Rusia avertizează asupra unui „efect de domino” dacă SUA vor relua testele nucleare, așa cum a anunțat președintele Donald Trump
Moscova a avertizat marți în legătură cu un periculos „efect de domino” dacă Statele Unite vor relua testele nucleare în replică la testele pe care, potrivit Washingtonului, China și Rusia le-ar fi întreprins în secret, transmit AFP și Agerpres.
Adresându-se Conferinței pentru dezarmare de la Geneva, ambasadorul rus Ghennadi Gatilov a criticat anunțul făcut la sfârșitul lui 2025 de către președintele american Donald Trump potrivit căruia Statele Unite se pregătesc să reia primele teste nucleare de după 1992.
„Avertizăm că retragerea Statelor Unite din moratoriul lor național ar antrena un efect de domino”, a declarat diplomatul rus, subliniind că „responsabilitatea consecințelor ar reveni în totalitate Washingtonului”.
Comentariile sale intervin după ce Christopher Yeaw, secretar de stat adjunct al SUA pentru controlul armamentelor și neproliferare, a afirmat săptămâna trecută că Trump a vorbit serios atunci când a spus în octombrie că Statele Unite vor relua testele nucleare.
„Așa cum a spus președintele, Statele Unite vor relua testele – citez – ‘pe picior de egalitate’”, a declarat Yeaw la Hudson Institute.
El a insistat că aceasta „nu înseamnă o întoarcere la testele atmosferice de tipul Ivy Mike, cu randamente de mai multe megatone”, cu referire la explozia termonucleară masivă din 1952 din Pacificul de Sud.
„Cu toate acestea, egalitatea presupune un răspuns la un criteriu prealabil. Și este suficient să ne uităm la China sau la Rusia pentru a stabili acest criteriu”, a adăugat Yeaw.
SUA insistă că Beijingul a efectuat teste nucleare secrete
Înaintea Conferinței pentru dezarmare, Yeaw a reiterat acuzațiile americane cu privire la teste nucleare secrete ale Chinei. El a dat mai multe detalii despre un test de mică putere pe care, potrivit Washingtonului, Beijingul l-ar fi întreprins în 2020, și a acuzat China că ar pregăti alte teste de putere mai mare.
Cu prilejul conferinței de la Geneva, responsabilul american a menționat că datele culese de Kazahstan, țară vecină cu China, ar arăta că aceasta a procedat la un test subteran „de zece tone” în ziua de 22 iunie 2020, la ora 09.18 GMT.
„China a prevăzut să efectueze teste de o putere de câteva sute de tone”, a afirmat luni, la Geneva, un înalt responsabil al Departamentului de Stat, sub acoperirea anonimatului.
SUA acuză, de asemenea, Rusia că ar întreprinde în secret teste de mică putere.
„Dacă lumea se îngrijorează de tipul de teste pe care Statele Unite le vor efectua, ar trebui să se îngrijoreze și mai mult de bazele puse deja de Rusia și China”, a spus același responsabil. Ambele țări neagă acuzațiile SUA.
Marți, ambasadorul rus Gatilov a prevenit că poziția Statelor Unite se adaugă provocărilor pe care le întâmpină Tratatul de interzicere totală a testelor nucleare (TICE), un tratat al Națiunilor Unite vizând interzicerea oricăror explozii nucleare, dar care nu a intrat în vigoare.
Până în prezent, Franța și Marea Britanie sunt singurele state dotate cu arma nucleară care l-au ratificat.
