Sarajevo, 28 iunie 1914: Resurectia barbariei

Nu vom sti, probabil, niciodata, toate resorturile care l-au facut pe Gavrilo Princip sa-l ucida pe arhiducele Franz Ferdinand, mostenitorul tronului K&K. In al doilea proces-spectacol de la Moscova, Karl Radek, unul din cei mai infocati propagatori ai revolutiei mondiale ajuns in boza acuzatilor ca spion fascist, rostea o fraza enigmatica. Spunea el ca secretul Primului Razboi Mondial l-au stiut doar doi oameni, Gavrilo Princip si Lenin. Sigur, putea fi una din nalucirile lui Radek. Dar este clar ca, gratie razboiului, secta bolsevica, o miscare marginala si fara sorti de a ajunge vreodata la putere, a reusit inimaginabilul. Venise, odata cu naufragiul vechii lumi, vremea “supraoamenilor” bolsevici.

Pentru Lenin, era clar, razboiul imperialist trebuia transformat in razboi civil. Asa incepea ceea ce George Lichtheim a numit razboiul civil european (termenul a fost preluat, mai tarziu, de catre Ernst Nolte). Intr-o carte aparuta in 1965, Sigmund Neumann a scris despre totalitarism in perioada razboiului civil international. In acest razboi, intemeiat pe proiecte ideologice globale, se organizeaza ura, se distruge mai intai in efigie, apoi in plan concret inamicul, se demonizeaza, prin dezumanizare, alteritatea. Metastaza utopiilor purificatoare se va produce intre 1930 si 1945, pe teritoriul numit de Timothy Snyder bloodlands (taramul mortii).

Conjuratia “Tinerei Bosnii” era doar una dintre multele care se urzeau in subteranele unei Europe nauce, tot mai asemanatoare cu o corabie a nebunilor. Iluzia pacii eterne s-a prabusit in cateva saptamani. I-a luat locul realitatea unei barbarii renascute. La o conferinta tinuta la Potsdam in 2005, istoricul Eric Hobsbawm accentua ca Primul Razboi Mondial a dus la barbarizarea lumii. Mai precis, el vorbea despre o barbarizare graduala a standardelor morale. Tehnologiile moderne s-au combinat cu masificarea sociala. Incepea o epoca in care individul era strivit de puterea combinata a miscarilor demagogice de masa si a angrenajelor propagandistice menite sa gandirea autonoma. Rosa Luxemburg pronunta tonintruant necrologul Internationalei a II-a, devenita, spunea ea “un cadavru imputit”. Nationalismul distrusese mitul internationalismului marxist.

Pe 31 iulie 1914, murea asasinat Jean Jaurès. Dintr-un cantec al lui Jacques Brel:

Si par malheur ils survivaient

C´était pour partir à la guerre

C´était pour finir à la guerre

Aux ordres de quelque sabreur

Qui exigeait du bout des lèvres

Qu´ils aillent ouvrir au champ d´horreur

Leurs vingt ans qui n´avaient pu naître

Et ils mouraient à pleine peur

Tout miséreux oui notre bon Maître

Couverts de prèles oui notre Monsieur

Demandez-vous belle jeunesse

Le temps de l´ombre d´un souvenir

Le temps de souffle d´un soupir

Pourquoi ont-ils tué Jaurès?

Pourquoi ont-ils tué Jaurès?

Lev Trotki, la Viena, se gandea de-acum la explozia terminala, razboiul social ajuns la paroxism, revolutia eterna, apocaliptica, permanenta. In Germania, un tanar emaciat, cu ochii scaparand de patima, un ratat fara o identitate sociala precisa, in fond un declasat, venit din imperiul habsburgic, pe nume Adolf Schickelgruber, se inrola voluntar. Se nasteau noi mituri, noi escatologii revolutionare, pe solul fertil al unei Europe inecata in sange. Atunci a inceput, de fapt, secolul ideologiilor genocidare, comunismul, fascismul si national-socialismul. Incepea ceea ce Elie Halevy a numit era tiraniilor.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro