Să-l întrebăm și pe Saligny ce părere are despre PNDL 3

Până mai alaltăieri, de Saligny ne mai aminteam sporadic pe autostrada A2 în drum spre mare, în trecere pe lângă podul de la Cernavodă. Podul Carol I, rebotezat în perioada comunistă Anghel Saligny după numele inginerului care a condus proiectarea și execuția lucrărilor, a fost construit în 5 ani, are o lungime de 4088 m, iar la momentul inaugurării reprezenta cel mai mare complex de poduri cu traseu feroviar din Europa și al treilea cel mai lung pod din lume. Complexul feroviar Fetești – Cernavodă este considerat și astăzi unul dintre cele mai importante simboluri ale ingineriei românești.

După inaugurarea construcției, Anghel Saligny a devenit Director General al Căilor Ferate Române, a inițiat o lege pentru reorganizarea CFR și a creat legături feroviare directe între București și Berlin și între Berlin și Constanța. Asta după ce a coordonat construcția ansamblului de docuri și antrepozite din porturile Brăila și Galați, folosind soluții tehnice de pionierat la vremea respectivă.

Zilele astea îi tot invocăm numele în contextul noului Program național de investiții propus de o parte din Coaliția de guvernare. Mă întreb ce părere ar avea Anghel Saligny astăzi despre faptul că acest program de investiții care îi poartă numele urmează să finanțeze, între altele, drumuri comunale,poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale. 130 de ani mai târziu de la podul de la Cernavodă.

Toate-s vechi..

Despre PNDL 3 și problemele lui sistemice în forma actuală s-a tot scris. Subsemnata, scriam cu sârg în 2013, de pe baricadele societății civile, despre Criterii îmbunătățite de prioritizare a proiectelor cu finanțare din PNDL și le înaintam conștiincioasă către un guvern de prea tristă amintire, a cărui invenție politică era acest program.

De aceea nu voi relua aici argumente de transparență, de prioritizare, de criterii, de analiză de performanță, de economicitate a proiectelor cu finanțare din PNDL 3, de canibalizare cu fondurile europene. Care rămân la fel de valabile.

Problema de fond nu este nevoia de dezvoltare locală. Iar cine folosește acest pretext pt a crea în societate tensiune că unii vor și alții nu vor dezvoltarea comunităților locale, nu o face cu bună credință, ci dintr-un calcul politic cinic.

Problema e cum faci dezvoltare locală

Mergând și mai în spate, ce înseamnă, de fapt, dezvoltare locală? Și aici se deschide o nouă lume, o știință nouă, în care există numeroase viziuni – pentru că despre viziune e vorba atunci când te apuci de făcut dezvoltare locală; unele care merg pe dimensiunea socială, altele pe cea culturală, istorică, de apartenență la grup etc. Dar niciuna nu vizează exclusiv teritorialitatea segmentată: să facem x lucrări în localitatea y. Și toate au în comun alte două mari aspecte: aspectul economic al dezvoltării locale și aspectul de conectivitate, de parte unui întreg mai mare.

Or, din PNDL 3 lipsesc ambele. Sigur că e critic să existe acces la utilități primare cum sunt apa, canalizarea și gazul. Dar e important să vedem dacă oamenii își și permit să plătească acele servicii pentru care PNDL 3 promite că va duce conducta de la poartă în case. Eșecul multora dintre proiectele europene de alimentare cu apă și canalizare tocmai acesta a fost – nesustenabilitatea investiției în costurile de operare ulterioare. Cu probleme în lanț la operatorii regionali – companii special create la nivel județean cu participare din partea tuturor unităților administrativ teritoriale – pentru că o asemenea investiție nu se poate face doar la nivelul unei comune. Iată doar un exemplu despre cum PNDL 3 ignoră și aspectul economic și cel de conectivitate.

Studii consacrate vorbesc despre faptul că dezvoltarea locală este un proces care radiază dinspre centre urbane mari spre localități limitrofe sau mai îndepărtate, condiția fiind ca omul să nu călătorească mai mult de 50 de minute pentru un loc de muncă mai bine plătit (dimensiunea economică). Or asta înseamnă, din nou, drumuri publice (sau cale ferată), dar parte a unui proiect și a unei viziuni mai largi de dezvoltare, nu doar asfaltare până la granița comunei (conectivitatea).

Și exemplele ar putea continua.

Da, este o nevoie mare de alimentări cu apă și stații de tratare, sisteme de canalizare și stații de epurare, drumuri publice și sisteme de distribuție a gazelor naturale. Dar în egală măsură este nevoie de toate aceste servicii acolo unde ele chiar contribuie la dezvoltare economică și la bunăstarea cetățenilor din toate comunitățile. Care în lipsa acestora, nu vor mai călători 50 de minute pentru un job în cel mai apropiat oraș, ci își vor lua un bilet de avion dus înspre alte zări.

Nu ne permitem dezvoltare pe bucățele Coerența și complementaritatea investițiilor în infrastructură publică sunt critice. Astăzi, poate mai mult decât oricând, avem o șansă de a demara șantiere mari – odată cu cele 30 de miliarde din PNRR – la fel cum a făcut Saligny acum 130 de ani. Programul național de investiții de care am făcut vorbire înseamnă alte 10 miliarde de euro pe următorii 7 ani, o sumă foarte importantă pentru dezvoltarea locală.Citeste tot articolul si comenteaza pe contributors.ro