Sari direct la conținut

Reprezentantul Socar: ”Romania va fi a doua poarta de intrare a resurselor din Azerbaidjan in Europa”

HotNews.ro

Hotnews.ro: Care sunt obiectivele Socar in Romania?

Hamza Karimov: Vreau sa incep prin a spune ca aceasta este o reprezentanta, nu e o filiala. Am deschis acest birou in principal pentru a identifica oportunitati de afaceri. In Azerbaidjan am avut anul trecut o extractie de 30 de milioane de tone de titei si pentru 2007 estimam o productie de 44 de milioane de tone. Avem nevoie de piete de desfacere.

Pana in 2010 Azerbaidjanul, prin SOCAR, va extrage peste 60 de milioane de tone de titei.

Prin pozitia la Marea Neagra si prin portul Constanta, Romania e foarte importanta.

Avem un contract de export al titeiului pe ruta Baku-Tbilisi-Ceyhan, avand astfel acces la Marea Mediterana.

Incepem sa avem activitati externe, ne permitem sa facem orice in domeniul petrol si gaze pe piata europeana. Ne dorim sa vindem direct. Scopul acestei reprezentante din Romania e sa iesim pe piata direct, fara intermediari.

In domeniul petrolier, politica conteaza foarte mult, iar Romania e a doua tara la nivel mondial care ne-a recunoscut independenta. Avem relatii foarte bune si tara voastra ne-a sprijinit intotdeauna la nivelul UE. Practic, Romania va fi a doua poarta de intrare a resurselor din Azerbaidjan in Europa. Asa ca avem intentii serioase aici.

Hotnews.ro: Ce inseamna intentii serioase?

Hamza Karimov: Deocamdata studiem piata. Stim deja care sunt firmele serioase. Ne limitam la studiul pietei si cautam companii cu care sa lucram. Nu avem nimic concret.

Hotnews.ro: Presa din Azerbaidjan scria ca Socar a semnat deja un contract cu Rompetrol pentru furnizare de titei

Hamza Karimov: In afara de site-ul Socar, eu nu pot sa confirm ce apare in alte ziare. Noi suntem responsabili doar de informatiile aparute pe site-ul companiei. Eu am auzit de la dumneavoastra de acest contract, dar nu am astfel de informatii.

Nu s-a semnat nimic concret si nu am nici informatie despre discutii in acest sens. Stiu ca a avut loc o discutie intre Lucian Budac de la Rompetrol si reprezentanti din conducerea Socar, insa ceva concret nu stiu. Probabil ca au fost propuneri din partea Romaniei, dar nu s-a semnat nimic.

Hotnews.ro: Ce ne puteti spune despre interesul Socar de a investi intr-o rafinarie din Romania, Rompetrol de exemplu?

Hamza Karimov: Nu pot sa spun ceva exact despre o anume companie. In general compania noastra este pregatita sa gaseasca cea mai buna solutie si cel mai bun partener, unul care sa aiba potential. Putem colabora cu orice companie din domeniul petrol si gaze.

[c:1:d]Hotnews.ro: Dar exista clar un interes de a cumpara actiuni la o rafinarie?

Hamza Karimov: Nu pot sa spun nimic despre asta pentru ca nu am nimic concret in sensul asta. Dar intentia noastra este sa prelucram titeiul nostru intr-o rafinarie din Romania sau din Europa. Noi avem deja o rafinarie la Ceyhan. Dar si Romania este o alternativa.

]Hotnews.ro: Europa cauta permanent o alternativa la gazul rusesc. Una din ele ar fi gazul din Turkmenistan si Kazahstan. Vladimir Putin a facut un turneu in aceste doua tari, prin care a incercat convinga aceste state sa-si livreze gazele prin Rusia. Azerbaidjanul ce metode are de a ocoli Rusia?

Hamza Karimov: Avem deja oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan. Are o lungime de 1768 de kilimetri. E functional de anul trecut si practic, in acest moment, livreaza zilnic un million de barili. E o investitie de peste 4 miliarde de dolari. Are o capacitate de 50 de milioane de tone anual si se poate extinde aceasta capacitate.

Mai avem si o conducta de transport de gaze pe ruta Baku-Tbilisi-Erzrum (Turcia).

Sustinem, de asemenea, realizarea gazoductului Nabucco, pe care noi vrem sa il alimentam.

Hotnews.ro: Credeti ca se poate ca guvernele din Turkmenistan si Kazahstan sa ocoleasca Rusia?

Hamza Karimov: Orice tara are dreptul sa aleaga in pofida a ceea ce isi propune Rusia. Tarile respective vor hotara ce vor sa faca. Nu ne putem baga in politica lor.

Hotnews.ro: In ce stadiu se afla discutiile pentru Nabucco si ce credeti ca opreste debutul lucrarilor?

Hamza Karimov: Proiectul e practic o conducta de 3300 de kilometri care va trece prin Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria.

Noi am facut un pas inainte prin realizarea gazoductului Baku-Tbilisi-Erzrum. Acum asteptam si speram sa conectam cele doua conducte. Vom putea duce astfel energia pana in inima Europei.

Presedintele companiei Mol din Ungaria a fost in Azerbaidjan si a declarat ca ei sprijina intrarea tarii noastre in acest proiect in calitate de actionar. Ne-am dori ca toate tarile de tranzit sa fie in asentimentul MOL.

Pe de alta parte, noi vrem sa livram direct fara sa mai existe intermediar. Suntem impotriva principiului reexportului. De exemplu vindem Turciei si apoi Turcia vinde mai departe. Practic, vrem ca noi sa livram direct in Austria.

De exemplu, mai exista proiectul Blue-Stream pe sub Marea Neagra. E o conducta care pleaca din Turcia si ajunge in Rusia. Nabucco ar fi in concurenta directa cu Blue Stream. Speram totusi sa se rezolve cat mai repede aceasta situatie.

Hotnews.ro: Care sunt resursele petroliere ale Azerbaidjanului?

Hamza Karimov: In bazinul Marea Caspica unde noi operam, exista zacaminte de 30 de miliarde de tone de titei. Mai exista 18-20 de miliarde de metri cub de gaze. Asta inseamna 15-20% din resursele energetice ale pamantului.

Daca proiectul Nabucco se va realiza, aproximativ 15% din necesarul Europei va fi asigurat, iar Romania, ca tara de tranzit, nu va avea probleme.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro