Sari direct la conținut

Scandal în comisii la dezbaterea legii care le dă puteri sporite polițiștilor, inițiată de Carmen Dan și Florin Iordache / Miercuri intră la votul final al deputaților

HotNews.ro
Scandal în comisii la dezbaterea legii care le dă puteri sporite polițiștilor, inițiată de Carmen Dan și Florin Iordache / Miercuri intră la votul final al deputaților

Legea care dă puteri sporite polițiștilor, inițiată de Carmen Dan și Florin Iordache, a primit raport de adoptare în Comisiile juridică și de apărare ale Camerei, după o ședință cu scandal, la care parlamentarii PNL au părăsit sala. Legea, care intră la vot miercuri în Camera Deputaților, prevede că polițistul este îndreptățit să folosească mijloace de constrângere prin forță fizică sau neletale pentru imobilizare. Legea a preluat dintr-un alt act normativ o serie de prevederi controversate, declarate neconstituționale în urma unei sesizări a președintelui Klaus Iohannis.

Comisia Juridică, de disciplină și imunități și cea pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților au adoptat, cu 23 de voturi „pentru”, un raport comun de adoptare a legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice. Actul normativ, cu amendamente, va intra, miercuri, în ședința de plen a Camerei Deputaților, care este for decizional.

Raportul de admitere a fost dat într-o ședință cu scandal, în care liberalii au părăsit sala.

„PSD e la fel de sinistru ca pe vremea lui Dragnea. Azi şi-au împins ilegal în Comisiile reunite Juridică şi de Apărare proiectul de lege Dragnea-Carmen Dan-Iordache pentru sporirea atribuţiilor Poliţiei (respinsă deja de CCR şi reîncălzită), deşi se votase pentru amânarea ei la propunerea PNL. Pur şi simplu au minţit în faţă pe toata lumea, furând două voturi, deşi erau filmaţi de presă. (…) Nu am văzut niciodată atâta disperare de a împinge o lege pe gâtul Parlamentului şi al cetăţenilor români. Nu, nu s-a schimbat nimic în PSD după dispariţia lui Dragnea în penitenciar, vocaţia minciunii şi a hoţiei a rămas neschimbată”, a comentat deputatul Ovidiu Raețchi.

Printre amendamentele adoptate se află și prevederea prin care polițistul poate aplica „procedee de autoapărare sau imobilizare, cătușe sau alte mijloace care permit imobilizarea membrelor superioare și/sau inferioare, denumite în continuare mijloace de imobilizare; mijloace neletale; arme albe și de foc, mijloace adecvate”.

Un alt amendament al UDMR, adoptat de comisiile reunite, este cel care prevede că polițistul are obligația ca persoanei pe care o încătușează să îi fie acoperită fața. „Polițistul este obligat să permită persoanei aflate în spațiul public, împotriva căreia sunt folosite cătușe sau mijloace de imobilizare, să adopte măsuri adecvate pentru acoperirea feței și a mijloacelor de imobilizare”.

Totodată, alt amendament, depus de deputatul UDMR Marton Arpad, prevede că pentru pagubele produse prin faptele polițistului de frontieră „se angajează răspunderea statului”. În forma adoptată de Senat, statul nu era obligat să răspundă pentru pagubele create.

PSD a eliminat prevederea adoptată de Senat prin care organele legii să utilizeze mijloace adecvate pentru a opri și pătrunde în vehicule sau pentru a pătrunde în orice spații închise cu scopul de a scoate persoana urmărită.

O altă modificare la legea adoptată de Senat este și cea prin care polițistul este constrâns să efectueze controlul corporal numai în scopul confiscării bunurilor interzise la deținere pentru probe, a armelor, printre altele.

De asemenea, polițiștii vor fi constrânși să efectueze legitimarea numai în cazurile în care persoanele sunt suspectate de încălcarea legii.

Proiectul de lege a fost inițiat de ministrul de Interne Carmen Dan și de vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache și a preluat dintr-un alt act normativ o serie de prevederi controversate, declarate neconstituționale în urma unei sesizări a președintelui Klaus Iohannis. În plus, ei au introdus în proiect – depus în luna martie – o prevedere care le permite polițiștilor legitimarea și chiar ducerea la secție a românilor care participă la proteste care nu au aprobare. Nu este exclusă nici folosirea forței fizice pentru asta.

Proiectul de lege semnat de Carmen Dan și Florin Iordache își propune să modifice legea 218/2002 privind de organizarea și funcționarea Poliției Române. Inițiatorii au preluat pasaje dintr-o altă lege mai veche adoptată de Parlament, care dădea puteri sporite polițiștilor și care a fost declarată neconstituțională în ansamblul ei de judecătorii de la CCR

Actul normativ a fost adoptat tacit de Senat la finalul lunii mai.

Vezi aici istoricul legii

CONSULTĂ AICI PROIECTUL DE LEGE INTEGRAL

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro