Romania sub Traian Basescu. O evaluare a celor zece ani de mandat

Pe 21 decembrie 2004, Traian Basescu era deja consacrat ca politician puternic, dar putini credeau ca poate ajunge un mare presedinte. Insusi fostul primar al Capitalei intampina dificultati in a se acomoda cu haina de om de stat. Ca fapt divers, i-au trebuit luni de zile sa scape de mesa rebela. Pe 21 decembrie 2014, Traian Basescu pleaca de la Cotroceni ca un om de stat puternic, lasand in urma schimbari care vor marca Romania, dar ca politician incheie prost. Acum zece ani, fostul marinar a coborat in docul de la Cotroceni de la comanda unei nave, azi va parasi cheiul presedintiei asteptat de o barcuta cu vasle.

Ca presedinte, a impus o serie de reforme importante, de schimbari fundamentale in comportamentul institutiilor si un profil bine definit al tarii in plan extern. Istoria retine doar evenimentele mari: orientarea ferma a Romaniei spre Vest; parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii; scutul antiracheta de la Deveselu; eliberarea justitiei de sub control politic si intarirea unor institutii – cheie; reformarea serviciilor secrete, condamnarea comunismulu in Parlamenti; predarea arhivelor Securitatii, trecerea Romaniei prin cea mai grava criza economica izbucnita la nivel global din ’33 incoace avand curajul asumarii unor decizii nepopulare; impunerea Republicii Moldova pe agenda UE.

Acestea ar fi marile castiguri pentru Romania pe termen lung, imposibil de negat oricat s-au straduit sa le distorsioneze adversarii sai.

In mentalul colectiv se va pastra imaginea presedintelui sub care justitia s-a dezlantuit, trimitand in inchisoare sau arest numerosi corupti mari si mici, inclusiv pe fratele sau. Va fi greu de acceptat pentru public, mai ales dupa votul din 16 noiembrie, orice regres sau deviere de la acest standard anticoruptie maximal.

Istoria va mai retine apoi alte detalii semnificative ale mandatului sau: reformele in domeniul salarizarii, in domeniul educatiei (distruse partial intre timp), pozitionarea ca voce puternica in Consiliul European; ancorarea Romaniei in mecanismele de stabilitate macrofinanciara adoptate de statele membre ale Zonei Euro, chiar daca Romania nu e membru.

La o privire chiar asa, extrem de sumara, rezulta ca presedintele Basescu a scos statul din incremenirea garantata sub Ion Iliescu. Traian Basescu a manifestat oroare de baltire, acuzandu-l pe Emil Constantinescu ca n-a lasat „o dara” in mandatul sau.

Ca presedinte, a dat prestanta functiei in plan extern, unde s-a comportat ca un lider egal cu interlocutorii sai, fie ca s-au numit Angela Merkel, George W. Bush, Joe Biden, Jose Barroso sau Jean – Claude Juncker. Nu a ezitat sa-l contrazica pe fostul presedinte francez Nicolas Sarkozy, sa-si apere pozitia in chestiuni delicate (vanzarea de nave Mistral Rusiei).

Publicul i-a acordat „presedintelui jucator”, cum s-a autointitulat de la inceputul mandatului, girul pentru reforme, incepand cu 2004, cand a sanctionat coruptia lui Adrian Nastase, apoi la suspendarea din 2007, cand i-a acordat credit masiv. Cetatenii au votat tot cu Traian Basescu in 2009, cand l-a invins pe Mircea Geoana. A convins acelasi public sa accepte pana si taierile salariale drastice din mai 2010, cele mai dure din Europa. Popularitatea presedintelui s-a prabusit, dar chiar si asa, tot l-au iertat la referendumul de demitere din vara lui 2012, cand adversarii sai au declansat cel mai agresiv atac la statul de drept pentru a netezi calea suspendarii si demiterii sale.

Publicul a separat mereu slabiciunile si greselile politicianului de actiunea sefului de stat. Dovada sta perceptia exprimata azi in sondaje. Traian Basescu este, potrivit unui recent sondaj INSCOP – Adevarul, cel mai bun presedinte post-revolutionar, cu 30% din optiuni, urmat de Ion Iliescu cu 23,8% şi Emil Constantinescu (19,6%).

Presedintele a actionat fortand mereu limitele Constitutiei. S-a comportat in timpul guvernelor Boc ca seful de facto al executivului. Nu putea umple altfel cu continut expresia de „presedinte jucator”. Este primul presedinte care a provocat continuu legea fundamentala, declansand o serie de conflicte institutionale pe care Curtea a fost chemata sa le solutioneze. In gluma fie spus, ar putea candida linistit dupa atata experienta la un post de judecator la Curtea Constitutionala.

Sigur, din punct de vedere institutional, a inregistrat destule rateuri in raport cu ambitiile sale, mult prea mari pentru capacitatea reala de a le duce la capat. Vor ramane percepute ca esecuri reformele din sanatate, sistemul de pensii, reforma sistemului politic (uninominalul), reforma Politiei, administratiei si fiscului (in continuare dominata de incompetenta, coruptie, politizata, birocratizata, de secol XIX).

Uneori, tentativele de reforma au fost subminate de el insusi, prin stilul sau abrupt, autoritar si nediplomat utilizat in incercarea de a schimba sisteme complicate peste noapte. Asa s-a intamplat in 2012, cand a incercat sa-si impuna viziunea in privita reformarii serviciului de urgenta. A declansat atunci un conflict cu medicul Raed Arafat, ceea ce a aprins scanteia protestelor din ianuarie 2012, confiscate ulterior de PSD.

Ajunsi la acest punct, trebuie admis ca nici o schimbare majora nu se poate obtine fara a intampina rezistenta din partea sistemului. Ar fi absurd sa ne imaginam ca reformele din justitie, destructurarea retelelor de coruptie de la Inalta Curte sau sirul de condamnari la nivel inalt puteau avea loc in liniste si pace, in asentimentul unui establishment putred cum este cel romanesc. Presedintelui Traian Basescu i se poate reprosa ca nu s-a comportat prea diplomatic, ca nu s-a aratat disponibil la negocieri si mai receptiv la alte puncte de vedere. Dar nu putea evita conflictul, zgomotul si climatul tensionat din societate. Nu putea realiza nimic substantial si durabil in liniste si pace.

Adversarii i-au fabricat o imagine hilara de dictator absolut. In ce tara din lume dictatorii sunt suspendati de doua ori in Parlament, iar presa sterge pe jos cu satrapul de dimineata pana seara? Traian Basescu a incercat sa-si ia cat mai multa putere si sa o exercite in forta, stiind ca pentru a misca ceva trebuie sa actioneze rapid, dar nu a reusit decat sa para autoritar, avand in realitate mai putina putere decat cea de care a dispus efectiv. E suficient sa amintim aici ca nu a beneficiat de o majoritate parlamentara si de un guvern favorabil decat intre 2005 si aprilie 2007, si intre decembrie 2008 – mai 2012, cu un interval de 9 luni cand a coabitat cu PSD.

Supravietuitor innascut, a reusit sa navigheze in apele tulburi ale politicii chiar si in cele mai dificile momente, in fata unei majoritati parlamentare ostile de peste 70%.

De notat ca Traian Basescu a promovat in general competente discutabile in guverne, oameni slabi, dispusi sa asculte si sa execute, nu sa aiba initiative sau sa contrazica. Din acest motiv, poate, unul cu personalitate mai definita ca Teodor Stolojan nu a ajuns premier, in schimb a colaborat bine cu politicieni maleabili ca Emil Boc.

Marile exceptii de oameni de buna calitate promovati sau sustinuti de Basescu s-au delimitat mai devreme sau mai tarziu de presedinte (vezi Andrei Plesu adus consilier, Monica Macovei, Daniel Morar).

Mandatul de presedinte se incheie pe plus, oricat am socoti. Ca politician insa, rezultatele sunt proaste. Omul politic Basescu a actionat ca in fabula cu scorpionul calare pe broscuta in tentativa de a traversa lacul: a omorat-o in mijlocul apei din simplul motiv ca nu s-a abtinut, dar asta i-a adus si lui sfarsitul. Nimeni, cu o singura exceptie, n-a scapat de intepatura letala, de impulsivitatea si agresivitatea sa.

La sfarsit de mandat, langa Traian Basescu a ramas doar Elena Udrea. A fost omul care i-a influentat, probabil, cel mai puternic deciziile, inclusiv despartirea de fostul sau partid, PDL. L-a scufundat incet in mocirla unor grupuri de interese ilegitime stranse in jurul „Doamnei”, cum i se spune la Palat si in partid. Tot ea i-a sapat politicianului Basescu o groapa peste care inca mai poate sari dupa plecarea de la Cotroceni. Traian Basescu a ajuns sa aleaga in ultimii ani intre un om si o tara, aratandu-se dispus sa sacrifice institutii intregi pentru a face pe placul protejatei sale (justitie, servicii secrete, guvern).

Mostenirea sa politica este un mic dezastru. La umbra sa nu s-a ridicat nici un mare lider.

Nu va sterge usor imaginea unui presedinte cam arbitrar si cinic in decizia politica. A cultivat nepotismul (fiica sa a ajuns europarlamentar), a instalat in functii – cheie oameni nepotriviti doar pentru a face pe placul apropiatilor sai (Saftoiu la SIE) sau pentru a controla institutii, a expus credibilitatea institutiei prezidentiale din cauza unor comportamente grosolane, aparitii grobiene sau din cauza limbajului trivial (la sprituri cu Gigi Becali, in cizme si fes la inundatii, formule jignitoare adresate unor jurnalisti).

Nu a reformat clasa politica, nici nu invins sistemul, ci l-a rearanjat, inlocuind o generatie cu alta. Mai cinici si imorali decat predecesorii lor, politicieni „de stanga” ca Victor Ponta si Sebastian Ghita au fost cand aliatii, cand adversarii presedintelui.

N-a inteles nimeni de ce s-a lansat in afaceri agricole spre final de mandat, apeland la credite de stat cel putin dubioase. Anturajele celor doua fiice, Elena si Ioana, ale fratelui sau Mircea si ale protejatei sale Elena Udrea au alimentat un suvoi de acuzatii de coruptie, insa nu exista probe ca presedintele ar fi implicat in afaceri ilegale. Singura prezenta constant decenta in cercul intim a ramas in toti acesti ani sotia sa, Maria Basescu. Restul se prezinta, din nefericire, catastrofal.

Din punct de vedere uman, cei care l-au cunoscut i-au reprosat mereu capacitatea de a se desparti fara mari regrete de colaboratorii sai, absenta sentimentului de recunostinta si temperamentul razbunator. Si-a acoperit defectele prin charisma si simtul umorului, spontaneitate, replica inteligenta si reflexe autentice de mare om de stat. Inzestrat cu un mare talent de comunicator, a reusit sa explice simplu teme complicate, ajutat fiind de un bun simt al limbii.

Publicul a fost sedus de curajul sau. A proiectat la randul sau in public de cate ori a avut ocazia imaginea comandatului de vas capabil sa-si treaca tara prin furtuna si sa o duca la destinatie. Va ramane in memoria colectiva cu imaginea de politician singur impotriva tuturor: in razboi cu mogulii, cu PSD-ul, cu propriul partid, cu ziaristii, cu magistratii, cu toata lumea. Cel mai mare adversar al sau a fost, mereu, el insusi.