România în criză. Opțiunea demnă versus opțiunea coruptă. De la protest la proiect?

Puncte-cheie:

• “… iată că se alătură și România acestei uriașe divizări a democrațiilor din spațiul euro-atlantic, pe frontul numit generic liberal-iliberal, cu versiunea proprie, românească, ceva mai primitivă, a acestui război politic și cultural – opțiunea demnă versus opțiunea profund coruptă”;
• Și totuși, protestul este doar primul pas. Protestul masiv, puternic, vizibil dar civilizat al opțiunii demne împotriva opțiunii corupte este necesar, nu și suficient. Va urma proiectul politic de schimbare profundă a României, infinit mai greu. Pentru că protestul are tendința de a uni, de a fi convergent, în timp ce construcția politică, oamenii ca indivizi, cu „fețele” și biografiile lor, cu discursurile și soluțiile diferite pe care le propun, au tendința la fel de naturală de a dezbina grupurile. Toate democrațiile solide au la bază un exercițiu puternic al protestului, al opoziției, al rezistenței. Dar nu se opresc aici. Adevărata inteligență a unei societăți democratice este de a trece de la protest la proiect. Vom fi capabili să facem acest lucru în România?

*

Pentru cine urmărește atent politica lumii și a Europei, este relativ facilă observația că democrațiile occidentale, fie că ne referim la Statele Unite sau la Uniunea Europeană, au intrat de ceva vreme într-o eră a divizărilor profunde și a polarizării ireconciliabile. Nivelul clasei politice și al dezbaterilor a scăzut peste tot, de la Washington la Londra sau la Roma. Mijloacele media și superficialitatea consumului popular de informație (Câți se mai informează astăzi din cărți? Dar cât mai reușesc cărțile să țină pasul cu dinamica lumii?) contribuie din plin la isterizarea, baricadarea și radicalizarea opțiunilor adverse, în care fiecare participant este mai convins ca oricând că are dreptate, în care emoțiile sunt scurte, nervoase, intense, dramatice, iar tot ceea ce se întâmplă în jurul oamenilor în societate, de multe ori unul și același eveniment, nu face decât, prin interpretări total diferite, să le betoneze convingerile opuse.

Faliile între opțiuni sunt tot mai adânci iar polemicile nu fac decât să radicalizeze și să întărească și mai mult evaluările și convingerile proprii, de fiecare parte. Tot mai puțini sunt cei care mai speră în consens, în reconciliere. E vremea asumării unei opțiuni fundamentale! Ești cu noi sau cu ei! Temele sunt, desigur, diverse, multiple, aparent fără nicio legătură una cu alta, dar caracterul bipartizan al societăților formal democratice se adâncește peste tot (Trump a spus asta iar observația lui, deși cinică, este reală), pe aliniamentul pe care obișnuim să îl numim, destul de confuz, în lipsă de altceva, liberal-iliberal.

La americani acest clivaj are un nume, la britanici altul, la francezi, germani sau olandezi altă versiune, la italieni altă poveste, la unguri și polonezi sunt propriile temeri și mize, în fine, iată că se alătură și România acestei uriașe divizări a democrațiilor din spațiul euro-atlantic, pe frontul numit generic liberal-iliberal, cu versiunea proprie, românească, ceva mai primitivă, a acestui război politic și cultural – opțiunea demnă versus opțiunea profund coruptă.

Oricâte vor fi fost criticile pentru faimoasa plăcuță de înmatriculare cu mesaj anti-PSD din Suedia, aș spune că nu forma contează, de bună seamă simbolică și oricum discutabilă, ci afilierea la o opțiune mai largă, la un mesaj, pe care fiecare îl transmite așa cum poate, mai frust sau mai sofisticat. Șoferul român din Suedia este oricum mai demn și mai pe banii lui decât șeful unui inspectorat de stat care scrie pe Facebook că, la protestul anti-PSD din 10 august, „se golește Occidentul de hoți, curve și cerșetori”. Din acest punct de vedere, oricât ar părea de șocant ceea ce spun, șoferul român din Suedia și filozoful Gabriel Liiceanu aparțin, în această înfruntare epică din România acestor ani, aceleiași mari opțiuni. Iar aceasta este opțiunea demnă a României, indiferent de stilistica exprimării, aflată în luptă cu opțiunea coruptă, și aceasta din urmă, la rândul ei, în nuanțe diverse, exprimându-se diferit, de la modul grobian la cel spălățel-ipocrit, reprezentată de puterea PSD-ALDE, care acționează în mare măsură pentru favorizarea infractorilor și scăparea penalilor proprii, pe de o parte, și pentru coruperea ordinară a electoratului vulnerabil, pe de altă parte. Guvernarea PSD-ALDE a fost, este și va fi, până la plecarea ultimului numit politic, agramat sau nu, membru al acestei rețele tentaculare, o guvernare esențialmente și profund coruptă. Dar este pregătită cealaltă opțiune să pună altceva în loc?

Înfruntarea marilor opțiuni politice și culturale din societatea românească, în sensul cel mai larg cu putință al termenului de cultură, cel de cultură politică și socială, se apropie vertiginos de punctul critic. Apele se separă. Forțele se grupează. Punctele de vedere se limpezesc, se cristalizează, indecișii trec de o parte sau de cealaltă, tonurile se radicalizează. Punțile de legătură, oricum puține, se prăbușesc. Nici presa, nici Centenarul, nici biserica, nici poliția nu par să mai reușească să unească cele două opțiuni esențialmente opuse. Fiecare opțiune comunică intens în bula proprie, cu mijloace și mesaje distincte, tot mai perfecționate, pentru susținătorii proprii.

Începe. În câțiva ani, cele două opțiuni adverse se vor măsura din nou și vor trasa traiectoria României pentru încă o generație. Nu am nicio îndoială să spun că în 2019 și 2020 prezența la vot a opțiunii demne va fi incomparabil mai mare, în special în orașe. Mulți vor spune atunci că este o imensă surpriză, că este împotriva modelului tradițional de participare la vot de după 1990 etc., dar pentru cei care cunosc mobilizarea din prezent nu va fi deloc o supriză. Cifrele participării la vot se vor răsturna spectaculos, pe regiuni de dezvoltare și pe medii sociale. Mediul urban, în special marile orașe și regiunile dezvoltate vor vota masiv la parlamentarele din 2020, peste nivelul de la turul al doilea al prezidențialelor din 2014. Tocmai pentru că au înțeles că numai așa își pot apăra și salva modul de viață și „achizițiile” României din ultimul deceniu.

„Opțiunea coruptă”, succesoarea vechiului sistem comunist de gândire, a pomenilor de la stat, a supușeniei politice, a șefilor care au drepturi discreționare (atât de fals într-un stat de drept de tip occidental, în care instituțiile funcționează pe bază de legi, criterii, norme și regulamente, nu pe dispoziția bossului), a mâinii drepte care spală mâna stânga și invers, a pilelor și nepotismului, a baronatelor mizerabile din toate domeniile de activitate și a oamenilor mediocri ajunși în poziții de vârf pe baza fidelităților de partid și cumetriilor, a îmbogățiților din contracte cu statul care se autoproclamă susținătorii pensionarilor și asistaților social (ce oroare!), grupată în jurul PSD-ALDE, se agață cu dinții de puterea obținută în decembrie 2016, prin absenteismul masiv al celeilalte opțiuni a României.

Autoritarismul, partizanatul, abuzurile, supușenia umilă a celor care se bucură de firimiturile aruncate de la masa ciocoilor, nepotismul și pilăraia grețoasă și mai ales „baronatele” politice și administrative fac legea în interiorul acestei lumi. Ești cuminte, te supui și primești și tu ceva! Are grijă daddy de tine și de familia ta. Ai vorbit pe lângă, out! Și, peste toată această țesătură coruptă, penală, se așterne uriașa, incredibila submediocritate intelectuală a celor care reprezintă puterea PSD-ALDE – șefi de parlament repetenți în facultate, premieri, miniștri și secretari de stat agramați, plagiatori, absolvenți de Drept „la mare distanță”, în universități nule ca valoare și în filiale ale acestora din târguri jalnice de provincie (cazul unui cunoscut parlamentar PSD implicat acum în mutilarea legilor justiției), demnitari cu mândria Centenarului și cu „tricoaiele” pe piept, lansând salve de gafe („rachete balistice la Deveselu”, „o muncă extraordinară de incinerare a porcilor, ca la Auschwitz”, discursuri la ONU în franceză despre piața muncii rostită ca „marș de tramvai”, „sunt bucuroasă să fiu la Priștina, capitala Muntenegrului” etc.). Aceștia sunt Ei și este firesc să se apere unii pe alții. Și-au angajat unii altora copiii în structuri guvernamentale și și-au dat contracte și ponturi bănoase în relația cu statul. Fără partid și fără numirea politică s-ar întoarce la statutul de nulități profesionale. Aceasta este, în viziunea mea, definiția opțiunii corupte a României. Solidaritatea mediocrității este întotdeauna mai puternică decât capacitatea de coagulare a indivizilor demni, care nu se tem și nu datorează nimic nimănui. Chiar și atunci când sunt șoferi.

Dincoace, pregătirile par mai lente iar „organizarea de șantier” durează o veșnicie. Metodic, calculat, programat, cu nesfârșite consultări democratice, mai mult sau mai puțin utile, unele mai eficiente, altele mai naive, cu un amestec de civism și angajament politic care se cere limpezit curând, cu perioade lungi de tranziție, cu ezitările, dubiile și îndoielile care însoțesc inevitabil un proces intelectualizat, dar, totuși, lucrurile se mișcă. Oamenii sunt cu foarte multă bună credință și vor să se implice. Nu prea știu cum. Unii ar salva balene, alții ar strânge ei mucurile de țigări de pe jos, alții gândesc partide și formule politice noi, iar unii cred că pot să facă și una, și alta. Unii au ceva experiență politică, alții (majoritatea) nu. În unele momente, pare că asistăm la „revoluția IT-iștilor rămași în țară”, cu laptopurile pe mesele de la terase, pregătind Proiectul. Este un entuziasm și o energie în toată această mișcare ce trebuie urgent canalizate spre un proiect politic realist, matur, capabil să coaguleze o masă critică.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro