 

Într-o duminică, am admirat la piscină capul de rege cu coroană, tatuat până în cele mai mici detalii, pe cea mai mare burtă pe care am văzut-o în viața mea.

Discuțiile despre nepalezii și srilankezii care locuiesc în Militari Residence sunt frecvente. Cineva îi compătimea că stau câte 5-6 într-un apartament cu două camere, sau chiar garsoniere și că sunt plătiți ca vai de ei. 

„Nu toți însă, taică-meu lucrează cu unii în construcție și ajung și la 3.000 de lei pe lună, chiar și mai mult”, mi-a spus într-o zi un bărbat care locuia în Militari Residence.

Despre viața grea pe care o duc unii dintre imigranții asiatici din București puteți afla mai multe din acest articol. 

 Altădată, am auzit o femeie care se plângea că nepalezii sunt obraznici și miros urât, spre deosebire de ucraineni care „sunt politicoși și educați.”

1.500 de lei o chirie în Militari Residence, mai mică decât în restul Bucureștiului 

1.500 de lei pe lună la două camere este o chirie în Militari Residence, dar dacă intri pe numeroasele grupuri de pe Facebook descoperi că oferta este atât de mare încât prețurile coboară și la 1.200- 1.000 de lei pe lună.

Multe locuințe din Militari Residence au fost cumpărate pentru a fi apoi închiriate unor oameni care, în general, câștigă puțin. Unii sunt muncitori veniți din Moldova pe șantierele de construcții din București. Ații sunt imigranți din Asia sau ucraineni fugiți de război.

Îmi imaginez că așa trebuie să arate un cartier muncitoresc din România în 2024.

Într-o seară am ajutat un cuplu de ucraineni cu doi copii să se înțeleagă cu recepționera de la clubul de înot pentru că încercau să afle cât costă abonamentul. Ei știau engleză, dar nu și angajata româncă a spa-ului, așa că am făcut-o pe translatorul. După ce s-au lămurit cu prețurile, am stat un pic de vorbă cu bărbatul. 

Oleksandr lucrase înainte de război la o fabrică de instrumente medicale din Ucraina care s-a închis între timp. A venit în România împreună cu soția și copiii, au închiriat un apartament în Militari Residence și acum testau tot felul de variante pentru a-și câștiga existența aici. Deocamdată, trăiau din economii și din totul felul de colaborări cu alți ucraineni.

Într-o după-amiază de sâmbătă, când ieșeam de la piscină, în părculețul de la intrarea în cartier am văzut o familie de asiatici, păreau indieni, dar la fel de bine puteau fi din altă țară, în timp ce se odihneau la umbră, pe iarbă, iar copilașii lor, goi pușcă, alergau de colo până colo. Nimeni nu se simțea însă ofensat în vreun fel. 

În timpul ăsta, o femeie împreună cu fiica ei se duceau spre Auchan, încărcate până în gât cu saci și sacoșe pline cu peturi reciclabile.

Blocurile cu canalizare versus blocurile fără canalizare

Uneori, când intru în cartier cu mașina, miroase urât, a WC public. Mi-a luat ceva timp să înțeleg că mirosul vine de la vidanjele care golesc fosele de la blocurile rămase neracordate la sistemul de canalizare din Chiajna. 

Florin Petrescu, purtătorul de cuvânt de la Primăria Chiajna, mi-a spus că în Militari Residence au mai rămas vreo 15% din blocuri care nu sunt racordate la rețeaua de canalizare. 

„Unii nici nu au știut că nu au canalizare când și-au cumpărat apartament într-un bloc pentru că nu le-au spus dezvoltatorii”, îmi explică funcționarul.

Am înțeles acest lucru mai bine când am fost să văd care sunt problemele dintr-un bloc din acesta, de pe strada Sergent Ilie Petre numărul 40. La intrarea în scara imobilului l-am abordat pe unul dintre proprietari, un bărbat tatuat, trecut de 40 de ani.

Mi-a spus că nu știe deloc dacă are canalizare sau nu. A cumpărat o garsonieră, acum vreo două luni, ca pe o investiție. „Aveam banii și decât să-i cheltui mai bine i-am băgat în ceva”. 

Era totuși bucuros că a scos-o la 34 de mii de euro, după ce vânzătorul îi ceruse 37 de mii de euro. Auzise, totuși, că ar fi „ceva probleme”, dar nu avea detalii. 

„Uneori, iese rahatul în stradă”

Despre probleme am aflat mai multe de la președintele asociației, Nicolae Marinoiu. Acesta era și el proprietarul unei garsoniere în bloc, pe care o luase pentru fiul său. Citise pe internet, înainte să cumpere, că în cartier „uneori iese rahatul în stradă”, dar spune că s-a interesat și în blocul acela lucrurile erau în regulă.

Într-adevăr, imobilul nu e racordat la canalizare, dar, din câte mi-a explicat președintele, cu ajutorul unor pompe, apele reziduale sunt împinse către canalizarea comunei. 

Problema este că aceste pompe se strică destul de des, cam în fiecare lună este nevoie de una-două intervenții, iar ultima a costat 7.500 de lei. 

Marinoiu recunoaște că uneori instalația de evacuare se înfundă și de la lucrurile pe care le aruncă locatarii în WC: 

„Doamne, ce am găsit când au venit muncitorii să repare. Chiloți și alte chestii, mi-e și rușine și să dau detalii. Oamenii sunt așa cum sunt”, concluzionează președintele.

7.500 de lei nu pare o avere, pentru că suma se împarte la cele 91 de apartamente ale blocului 1 (întreținerea pe luna aprilie a fost cam de 160 de lei la o garsonieră și 211 lei la apartament cu două camere, spune Marinoiu), dar în timp se adună.

De ce nu se racordează la sistemul de canalizare ca să scape de probleme? 

Păi tocmai asta e problema, mai explică președintele, că tot nu ar scăpa de pompele de evacuare din cauza unei probleme care ar exista în toată comuna. Rețeaua de canalizare ar fi mai sus și apele evacuate tot ar trebui împinse cu ceva. 

Oricum, o astfel de decizie importantă presupune acordul majorității proprietarilor.

Unii nu au canalizare, alții nu au apă

Tot despre decizii ale majorității proprietarilor este vorba și în cazul alte probleme din Militari Residence. Unele blocuri au canalizare, dar nu sunt racordate la rețeaua de apă. 

Așa am descoperit Avangarde Rezidential de pe strada Salcâmilor, după ce am postat un anunț pe un grup de Facebook că vreau să vorbesc cu oameni care nu sunt racordați la rețeaua de utilități.

Mi-a scris Dana Cornoiu, proprietara unui apartament cu trei camere, că apa potabilă era întreruptă în momentul acela. 

Apa provenea dintr-un puț, iar pompa care o ducea în apartamentele oamenilor se stricase. Sau nu a mai făcut față din cauza secetei, nu știa foarte bine.

„Oricum apa nu este bună de băut, este calcaroasă și distruge electrocasnicele”, spune Dana Cornoiu, supărată și că vecinii ei nu vor să se racordeze la rețeaua de apă a comunei și să scape astfel de probleme. 

Dana Cornoiu cam exagerează- este însă de părere Ana Stan, președinta asociației. 

„Apa nu este bună de băut nici în centrul Bucureștiului și, pe de altă parte, electrocasnicele au termen de garanție doi ani”, consideră Ana Stan. 

În ceea ce privește racordarea complexului la rețeaua de apă, lucrurile sunt destul de simple pentru președinta asociației. 

Sunt 722 de apartamente, iar decizia ar trebui luată cu jumătate plus 1 din membri. În condițiile în care la fiecare adunare se prezintă cam 70-80 de oameni, iar 4-5 dintre aceștia sunt mai vocali, o astfel de decizie nu se poate lua ușor, crede președinta.

Dar nu ar fi mai bine să se renunțe la puț și să treacă la rețeaua de apă?

„De la 130 de lei pe lună cât plătesc întreținere oamenii acum, ar trece la 300 de lei pe lună. Sunt familii cu copii și cu rate la bănci și această diferență contează pentru ei”, spune Ana Stan.  

„Sunt multe probleme în cartier, când plouă, Militari Residence se transformă în piscină. Dar ăsta a fost bugetul fiecăruia. Dacă aveau mai mulți bani se mutau în Pipera”, este concluzia președintei de asociație. 

Poate are dreptate, Militari Residence nu e chiar Pipera, deși nu e chiar atât de departe.

Recunosc totuși o resemnare în aceste vorbe, că totul are legătură cu banii pe care-i ai în buzunar. Și dacă ai puțini, atunci pretențiile trebuie să-ți fie pe măsură. 

E realitatea unde, probabil, românii și nepalezii din Militari Residence se înțeleg cel mai bine.