Sari direct la conținut

Scandal în Parlament: Plen reunit, suspendat din lipsă de cvorum. Ce se întâmplă cu numirea conducerii interimare a Televiziunii și Radioului public

HotNews.ro
Scandal în Parlament: Plen reunit, suspendat din lipsă de cvorum. Ce se întâmplă cu numirea conducerii interimare a Televiziunii și Radioului public

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului de miercuri în care trebuiau numiţi directorii interimari ai Televiziunii Române și Radioului Public a fost suspendat din lipsă de cvorum. Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a anunţat că Birourile permanente ale Parlamentului se vor întruni joi pentru a numi directorii interimari, însă PSD amenință că ar putea ataca în contencios administrativ astfel de decizii.

Parlamentarii coaliției au plecat din sală, iar liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a solicitat verificarea cvorumului de şedinţă și a constatat că acesta nu este întrunit.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a acuzat că social-democraţii nu au votat pentru această verificare a cvorumului de şedinţă: „Este un simulacru şi o încălcare flagrantă a Regulamentului”.

Anca Dragu a anunţat, totuşi, lipsa de cvorum în plenul reunit și convocarea Birourilor permanente reunite pentru joi la ora 9.00, pentru numirea directorilor interimari de la TVR și Radioul Public. Printr-un astfel de demers, coaliția vrea să evite atacarea numirilor la Curtea Constituțională, pentru că deciziile Birourilor permanente nu pot fi contestate la CCR.

  • „Constatăm că nu este cvorum. Faţă de această situaţie, vă amintesc dispoziţiile art. 46 alin. 8 din Legea 41/1994 privind organizarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii de Televiziune.
  • În situaţia în care plenul Camerelor reunite ale Parlamentului nu se reuneşte din lipsă de cvorum legal, Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor numesc directori interimari”, a precizat preşedintele Senatului, potrivit News.ro.

Liderul senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu, a acuzat că au fost încălcate dispoziţiile Regulamentului de funcţionare a Camerei şi Senatului.

  • „Astăzi, după cum deja aţi aflat şi a fost destul de transparent modul în care s-a raportat la activitatea parlamentară actuala coaliţie, am avut în special două puncte pe care colegul meu de la Cameră, Alfred Simonis, le-a ridicat şi în plen – faptul că s-a cerut verificarea cvorumului de şedinţă în timpul şedinţei, ceea ce este neuzual, pentru că la început au votat peste 270 de colegi senatori şi deputaţi pentru ordinea de zi, deci cvorumul exista, iar verificarea cvorumului, aşa cum ni s-a spus şi nouă într-o şedinţă anterioară, se putea face doar prin vot. Votam pentru una dintre cele două nominalizări şi vedeam atunci dacă e cvorum sau nu. S-a încălcat această dispoziţie regulamentară, iar după numărarea celor prezenţi s-a dovedit că nu e cvorum şi s-a închis şedinţa fără niciun fel de comentarii”, a declarat Romaşcanu.

Referitor la numirile directorilor interimari ai SRTv şi SRR, Romaşcanu a spus că PSD ia în calcul să atace în contencios administrativ deciziile birourilor permanente reunite, deoarece nu a fost respectată procedura parlamentară, după decizia CCR.

Curtea Constituţională a admis joia trecută, cu unanimitate de voturi, sesizările PSD în legătură cu numirea conducerilor interimare ale SRTv şi SRR și a decis că acestea sunt neconstituţionale.

CCR precizează, în motivările deciziilor de admitere ale sesizărilor PSD în legătură cu numirea conducerilor interimare ale Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Radiodifuziune, că Parlamentul nu a făcut decât o interpretare eronată a normelor legale referitoare la procedura de numire a unor noi consilii de administraţie la SRTv şi SRR şi le-a aplicat cu încălcarea principiului constituţional care consacră caracterul obligatoriu al respectării legilor.

Camera Deputaţilor şi Senatul au votat, în plenul reunit din 11 mai, numirea Ramonei Săseanu în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune şi a lui Liviu Popescu în postul de director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune, pentru un interval de şase luni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro