Revoluția din decembrie 1989: un dosar rușinos al Justiției din România. Poveste fără sfârșit

21 Decembrie 1989 – Revoluția începută la Timișoara și care a dus la căderea regimului comunist în România cuprindea Capitala, devenită apoi epicentrul manifestațiilor. A fost ziua ultimului discurs al lui Nicolae Ceaușescu, fugit a doua zi cu elicopterul de pe acoperișul clădirii Comitetului Central al PCR. Acum, 32 de ani mai târziu, întrebarea „21 – 22, cine-a tras în noi?” este în continuare fără răspuns. Dosarul Revoluției – în care fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu – au fost trimiși în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii – a fost retrimis Parchetului luna trecută, după ce au fost excluse mai multe probe.

În evenimentele din decembrie 1989 au murit 1.166 de persoane, potrivit cercetărilor Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Conform datelor anunțate în 2014, în intervalul 17-22 decembrie 1989 s-au înregistrat 271 de martiri, 22-25 decembrie – 715, după 25 decembrie au fost înregistrate 113 victime, iar fără dată exactă au fost înregistrate alte 67. Astfel, în total, Revoluţia din 1989 a avut 1.166 de victime în oraşele declarate martir: Alba Iulia, Arad, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buzău, Caransebeş, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Cugir, Hunedoara, Lugoj, Reşiţa, Sibiu, Târgovişte, Târgu Mureş, Timişoara. Alte câteva mii de persoane au fost rănite.

Nici acum, 32 de ani mai târziu, românii nu au răspunsul la întrebarea „21 – 22, cine-a tras în noi?”. Nu se știe cine au fost „teroriştii” şi de ce numărul celor împuşcaţi a crescut după 22 decembrie, când Revoluţia învinsese, regimul lui Nicolae Ceaușescu fiind înlăturat.

Cronologia unui eșec al justiției

Peste 4.500 de dosare au fost deschise pentru faptele comise în decembrie 1989.

În anii ‘90, au fost condamnați la închisoare foști lideri comuniști Tudor Postelnicu – fost ministru de Interne, Iulian Vlad – ultimul șef al Securității, Ion Dincă, fost viceprim-ministru, Emil Bobu, fost secretar și membru al Comitetului Politic al C.P.Ex. al PCR, Manea Mănescu, fost vicepreședinte al Consiliului de Stat și membru C.P.Ex. al PCR. Au fost puși în libertate înainte de ispășirea pedepselor în totalitate, din motive medicale sau fiind grațiați de Ion Iliescu.

În anii 2000, au fost condamnați la 15 ani de închisoare, pentru reprimarea demonstrațiilor anticomuniste de la Timișoara, generalii Mihai Chițac și Victor Atanasie Stănculescu. Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a fost încarcerat în octombrie 2008, alături de Mihai Chiţac. Ulterior, ei au beneficiat, pe rând, de întreruperi temporare ale executării pedepselor. În 2010, la câteva săptămâni de când fusese operat pe cord, Mihai Chiţac a murit în locuinţa sa. Victor Atanasie Stănculescu a fost eliberat condiționat în aprilie 2014.

Dosarul mare al Revoluției a trenat ani de zile, iar în octombrie 2015 a fost clasat de procurorii militari pe motiv că cei care au comis genocid, propagandă de război sau au aplicat tratamente neomenoase nu mai puteau fi trași la răspundere deoarece aceste infracțiuni nu mai există în noul Cod Penal. În cazul celor suspectați de omor, tentativă de omor, ucidere din culpă, lipsire de libertate, procurorii susțineau că aceste fapte s-au prescris, astfel că vinovații nu mai pot fi trași la răspundere.

Dosarul Revoluției a fost redeschis în vara lui 2016, după ce procurorul Bogdan Licu, atunci interimar al procurorului general, a cerut în instanță continuarea anchetei pe motiv că solutia de clasare „este netemeinică și nelegală”.

În aprilie 2019, la aproape 30 de ani de la Revoluție, după ce a fost închis și redeschis de mai multe ori, dosarul Revoluției a fost trimis instanței. Astfel, au fost trimiși în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil (Cico) Dumitrescu.

Dosarul cuprindea 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016, dată la care judecătorul de cameră preliminară de la instanța supremă a confirmat redeschiderea urmăririi penale.

„Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări”

Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări

Ce spun procurorii în rechizitoriu:

• S-a constatat că începând cu 22 decembrie 1989, ora 16.00, întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum și Gărzile Patriotice s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. – format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al apărării) și Gelu Voican Voiculescu – a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.
• Ancheta a relevat că pentru atingerea acestor scopuri, începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989 ar fi fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N. Din Consiliul Militar Superior au făcut parte general locotenent Atanasie Victor Stănculescu, general de armată Nicolae Militaru şi şefi de direcţii militare.
• Pentru a evita tragerea la răspundere penală ca urmare a represiunii existente până la 22 decembrie 1989, vârfurile decizionale ale Ministerului Apărării (persoanele care au îndeplinit funcţia de ministru al apărării, şefii direcţiilor militare şi şeful aviaţiei militare) ar fi declanşat şi coordonat inducerea în eroare, în virtutea unei înţelegeri cu noua forţă politică a ţării. Acest veritabil pact ar fi fost benefic ambelor părţi, pentru factorii de decizie ai M.Ap.N. a însemnat impunitatea dorită, iar pentru factorii de decizie ai C.F.S.N. a însemnat garantarea preluării puterii politice, menţinerea la putere, dar şi legitimarea în faţa poporului român.
• Cercetările au vizat faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc.
• Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22 decembrie 1989, un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00).
• Aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.
• Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor.
• Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane. La 23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste.

Instanța supremă a exclus mai multe probe și a retrimis Parchetului dosarul Revoluției

Trimis în instanţă de procurorii militari abia înaprilie 2019, în dosar au fost citate peste 5.000 de părţi civile. Procesul a fost blocat apoi mai bine de un an, pentru discutarea unor cereri şi excepţii ridicate de părţile din dosar.

În 10 noiembrie 2021, instanța supremă a decis definitiv ca dosarul Revoluţiei să se întoarcă la Parchetul Militar pentru a fi refăcută o parte din rechizitoiu.

În 21 mai 2021, un judecător de cameră preliminară de la instanţa supremă hotărâse ca dosarul Revoluției să fie restituit procurorilor, după ce a constatat nereguli în rechizitoriu. Procurorii militari şi mai multe victime au atacat decizia, iar în noiembrie magistraţii au respins contestaţiile acestora.

În octombrie 2020, acelaşi judecător de la ICCJ care în mai a decis ca dosarul Revoluției să fie restituit procurorilor a hotărât excluderea mai multor probe din dosar. Astfel, ICCJ a admis atunci mai multe cereri şi excepţii invocate în dosarul Revoluţiei atât de către părţi civile, cât şi de Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu, fiind excluse mai multe probe ca urmare a constatării neregularităţii rechizitoriului întocmit de procurorii militari:

• actele intitulate „declaraţii” ce conţin relatările făcute de Gelu Voican Voiculescu şi Ion Iliescu în faţa Comisiei senatoriale;
• rapoartele întocmite de Comisia senatorială privind evenimentele din decembrie 1989 şi documentele ce au stat la baza întocmirii acestora;
• sinteza aspectelor ce rezultă din analizele efectuate de Parchetul Militar în perioada 1990-1994 în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989;
• punctul de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din decembrie 1989;
• documentarul privind Marele Stat Major din cadrul MApN;
• „Cartea revoluţiei române. Decembrie 1989” de Sergiu Nicolaescu;
• documentele de arhivă ale Statului Major General privind evenimentele din decembrie 1989 cu referire la acţiunile întreprinse de Direcţia de Cercetare a Armatei pentru perioada 17.12.-31.12.1989, datate mai 1991.
• De asemenea, au fost excluse din materialul probator declaraţii date de zeci de persoane vătămate.

Parchetul General a reacționat la decizia instanței spunând că urmărirea penală în dosarul Revoluţiei nu este afectată de motive de nelegalitate, iar procurorii studiază de doi ani jurisprudenţa internaţională în materia infracţiunilor considerate crime împotriva umanităţii.

Condamnări la CEDO pentru tergiversarea dosarului Revoluției

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România în mai multe procese deschise de răniţi sau urmaşi ai victimelor Revoluţiei care au dat statul român în judecată la Curtea de la Strasbourg pentru întârzierile în anchetele privind responsabilii de aceste fapte.

De exemplu, în octombrie 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România la plata a 345.000 de euro drept despăgubiri unor victime şi urmaşi ai victimelor Revoluţiei din cauza întârzierii anchetei. Este vorba despre 23 de persoane pentru care CEDO a decis acordarea unor despăgubiri de câte 15.000 de euro. Acesta este însă doar unul din șirul de procese pierdute de statul român la CEDO pentru tergiversarea dosarului Revoluției.