Romania – imbatranita in vorbe goale (de Caterina Nicolae)

„Daca nu facem acum ceea ce trebuie facut si sa stopam declinul demografic, practic ne sacrificam copiii si nepotii”, a avertizat, ieri, patetic, presedintele Basescu. Ce ar trebui sa facem concret, in afara de ce stie tot omul ca trebuie facut ca sa concepi un copil, presedintele nu a mai zis.

Avertismentul este urmarea unor previziuni statistice: in 2100 populatia Romaniei va fi de numai 16,5 milioane, iar varsta medie a persoanelor active va urca la 45 de ani. Previziunile nu sunt o noutate, au aparut in presa de mai bine de un an. Ieri, insa, a fost un seminar international pe tema demografiei la Sibiu si a dat bine ingrijorarea.

Presupunand ca, totusi, nu va fi doar o ingrijorare de seminar, ci una pe termen lung, sa vedem ce am putea sa facem sa fim mai multi. In primul rand, ar fi obligatoriu sa stim exact cati am mai ramas in tara.

Presedintele a spus, la Sibiu, ca in ultimii 17 ani populatia Romaniei a scazut cu 1,4 milioane datorita migratiei si a scaderii natalitatii, ministrul Muncii a spus ca numai din migratie suntem cu 2 milioane mai putini.

Singurul lucru cert este ca, pana acum doi ani, pe oficiali nici in cot nu-i durea ca pleaca romanii in strainatate, ba dimpotriva unii se bucurau ca se usureaza efortul bugetar. Ministrul de Finante si guvernatorul BNR tineau cu dintii de salariile de mizerie, singurul nostru atu pentru atragerea capitalului strain.

Cand patronii au inceput sa se planga ca n-au forta de munca, cateva minti aiurite din Guvern au gasit solutia perfecta: dam o prima de intoarcere.

Chiar nu i-o fi trecut nici unuia prin minte sa se intrebe ce au romanii in strainatate de nu vor sa se mai intoarca? Cum ar fi sa poti sa-ti cumperi o locuinta platind ratele dintr-un salariu mediu, sa nu stai zi si noapte la coada sa-ti inscrii copilul la gradinita, sa stii ca atunci cand copilul tau a terminat o scoala chiar isi gaseste loc de munca in domeniul in care s-a pregatit?

Cum ar fi sa mergi intr-un spital unde nu te mai temi ca vei muri cu zile? Cum ar fi ca Inspectia Muncii sa controleze intr-adevar firmele si sa le oblige sa respecte programul legal de lucru astfel incat sa ai timp si pentru familie sau sa primesti intr-adevar bani pentru fiecare ora petrecuta in afara programului?

Ar fi ca in filme, pentru ca, deocamdata, solutia pentru a combate migratia si imbatranirea populatiei s-ar parea ca este doar cresterea varstei de pensionare. Adica un nou imbold de a-ti lua campii, pentru ca si asa, ca barbat, acum, trebuie sa fii fraier sa cotizezi la pensie 30 de ani, cand diferenta intre speranta de viata si varsta de pensionare e de numai trei ani.

Cei care vor gandi solutii pentru cresterea natalitatii ar trebui sa tina cont ca ceea ce ii face pe romani sa ramana in strainatate este tot ce si-ar dori o mama pentru ea si copilul ei. Asta ca scenariu optimist, iar ca scenariu pesimist ar trebui sa ne gandim la „importuri planificate”.

Pana la urma, imbatranirea populatiei este un fenomen care, din cauze diferite, afecteaza toate tarile europene intr-o proportie mai mare sau mai mica.

Guvernele celor mai afectate tari au o politica foarte bine pusa la punct in privinta imigratiei – nationalitati favorizate, importuri de mana de lucru planificate riguros in timp, pe calificari -, cu bonusuri pentru nasterea unui copil pe teritoriul statului respectiv – avantaje pentru mamele care aleg sa se ocupe de cresterea copilului in detrimentul carierei… Noi avem doar ingrijorari de seminar si solutii de campanie electorala.