Românii, romii, maghiarii, germanii sau evreii – care sunt cei mai școliți din România? Datele recensământului 2022
Aproape 60% din populația rezidentă a României are un nivel mediu și superior de educație, potrivit datelor provizorii de la recensământ 2022.
Astfel, dintre cei recenzați 43,5% au nivel mediu de educație (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiștri), 40,5% nivel scăzut (primar, gimnazial sau fără școală absolvită) și 16,0% nivel superior.
Față de recensământul din 2011, numărul persoanelor analfabete a scăzut cu aproximativ 100 de mii, de la 245,4 mii la 143,6 mii persoane.
Cei mai școliți români și unde sunt probleme
Cei mai mulți români care au absolvit o formă de învățământ superior sunt cei care s-au declarat etnicii evrei. Dintre aceștia, un procent de 61% au absolvit cel puțin facultatea. Ei sunt urmați de greci și armeni, cu 52%, respectiv 48%.
Dintre etnicii germani un nivel de educație superior au 27%, iar în cazul maghiarilor acesta este de 12%.
17% dintre cei care s-au declarat etnici români au nivel de educație superior.
Cea mai mică rată de absolvire a unei școli de nivel superior o au romii, 2%.
Peste media națională de 43,5% în ceea ce privește nivelul mediu de educație se regăsesc 12 etnii declarate la recensământ. Pe primul loc italienii, dintre care 56% au absolvit o formă de învățământ postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiștri.
Sunt urmați de albanezi și maghiari, cu 53%, respectiv 50%.
Cei care și-au declarat etnia români au un nivel mediu de educație în proporție de 47%, iar germanii în jur de 34%.
Un nivel de educație scăzut au declarat romii, 82%, turcii – 56% și croații -50%.
Între etnicii români, 35% au nu nivel de educație scăzut.
Populația rezidentă după etnie și nivelul de educație absolvit:
CITEȘTE ȘI: