Reuniune a Consiliului de Securitate ONU pe criza din Ucraina în ciuda opoziției din partea Moscovei și a Chinei: SUA acuză Rusia că dorește să trimită peste 30.000 de soldați în Belarus
Ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a acuzat luni, în timpul unei reuniuni a Consiliului de Securitate, că Rusia că dorește să trimită „până la începutul lunii februarie peste 30.000 de soldați” în Belarus, lângă Ucraina, relatează AFP.
„Avem dovezi că Rusia intenționează să-și mărească prezența militară la peste 30.000” în Belarus, lângă granița cu Ucraina „până la începutul lunii februarie”, a spus ea. Vor fi „la mai puțin de două ore la nord de Kiev”, a spus ea, spunând că astăzi Rusia a desfășurat 5.000 de soldați în Belarus, inclusiv forțe speciale, rachete și baterii antiaeriene.
De altfel și ministrul polonez de externe Zbigniew Rau a spus luni că vede semne conform cărora Rusia îşi va spori prezenţa militară viitoare în Belarus.
”’Avem cunoştinţă de exerciţiile planificate ale trupelor ruse şi belaruse în februarie (…) Observăm chiar nişte tendinţe care ar putea indica faptul că ne vom confrunta cu o prezenţă militară sporită în Belarus în viitor”, a afirmat ministrul Zbigniew Rau, aflat într-o vizită în Estonia.
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasily Nebenzya, a mulțumit Chinei – care s-a opus – și celor trei țări care s-au abținut de la votul pentru organizarea reuniunii Consiliului de Securitate.
El a spus că „desfășurarea de trupe pe propriul nostru teritoriu” nu înseamnă că va exista un „act de agresiune” și că nu este nevoie de „isterie”.
„Nu există nicio dovadă” că o astfel de acțiune va avea loc, a spus el, adăugând că Rusia a negat în repetate rânduri că va invada Ucraina.
Nebenzya a pus la îndoială cifra de 100.000 de soldați pe care țările occidentale o citează ca fiind la granițele Ucrainei, potrivit The Guardian.
Reuniunea Consiliului de securitate are loc deși ambasadorul Chinei la ONU s-a opus acestei întâlniri, iar ambasadorul american la ONU Linda Thomas-Greenfield a spus că probabil că Rusia va încerca să-i împiedice pe cei 15 membri ai Consiliului să țină ședința.
Rusia a fost acuzată de la sfârșitul anului 2021 că a masat până la 100.000 de soldați la granița cu Ucraina, în pregătirea unui atac.
Moscova neagă orice proiect în această direcție, cerând în același timp garanții scrise pentru securitatea sa, inclusiv respingerea aderării Ucrainei la NATO și încetarea întăririi militare a Alianței Atlantice în Est.
Această solicitare cheie a fost respinsă de Statele Unite și NATO.
Citește și: