Romanii din Italia si criza: exemplul lui Gheorghe Horghidan, muncitor din Piatra Neamt, care a devenit cunoscut pe Youtube cu un video-CV

Pe 30 mai, un roman de 40 de ani, din Milano, a incercat sa se sinucida, disperat de situatia economica in care se afla. Si-a scos cureaua si a legat-o de gat, iar celalalt capat l-a prins de gratiile unui pod. „Sunt satul de Italia”, le-a spus el politistilor care l-au salvat in ultima clipa. A doua zi, un alt roman, de langa Roma, ramas si el fara slujba, a decis sa reactioneze intr-un alt mod. Si-a facut o auto-prezentare video, in limba italiana si a cerut un loc de munca. Dupa doar o saptamana, acel video curriculum a aparut pe Corriere della Sera, sub titlul: „Cazul extraordinar al lui Gheorghe si acel video cu Caut de munca”.

Am stat de vorba cu autorul clipului, care a totalizat in doar cateva zile peste 4000 de vizualizari pe Youtube. „Eu nu caut celebritate, ci doar un loc de munca in constructii”, tine sa precizeze din capul locului Gheorghe Horghidan, din Piatra Neamt. Are o voce hotarata si in acealasi timp cumpatata: a unui om care stie ce face. Accepta sa ne povesteasca cum l-a lovit si pe el criza care a produs deja, in Italia, zeci de sinucideri si mii de someri. Si despre cum a inceput, exact in ziua cand a fost concediat, sa-si caute un alt loc de munca.

„Pe 10 mai am fost concediat. Patronul italian ne-a trimis pe toti acasa. Nu si-a luat banii nici el de la firma pentru care a lucrat in ultimele luni. Si noi, muncitorii, am lucrat trei luni fara salariu. Acum, a inceput sa ne dea cate ceva din salariul pe trei luni, dar putini bani.”

De cand a inceput criza, mai spune Horghidan, lucrurile au inceput sa mearga din ce in ce mai rau in Italia: „La inceput eram 20 de romani la firma, apoi am ramas in 10. Dupa ceva timp, alti noua au fost concediati, am ramas eu, singurul roman, cu alti cativa italieni. Pe 10 mai, s-a terminat de tot”.

Visul italian, pentru tanarul din Piatra Neamt, a inceput in 2004. A plecat din tara, unde lucra intr-o fabrica de mobila. „La inceput, am muncit aproape trei ani la negru. Fara acte, eram clandestin. In 2007, dupa ce Romania a intrat in UE, primul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi fac cod fiscal italian. Apoi, resedinta si acte la munca. S-a schimbat totul, am sperat ca va fi din ce in ce mai bine. Insa, prin 2008, a inceput criza”.

In vremurile bune, cand lucra cu toate actele in regula, Gheorghe Horghidan castiga si 1300-1400 de euro pe luna. Locuieste cu sora lui langa Roma, la Ferentino. Impart chiria. A mai pus si ceva deoparte, pentru „zile negre”.

Zilele negre au sosit prin martie 2012, cand la sfarsitul lunii, banii nu mai intrau in casa. „La inceput mi-am dat seama ca lucrurile s-ar putea inrautati. Am renuntat la iesirile in oras, apoi, acum vreo doi ani, la obiecte de electronica. Pe urma, la tot mai multe lucruri. Acum, fac cumparaturile la discount si cheltui din economii. Pentru chirie – 300 de euro pe luna, pentru intretinere si pentru masina. Masina e importanta, nu te ia nimeni de acasa sa de duca pe santier”.

Romanul conteaza pe faptul ca a lucrat intotdeauna cinstit si bine: „Am fost serios, toti patronii m-au apreciat. Daca nu ar fi criza…”.Criza l-a impins sa-si caute de munca, imediat dupa ce a aflat de concediere: „Am depus cerere pentru ajutor de somaj. Ar fi vreo 600-800 de euro, timp de sase luni in functie de anii lucrati in regula. Astept raspunsul peste vreo luna jumatate. Dar si asa caut de munca. Ce fac cand se termina somajul?”.

Si-a depus CV-ul peste tot, la firme de constructii si centre de plasare a fortei de munca. A raspuns la anunturi si a postat cereri pe site-uri specializate: „Am umblat, am batut la usi, am cautat pe internet. Vedeam ca la anunturi erau putine vizualizari. Din alte parti, nimic”.

Asa i-a venit ideea postarii unui anunt de prezentare pe Youtube: „Am decis ca e mai potrivit asa. Nu scriu bine italiana, dar vorbesc corect. Ca sa nu ma fac de ras, am decis sa fac un video. Mai aveam ceva experienta la fotomontaj pe calculator. Am filmat, am pus fotografiile si l-am incarcat”.

A folosit, intr-un fel, aceeasi tehnica pe care o folosea pe cand era clandestin si statea la primele ore ale diminetii langa depozite la Roma, pentru a fi luat de patroni cu ziua, la munca. „Ma asezam mai deoparte, de unul singur. Cand vedeam ca se apropie o masina, ridicam mana, putin, pentru a ma face remarcat. Functiona”.

Desi a fost vizualizat de 4000 de persoane si a ajuns si pe paginile online ale cotidianului Corriere, romanul nu se entuziasmeaza prea tare: „Da, am primit multe mesaje de incurajare. Dar nicio oferta de munca. Deocamdata”.

Despre cei care aleg sa-si puna capat vietii, prefera sa nu comenteze. „In Italia nu se moare de foame. Am trecut si eu printr-o perioada grea, la inceput. Mancam la Caritas, dormeam unde puteam. Dar ma intorceam seara, cu burta plina”.

Il intreb care este cea mai „neagra” perspectiva pe care o are, daca totul merge stramb. Ezita, apoi spune: „Daca s-ar termina odata cu criza, cu Grecia… in cel mai rau caz, imi iau toate lucrurile, le incarc in masina si plec in alta tara”.

In Romania nu s-ar mai intoarce: „Cand am plecat, castigam mai putin de 200 de euro. Imi ajungea de mancare si incaltaminte de musama. Ii inteleg pe cei care au casa la tara, mai au pamant, animale, au la ce se intoarce. Dar, noi, de la oras? Trebuie sa cumparam totul. Nu, nu ma mai intorc, nici in cel mai rau caz!”.