Romania are 153 de analisti financiari certificati CFA. Doar unul din cinci candidati obtine aceasta certificare
Raiffeisen Romania dispune de cei mai multi analisti financiari certificati CFA (Chartered Financial Analyst), avand 22 de asemenea membri, austriecii fiind urmati de ING (12), Unicredit (9), Erste (6) si Price Waterhouse Coopers (6), se arata intr-un comunicat al CFA Romania. Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase in randul profesionistilor din domeniul financiar. In Romania in anul 2014, au promovat 19 candidati al treilea nivel CFA, rezultat foarte apropiat de media de 20 absolventi anual din ultimii 5 ani. Pentru obtinerea certificarii, pe langa promovarea celor trei examene, este solicitata o experienta profesionala relavanta in industrie de peste 4 ani, aderarea la un cod de etica si inregistrarea ca membru al CFA Institute.
Numarul membrilor CFA Romania, societatea locala a CFA Institute a crescut in ultimii 5 ani cu peste 50%, de la 91 la 153. Aproximativ 450-500 candidati se inscriu anual in Romania la unul dintre cele 3 examene pentru dobandirea certificarii.
La nivel global se apreciaza ca 1 din 5 candidatii care se inscrie la nivelul unu ajunge in final sa dobandeasca certificarea. Se considera ca in prezent, numarul de peste 100.000 al detinatorilor este suficient de mare pentru a obtine notorietatea certificarii, dar este insa suficient de mic pentru a pastra exclusivitatea. Pentru comparatie, probabil ca numarul absolventilor de MBA depaseste 1 milion in intreaga lume.
Dintre detinatorii certificarii, cei mai multi lucreaza pentru angajatori globali in industria financiara precum Bank of America Merrill Lynch, Citibank, Credit Suisse, Deutsche Bank, HSBC, Royal Bank of Canada, JP Morgan, UBS, Wells Fargo. In privinta slujbelor pe care le au detinatorii titlului CFA, cei mai multi sunt manageri de portofoliu (22%), analisti research (14%), directori generali (7%), consultanti (5%).
Numarul de detinatori ai certificarii CFA (Chartered Financial Analyst) din afara Statelor Unite a crescut semnificativ in ultima decada. In Romania, aproximativ 20 candidati proveaza anual nivelul III al certificarii.
Reputatia deosebita de care se bucura certificarea CFA in lumea finantelor a facut ca interesul pentru aceasta sa creasca permanent, astfel ca in ultimii 10 ani numarul detinatorilor certificarii s-a dublat la nivel global, de la 50.000 la peste 100.000 in prezent. Fata de acum 10 ani, cand marea majoritate a analistilor CFA erau inregistrati in SUA, in prezent aproximativ o treime dintre detinatori provin din afara Statelor Unite.