Sănătate Fibonacci, îți urează azi toți dacii!

Nu știu, dom`ne, cum reacționați voi la piață atunci când, spre exemplu, descoperiți prețurile noi de săptămâna asta. Dacă nu ați ajuns săptămâna asta, nu vă faceți griji, că veți găsi cu totul altele săptămâna viitoare.

În concluzie, e loc pentru toată lumea. Și uite așa, descoperiți că a ajuns kilu de roșii vreo 15 lei, ăla de castraveți vreo 16, cartofii s-au dus spre 5 lei șamd. Ei bine, nu vă vine să mulțumiți cuiva în gând, ba chiar și cu voce tare, în momentele alea? Așa mi se întâmplă și mie. Fix așa!

Aici deja cred că ajungem la un numitor comun, căci și eu, ca și voi, în momentele alea mă gândesc numai și numai la Fibonacci. Nu-i așa că am dreptate? Păi cum să nu îi mulțumești? Că dacă nu era el, săracu`, cum spanac calculați voi săptămână de săptămână prețurile? Uite, spre exemplu, dacă nu era Fibonacci ăsta, trebuia să luați voi foaia și pixul și să scrieți acolo cu cifre romane: o juma` de kil de roșii la XV lei/kilu, un sfert de kil de castraveți la XVI lei, plus o jumătate de litră de salam la XXX lei, o pâine la IX lei și niște brânză la XXVI. Hai băgați și o bere la V lei, că oameni suntem, nu fiare sălbatice cu păr. Acum calculați!

Romanii foloseau uncia. Uncia asta era 1/12 din orice.

Ah, să nu uit, vedeți că romanii nu aveau fracții! Dar nici voi nu puteți lua numai cantități cu cifre rotunde, că doar nu a dat fericirea la loto peste voi. Așadar, vă ajut și cu treaba asta, și vă spun că romanii foloseau uncia. Uncia asta era 1/12 din orice.

Prin urmare, o jumătate era șase uncii, o treime era patru uncii șamd. Nu-i așa că devine mai simplu? Nu trebuie decât să împărțiți cantitățile la uncii, apoi să înmulțiți totul cu prețurile în cifre romane, iar la final să adunați rezultatele. Fiți pe pace, că dacă nu v-a luat cu leșin de la prețuri, clar nu o să vă ia nici de la niscai matematică în stil vechi.

Și uite așa ne întoarcem noi la personajul amintit. Putem spune clar că taica Fibonacci a fost un om bun. Cum să nu fie? Lapte, carne, ouă… nu ne-a dat, deși avea destule că o ducea bine, mai dă-l încolo.

Ne-a dat în schimb posibilitatea să le calculăm fără să mai facem scurtă la mână, eventual vreun atac cerebral și fără să ne mai luăm de gât cu vânzătoarea când ne calculează restul. Pe scurt, el ne-a dat nouă cifrele arabe.

Aceste cifre arabe, așa cum o spune și denumirea, au fost inventate în India.

De la indieni au ajuns în Persia, abia apoi la arabi, pe urmă prin nordul Africii, și uite așa le-a găsit Fibonacci. Vă mai spuneam și că tipul o ducea bine. O ducea, că era fiu de negustor. Cum ar veni azi, să fii fiul unui director de companie de comerț internațional, care tocmai te-a cooptat și pe tine în departamentul de conducere. Ba te-a mai și trimis la școală în străinătățuri, să nu zică lumea că stai pe scaunul de șef ca o beizadea incompetentă.

Asta se întâmpla pe la final de secol al XII-lea, adică 1190 și ceva, că ăsta, zice-se, s-ar fi născut prin 1170. Mă rog, facem o paranteză și spunem că datele cu privire la el sunt ceva mai dubioase, în sensul că nu s-a știut nimic despre individ până prin secolul al XVIII-lea.

Mai precis, pe la 1797, un matematician italian, Pietro Cossali pe numele lui, altă treabă n-a avut și ăsta decât să se apuce să studieze niște tratate scrise de un alt matematician, Luca Bartolomeo de Pacioli, care trăise cu vreo 300 de ani înainte.

Pacioli ăsta fusese prieten cu Da Vinci, era disperat cu matematica și mai pusese și bazele unei științe de-a dreptul captivante, numită contabilitate. Nu-l știți voi, nu vă bateți capul, că nu despre el vorbim azi. Toată șmecheria a fost că Pietro ăsta a descoperit în scrierile lui Pacioli un nume de care nu auzise neam și pe care nici alți matematicieni ai vremii nu știau de unde să îl ia. Ăsta era Leonardo Pisano.

Am uitat să vă spun ceva, că pe Fibonacci numai Fibonacci nu l-a chemat vreodată. Nici Pisano nu l-ar fi chemat, asta ar fi fost o poreclă, chipurile că ar fi fost născut la Pisa. Naiba știe cum îl chema în realitate, că nimeni nu i-a dat de cap. I s-a spus Fibonacci prin secolul al XIX-lea, de la „filius Bonacci”, căci așa la fi chemat pe taică`său… Bonacci. Asta a fost, să fie sănătoși!

Matematica nu-i grea, dac-o face`altcineva

Ca să nu o lungim, că deja ne întindem mai mult decât e spațiul alocat, nenea Fibonacci a publicat o carte în Europa, carte numită „Liber Abaci” (Cartea calculelor).

A publica e un termen ceva mai pompos, căci la vremea aia cărțile se scriau și se distribuiau scrise de mână. Asta era pe la 1202. Omul se adresa negustorilor, căci ăștia aveau și bani de dat, dar și interesul să își înlesnească socotelile, iar în carte le prezenta ăstora cifrele arabo-indiene. Se simplifica toată șmecheria, nu se mai făceau erori de calcul, și banii curgeau. Doar nu credeați voi că îl lovise pe Fibonacci brusc dragostea de viitorul omenirii și de problemele voastre cu prețurile. Am zis și eu să îi mulțumiți lui, așa… că nu am găsit altul mai bun.

Iată ce contribuție înălțătoare a avut el la răspândirea cifrelor arabe. Dar asta o știa deja toată lumea. Așa că ajungem la o altă treabă care l-a făcut faimos.

Mai precis, secvența lui Fibonacci. Hai că vă amintiți spirala aia cu numere! 1+1+2+3+5+8+13+21+34+55+89+144 etc. Nu trebuie decât să aduni ultimele două numere din șir, și tot așa. E ultra cunoscută, căci se găsește peste tot și în toate, nu doar în lucrurile create de om, dar mai ales în cele create de natură. Dacă stai să o analizezi puțin, îți dai seama că nu e mare filosofie, ci doar puțină matematică. Aplicațiile ei sunt însă mult mai importante, dar nu ne apucăm să le explicăm aici că doar nu am înnebunit.

Una peste alta, Fibonacci are meritul de a fi adus și secvența asta în Europa, dar nici pe ea nu a inventat-o. De fapt, o găsise tot de la arabi, care tot de la indieni o luaseră.

Una peste alta, azi am spune că omul a plagiat din greu. La vremea aia nu exista însă noțiunea de plagiat. Încercase poetul Marțial să facă gât prin Roma antică atunci când i-a furat unul poeziile, ba inventase și termenul „plagiarius” (care răpește), dar n-a durat mult fericirea.

La vremea lui Fibonacci, și mult după aia, era chiar lăudabil să preiei munca altuia, atâta vreme cât o îmbunătățeai. Nu știm cât a îmbunătățit el cifrele arabe sau secvența care îi poartă numele, dar e clar că viața europenilor s-a schimbat. E clar și că, dacă nu ar fi fost el, ar fi fost altul care să facă același lucru. Dar, na, a fost să fie el. Iar pentru asta, urmașii dacilor nu pot decât îi mulțumească.

Se poate spune cu certitudine că el i-a scăpat de matematica latină. Singura problemă a unora dintre daci, în special ăia liberi, a mai rămas doar cu limba română, și ea tot de origine latină. Vom vedea însă cum or rezolva-o și pe asta!