Sari direct la conținut

Rezolutia europeana privind decretul de expulzare italian, adoptata

HotNews.ro

Parlamentul European a adoptat, joi, o rezolutie referitoare la decretul italian privind expulzarea, dupa ce presupusa crima a lui Romulus Mailat a facut ca o mare parte a opiniei publice din Peninsula sa fie ostila fata de romani. Rezolutia depusa de socialisti, liberali, Verzi si Stanga Unita a fost adoptata cu 306 voturi pentru si 186 impotriva.

In rezolutie se reafirma valoarea libertatii de circulatie a persoanelor ca principiu fundamental al UE si combate orice forma de rasism si xenofobie.

Documentul recomanda Comisiei Europene sa actioneze imediat pentru initierea unei strategii globale pentru incluziunea sociala a romilor prin utilizarea fondurilor de integrare si a celor structurale in sprijinul autoritatilor nationale, regionale si locale.

Motiunea de rezolutie a socialistilor si liberalilor face referire la „initiativa comuna a premierilor italian si roman si la scrisoarea comuna pe care au adresat-o presedintelui Comisiei Europene”.

Eurodeputatii cer Parlamentului European sa „sa exprime sustinerea pentru apelul celor doi premieri pentru un angajament al Uniunii Europene de integrare sociala a populatiilor mai putin favorizate si pentru cooperarea intre statele membre in termeni de gestionare a miscarii cetatenilor lor, prin programe de dezvoltare si ajutor social inclus in fondurile structurale”.

Documentul are insa ambitii mai mari si ar urma sa se refere si la situatia generala a integrarii minoritatii rrome din statele comunitare, dar si la dreptul de libera circulatie in Uniunea europeana.

Votul vine dupa dezbaterile aprinse de luni, la care a fost criticat dur comisarul pentru Justitie Franco Frattini, membru al Partidul Popular European (PPE), cel mai mare din legislativul de la Strasbourg.

Din acest motiv se pare ca nu s-a ajuns la un consens si au fost depuse doua proiecte de rezolutie: al Socialistilor Europeni si al PPE.

Rezolutia socialistilor propune modificarea semnificativa a decretului-lege italian, si s-ar bucura si de sustinerea liberalilor europeni, a verzilor si a membrilor stangii unite europene. Aceste formatiuni au impreuna 405 eurodeputati, din totalul de 785.

In textul PPE este semnalata situatia exploziva a romanilor din Italia, dar se recunoaste dreptul statului italian de a lua masuri pentru restabilirea ordinei publice, cu privire la cetatenii din alt stat membru al UE.

Prin urmare propunerea de rezolutie a popularilor europeni condamna actele de violenta comise de cetatenii romani, dar in egala masura si pe cele de rasism si xenofobie ale unor italieni.

Rezolutia, votata, joi, la Strasbourg are insa doar caracter de recomandare pentru Comisia Europeana si in lipsa unei directive a „guvernului de la Bruxelles” decretul italian nu va fi afectat.

Intre timp si autoritatile elvetiene, tara care nu este membra UE, intentioneaza sa ia masuri impotriva imigrantilor care nu au mijloace de trai in aceasta tara.

La Geneva ar urma sa fie desfiintate mai multe tabere de cersetori, majoritatea romani, dar insarcinatul cu afaceri al Romaniei la Berna, Alexandru Irimia spune ca este vorba mai degraba o masura administrativa de igiena publica, ce nu presupune neaparat ca acestia vor fi retrimisi in tara.

Ambasada Romaniei intentioneaza sa solicite, joi, mai multe informatii in legatura cu desfiintarea taberelor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro