Rodion Ladislau Roșca. Povestea tragică a unui geniu muzical irosit în timpul lui Ceaușescu

​Rodion Ladislau Roșca, fondatorul proiectului „Rodion G.A.” și unul dintre cei mai importanți artiști din muzica românească, a murit la vârsta de 67 de ani. Cunoscut drept „părintele muzicii electronice românești”, Rodion a activat în perioada comunistă, fiind în mare parte ignorat de publicul general. S-a bucurat de un succes internațional la douăzeci de ani de când s-a lăsat de muzică.

Oamenii din industrie care l-au cunoscut știau de multă vreme de problemele lui de sănătate. A suferit mulți ani din cauza unor boli cronice foarte grave. În 2019 s-a lansat și o campanie de strângere de fonduri pentru un transplant de ficat.

A vorbit deschis despre problemele lui. Și despre faptul că niciodată nu a primit respectul cuvenit din partea publicului autohton. Oamenii care l-au cunoscut știau, de asemenea, că a fost un geniu.

Moartea lui Rodion, confirmată de fiica lui printr-o postare pe Facebook, nu trebuie să treacă neobservată, așa cum s-a întâmplat cu muzica lui. În afară de niște aprecieri prin publicul underground, articole apărute prin presa de specialitate din străinătate și câteva concerte la cele mai mari festivaluri din România, muzica lui Rodion e în continuare cunoscută doar de o mână de oameni.

Puține aprecieri pentru cel considerat de majoritatea publicului inițiat drept „părintele muzicii electronice românești”. Expresia „nu ne cunoaștem valorile” e atât de folosită încât a devenit o glumă.

Din păcate, se potrivește în cazul lui Rodion, un artist care nu a fost niciodată apreciat la adevărata sa valoare. În 1977 era prea modern, în prezent e demodat. Dar muzica lui Rodion va fi întotdeauna de interes pentru cei care vor s-o descopere.

Întâi să vorbim despre cariera lui și de ce „părintelui muzicii electronice românești” i se potrivește mai bine denumirea de „geniul neînțeles al muzicii românești”:

Comuniștii nu l-au acceptat, mulțimea nu l-a înțeles

Povestea lui Rodion începe în anii 70, când a produs primele piese printr-un mod neconvențional. Totul a pornit de la obsesia lui pentru echipamentele audio.

Într-un interviu pentru The Guardian, Rodion povestește că nu exista o boxă în lume pe care să nu o poată repara. Această atracție a stat la baza sunetelor pe care le auzim în piesele lui, majoritatea confecționate cu ajutorul unui magnetofon Tesla.

Nu era cel mai bun instrumentist, dar avea multe idei muzicale originale.

Această abordare experimentală nu a fost în linie cu politica partidului comunist. Nu a fost nici pe gusturile publicului. Muzica lui a fost mult prea avangardistă, prea experimentală, prea liberă pentru societatea română.

Avem foarte puține materiale audio sau video cu trupa Rodion G.A. din perioada comunistă. Nu a scos nici un album pe piață. A apărut doar pe o compilație de la Electrecord și într-un program de revelion din 1982. La un an după, în 1983, Rodion a pus capăt proiectului.

Probabil și lipsa succesului i-a afectat stima de sine, așa cum se întâmplă de obicei cu artiștii care fac ceva revoluționar pentru un public nepregătit. S-a lăsat definitiv de muzică după moartea mamei sale, când și-a dat seama că nu are rost să continue pe un drum care nu i-a adus nici bucurie și nici beneficii financiare.

O revenire pe scenă întârziată, în fața unui public restrâns

Toate albumele Rodion G.A. au apărut după 2013, la 24 de ani de când a spus stop. Revenirea lui se datorează colectivului Future Nuggets, o echipă de muzicieni, producători și artiști din București care se ocupă, parțial, cu redescoperirea artiștilor uitați din trecutul României.

Așa apare pe piață primul material semnat de Rodion G.A., intitulat „The Lost Tapes”, la label-ul „Ambassadors Reception” și „Strut Records”, o casă de discuri din Marea Britanie.

În 2016 apare documentarul „Imagini în vis”, regizat de Sorin Luca, despre viața și muzica lui Rodion. E un lungmetraj esențial pentru orice persoană care vrea să aprofundeze subiectul și pentru cei care vor să vadă cum se comportă un geniu excentric în viața de zi cu zi.

În același an a cântat la benzi de magnetofon pe scena festivalului Electric Castle. A avut și concerte prin toată țara și în străinătate. După o viață întreagă în care a fost „geniul neînțeles”, se pare că în sfârșit lumea a început să-l înțeleagă.

Acest succes întârziat a fost de scurtă durată. Interesul publicului a dispărut după ce a trecut sentimentul de nostalgie. Muzica lui Rodion, revoluționară în anii 70, e arhaică pentru tineretul din zilele noastre. A primit laude și aprecieri din partea criticilor, dar cuvintele frumoase nu l-au scos din problemele financiare.

Având în vedere starea lui de sănătate, ăla era sprijinul de care avea nevoie, la fel ca mulți alți artiști valoroși care ajung la o vârstă înaintată. Moartea lui Rodion Ladislau Roșca poate fi un prilej pentru o nouă redescoperire.

Poate apariția acestei știri în presă va convinge și mai multă lume să-i asculte muzica, așa cum se întâmplă când moare un artist. Să sperăm că de data asta interesul nu va dispărea prea curând. Majoritatea geniilor au fost apreciați după ce s-au stins din viață. Poate moartea lui Rodion e doar începutul.

Am vorbit și cu oameni din industrie care l-au cunoscut și au lucrat cu Rodion Ladislau Roșca:

Edmond Lenarth (Head of Booking Electric Castle):

„Pentru mulți dintre noi, el a fost Florian Scheinder sau Jean Michell Jarre al nostru. La nivel personal, mi s-a părut așa ca un bunic, un om călduros, înțelept și plin de viață.

Era o plăcere să îi asculți toate poveștile. Pentru mine a fost la fel de motivațional să-l aud vorbind ca și când mă uitam la David Bowie, Iggy Pop sau Brian Eno.

Ambele concerte de la Electric Castle au fost foarte apreciate de publicul de la festival. Îmi pare rău cumva că nu și-a putut trăi gloria lui de artist decât la o vârstă înaintată. Asta e probabil din cauza societății în care a crescut ca muzician. Mă bucur că noi l-am putut ajuta să se simtă apreciat și iubit.”

Claudiu Mitcu (producătorul documentarului „Imagini în vis”):

„L-am cunoscut prin documentar. Mi se pare că a fost un pas important pentru revenirea lui în muzica de la noi dar și în topurile mondiale. L-am chemat să cânte când am avut avanpremiera la Apollo111.

Venea dintr-o zonă despre care lumea nu știa că există în țara noastră. Așa cum se întâmplă cu toți când sunt în viață, nici Rodion nu a fost apreciat la adevărata lui valoare. De multe ori nu a fost înțeles.

Ar trebui să apreciem mai mult oamenii și s-o spunem cât timp sunt în viață. Apoi e degeaba. Era un tip carismatic dar și dificil. Nu era nimic simplu cu el. Dar era de înțeles. L-am cunoscut când avea deja o vârstă și venea după niște probleme mari cu alcoolul.

Probabil în săptămânile următoare va fi mai prezent la televizor și pe radio dar mi se pare că e degeaba. Astfel de oameni ar trebui să se bucure de ceea ce fac și de ceea ce sunt cât sunt în viață.

Și să aibă un trai decent, să nu intre în depresii sau probleme cu alcoolul. Mor în sărăcie toți care erau la revelioanele de dinainte de 1989. S-a chinuit foarte mult. Într-o societate normală, în care artistul e recunoscut, nu trebuia să se întâmple asta.”

Andrei Bucureci (jurnalist, muzician, prieten apropiat al artistului):

„Rodion Ladislau Roșca este un paradox: în același timp un artist de geniu și un secret bine păstrat. Prima mea amintire cu el este din 2014, când alerga plin de energie prin The Ark și se juca la sintetizatoare.

Am făcut schimb de numere de telefon și un an mai târziu l-am sunat să colaborăm. Chiar am reușit, cu trupa mea Crowd Control, să refacem piesa lui „Paradox” și să concertăm în Club Control.

Acesta fost începutul unei prietenii frumoase de care ne-am bucurat amândoi. Rodi a trăit, iubit, compus și suferit mult în viață și omului i se pot reproșa multe dar moștenirii sale muzicale transilvănene electro-rock-experimentale nu cred că îi putem aduce vreo critică.

În ultimul an am plănuit să lansăm ultimul său album, cu noi înregistrări făcute în ultimii 5 ani la noua mea casă de discuri, the Sound of Art to Come. Dar lucrurile s-au tot amânat și acum nu îmi pot scoate din cap probabil cea mai profetică melodie de pe disc, „Don’t Cry If I Die”.

Eu glumeam împreună cu Rodi despre moarte, și îi spuneam că la înmormântare voi pune piesa asta. Cumva în ciuda bolii lui, sfârșitul părea foarte departe și acum două săptămâni povesteam despre muzică și raci. Nu voi uita niciodată excursia lui Rodi de la Tulcea de anul trecut, când am mâncat raci împreună. De pe patul de spital îmi spunea că este precum un copil și că își dorește să îi trimit să mănânce ultima dată.”