„România nu e vitală pentru SUA”. Consilierul președintelui Nicușor Dan, despre relația cu Washington
Deși nu este „vitală” în actualul context global, România este, însă, „relevantă” și putem vedea asta prin prezența scutului de la Deveselui sau solicitarea de a contribui la eforturile din Iran prin găzduirea unor trupe și echipamente, spune Marius Lazurca, consilier prezidențial pentru securitate națională și politică externă, într-un interviu pentru TVR Internațional.
El a explicat că nici Europa nu este „vitală” întrucât Statele Unite și-au mutat centrul de interes în zona indo-pacifică.
„Realitățile geopolitice globale sunt în evoluție”, a declarat consilierul președintelui Nicușor Dan, când a fost întrebat dacă România este vitală pentru SUA , din punct de vedere strategic, într-un interviu pentru TVR Internațional, care va fi difuzat miercuri seară.
El a explicat că aceste realități gepolitice „depind de niște elemente obiective”, cum ar fi „în ce regiuni ale globului se produce un PIB mai accelerat, ce zone se înarmează mai convingător, care cresc din punct de vedere demografic, care sunt zonele unde industriile avansează mai dinamic”.
„Nu e, așadar, întâmplător sau discreționar faptul că începând chiar cu președintele Obama, SUA și-a declarat interesul de a se focaliza în politicile sale de securitate asupra zonei indo-pacifice. Așadar, nu. Mi-e teamă că România nu e vitală pentru SUA”, a răspuns Marius Lazurca.
SUA retrag trupe din Europa
Declarația consilierului prezidențial vin într-un moment în care Petangonul a anunțat vineri că retrage 5.000 de trupe din Germania și le va redesfășura în Statele Unite sau în alte zone din străinătate, potrivit The New York Times.
Noile măsuri vor readuce efectivele militare americane din Europa la nivelul din 2022, de dinainte ca Rusia să lanseze războiul împotriva Ucrainei, au explicat oficiali de la Pentagon.
În chip similar cu decizia de vineri, SUA au decis și în octombrie 2025 că își vor reduce prezența de trupe în România, după ce un batalion din brigada rotațională alocată flancului sud-estic al NATO va înceta să mai fie trimis la baza de la Mihail Kogălniceanu.
Cu toate acestea, după izbucnirea războiului din Iran, Statele Unite au cerut și au primit permisiunea să trimită în România circa 400-500 de militari, odată cu echipamentele de observație, drone și avioane de realimentare în aer.
Marius Lazurca: România este relevantă pentru SUA
În interviul pentru TVR, consilierul prezidențial a spus că țara noastră este „în egală măsură relevantă” pentru SUA.
„Demonstrația e ușor de făcut – România, și nu altcineva, găzduiește scutul antirachetă de la Deveselu, România, și nu altcineva, găzduiește un contingent important de trupe americane, România, și nu altcineva, a fost solicitată să contribuie – și am făcut-o – la efortul de război al SUA împotriva Iranului. Exemplele sunt numeroase și le știe toată lumea”, a adăugat el.
Consilierul lui Nicușor Dan a spus că România poate fi mai ambițioasă în această privință și poate deveni mai importantă pentru SUA decât este în prezent, precizând că președintele își propune acest lucru.
Ce spunea Nicușor Dan despre relația cu SUA
Consolidarea Parteneriatului Strategic România-SUA a fost subiectul unei discuții purtate la începutul săptămânii de președintele Nicușor Dan și secretarul forțelor terestre americane, Dan Driscoll. Potrivit președintelui, cele două părți au convenit asupra necesității intensificării cooperării în industria de apărare, inclusiv în zona de inovare, cercetare și start-up-uri.
„România rămâne cel mai de încredere partener și aliat al Statelor Unite la Marea Neagră”, a spus Nicușor Dan, adăugând că Bucureștiul este pregătit „să investească mai mult și să facă mai mult” pentru propria securitate și pentru cea a aliaților.