Șase priorități de reformă electorală pentru 2020

La începutul anului 2020 cea mai importantă reformă electorală pare a fi cea legată de reintroducerea sistemului majoritar în două tururi la alegerile locale. Și probabil este un moment care va defini modul în care se va face politică în următorii ani, mai ales că în 2024 toate alegerile se vor organiza într-un singur an, iar partidul care deține cei mai mulți primari are și șanse ceva mai mari să influențeze rezultatele prin rețelele locale.

Dar cu siguranță legile electorale trebuie privite mai în detaliu pentru a înțelege care sunt prioritățile pentru un an în care vor avea loc alegeri importante, locale în vara și parlamentare în iarnă. De multe ori, cheile care pot schimba rezultatele unor alegeri sunt în detalii.

În primul rând, introducerea sistemului electoral în două tururi de scrutin la locale este importantă și este solicitată în spațiul public, chiar dacă unele dintre partide nu sunt tocmai încântate de idee. Din proiectul de lege – asumat prin răspunderea Guvernului – provine și prima propunere de reformă. PNL a introdus un amendament conform căruia alegătorii care și-au stabilit reședința într-o localitate cu 90 de zile înaintea alegerilor nu pot vota aici, ci trebuie să voteze în fosta localitate, pe liste suplimentare (de ce pe liste suplimentare nu este tocmai clar). Amendamentul limitează posibilitatea de a vota la adresa la adresa de reședință și mai tare, în condițiile în care și până acum legea prevedea că te poți înscrie la primărie pe listele permanente cu 45 de zile înaintea alegerilor. Articolul ar limita ‘turismul electoral’ care ar avea loc înaintea alegerilor. Dar datele strânse de EFOR în 2016 ne arată că la nivel de comună s-a înregistrat un grad relativ scăzut de migrație, care nu poate afecta rezultatul alegerilor decât într-un număr mic de localități. E adevărat că sunt comune unde s-a migrat, dar mare parte din reședințe sunt legate de municipii și orașe. Nu neg că poate exista migrație electorală, dar trebuie să punem cifrele în context și să vedem de unde vin ele – s-a construit un complex de locuințe, s-a construit o fabrică, este o localitate cu potențial din jurul unui oraș mai mare? Pe scurt, am solicitat ca acest amendament să fie înlăturat, pentru a nu limita posibilitatea alegătorilor de a-și exprima votul la adresa de reședință.

Doi. Dacă tot suntem la capitolul reprezentativitate, partidele politice trebuie să asigure mai multe locuri în Parlament pentru cetățenii din străinătate. În acest mandat, cetățenii din străinătate au fost reprezentați de 4 deputați și 2 senatori. În turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2019 au votat în străinnătate 926.574 de alegători. Comparativ, județul Iași are 17 parlamentari, în condițiile în care au fost 777.321 de alegători pe listele permanente. Este drept că una dintre dificultăți este să știm exact câți alegători sunt în străinătate și să ne asigurăm că date nu se suprapun, adică un alegător se regăsește pe o singură listă electorală. Momentan sunt mai multe proiecte în dezbatere parlamentară pe acestă temă. Un proiect al PMP crește numărul la 7. Senatul a respins un proiect al USR care ridică numărul la 14. Un alt proiect PMP stabilește că se iau în calcul informațiile furnizate de autoritățile străine privind numărul cetățenilor români înregistrați în străinătate, la data de 1 ianuarie a anului în care au loc alegeri parlamentare. Un al treilea proiect PMP stabilește numărul la 21. Oricare dintre aceste opțiuni (sau altele) vor fi alese, trebuie să țină cont de consens politic și să se realizeze pe baza unor consultări cu societatea civilă și reprezentanții românilor din străinătate.

Trei. Numărul de semnături necesar pentru depunerea candidaturilor trebuie redus. În unele cazuri – și această situație e rezolvată parțial de proiectul de lege PNL – organizarea alegerilor nu ar mai fi posibilă pentru că nu mai sunt suficienți alegători pentru a se respecta pragul de minim 1% din listele electorale sau pragul alternativ de 100 de alegători la comune. Dar oricum, legea ar putea reduce limita de 1%, procentul maxim recomandat de Comisia de la Veneția, la 0.5%.

În paralel, trebuie introdus un mecanism eficient de verificare a semnăturilor. Experiența de la prezidențiale ne-a arătat că Biroul Electoral Central sau orice alt birou care verifică semnături, nu prea are ce face dacă găsește nereguli. Pentru aceste alegeri, BEC a trimis o sesizare pentru opt candidați la parchet, întrucât existau indicii că acestea nu sunt reale sau sunt fotocopiate etc. Iar acum au fost puțini candidați, la locale sunt sute de mii. Mai mult, la locale din 2016 au fost 477 de candidați sunt vârsta minimă de 23 de ani. Nimeni nu pare a verifica interdicțiile de a candida, pentru că mă îndoiesc sincer că membrii birourilor electorale au acces la informații sau verifică ei dacă persoana respectivă nu are cumva o condamnare cu interzicerea drepturilor electorale. Pentru credibilitatea procesului, candidații trebuie verificați pe bune.

Patru.Reglementarea campaniei electorale. În 2016, alegerile s-au desfășurat pentru prima dată cu o regulă nouă, și anume competitorii nu au voie să mai folosească bannere sau alte materiale de campanie stadală. Cu alte cuvinte, se pot folosi de radio-TV, internet, adunări publice și materiale tipărite. Pe stradă se pot pune doar afișe în locuri special amenajate de primărie, câte un afiș pe o parte a unui panou. Deși măsura ar fi trebuit să reducă din finanțarea neagră a campaniei, probabil singurul efect este că a redus din vizibilitatea candidaților mai puțin celebri. Iar la locale chiar va conta pentru campaniile partidelor cu tendințe locale. La afișele de pe panouri nu se uită nimeni. Sau cel puțin eu nu am văzut pe nimeni dezbătând despre un afiș A4 care nu exprimă nimic. Singurul interes pare a fi tot la partide care se ceartă pe stradă sau la birourile electorale că un competitor care nu e disciplinat a pus două afișe în loc de unul. Aceste reguli trebuie relaxate pentru că nu sunt în favoarea alegătorilor, întrucât campania a devenit invizibilă.

Cinci. Finanțarea campaniei. Pe de altă parte, competitorii au început tot mai mult să folosească în perioada de precampanie bannere, meshuri, mașini inscripționate etc pentru a se promova. Legal este și se încadrează la capitolul de promovare a partidului. Dar din punct de vedere al controlului, regulile sunt mult mai relaxate decât în perioada de campanie electorală, când toate materialele electorale trebuie însemnate cu numele candidatului, firma care le-a produs, nr de copii etc. În perioada de precampanie, adică înaintea celor 30 de zile de campanie, poți doar să îți dai cu presupusul cine a produs un anumit material. Iar Autoritatea Electorală Permanentă poate verifica doar documente, nu stă nimeni să numere bannerele de pe blocuri. Ca idee de reformă, toate materialele de campanie electorală ar trebui supuse acelorași reguli, adică să fie marcate, pentru a știi cine le-a produs.

Tot la capitolul bani publici, ne oprim la subvenții. Acestea au crescut foarte mult în 2018, la inițiativa PSD, de aproape 30 de ori. În 2019 limita maximă a fost de 269 de milioane de lei, iar anul acesta este de 181 de milioane. Suma rămâne mare și a fost limitată prin legea bugetului, nu prin legea finanțării partidelor. Cu alte cuvinte, trebuie modificată limita maximă, adică 0.04% din PIB și să se revină la formula inițială la 0.04% din bugetul național. Mai mult, partidele au putut folosi banii în 2019 pentru campaniile electoralle, fapt de care au profitat din plin. Legea trebuie modificată pentru a introduce limite pentru banii care pot folosiți pentru campania electorală, având în vedere că PNL a folosit exclusiv bani din subvenții, iar alte partide au plătit mai mult de jumătate de campanie tot din subvenții. Poate nu ar fi rău nici să condiționăm cheltuirea subvențiilor de acțiuni pentru dezvoltarea partidelor și de educație electorală pentru cetățeni.

Partidele primesc bani în funcție de voturile obținute la parlamentare (75%) și locale (25%). Anul acesta, logica alocării a fost modificată subtil în Parlament pentru ca și Pro România, partidul lui Victor Ponta să primească bani, deși nu a câștigat voturi în 2016. Ceea ce nu este tocmai recomandat: modificarea unui principiu important prin derogare stabilită de legea bugetului în prag de An Nou. Mai departe, legea trebuie modificată pentru a reduce procentul la 50-50%, astfel încât voturile de la locale să conteze mai mult. Urmând modelul nordic, ar trebui să primească bani și partidele care obțin să zicem un minim de 5 mandate de consilieri locali sau primari, pentru întreținere și dezvoltare organizațională. Acum legea prevede că iau bani doar partidele care obțin minim 50 de mandate de consilier județean sau general – adică tot partidele mari. Degeaba avem o lege care favorizează formarea de partide mici, locale, dacă nu le ajutăm să și crească și menținem monopolul partidelor clasice.

Șase. Un ultim punct – deși ar mai fi și altele de spus – ar fi organizarea votului în străinătate la parlamentare. Experiența din noiembrie 2019 ne-a arătat că se poate mai bine decât în mai sau în 2014, când organizarea votului în străinătate a fost un dezastru. E adevărat că eforturile din partea AEP, MAE sau chiar ale comunităților de români au fost mult mai mari în 2019. Dar rezultatul a fost unul pozitiv. Problematic în schimb a rămas votul prin corespondență, care deși a atras mai mulți alegători are nevoie de îmbunătățiri procedurale. Doar câteva dintre problemele care trebui rezolvate pentru toamnă ar fi:

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro