Science Report: Când au fost descoperite, de fapt, primele fosile de dinozauri? ● Apariția aripilor insectelor, un mister pe cale de a fi rezolvat ● Zațul de cafea poate fi materialul de construcție al viitorului

​Când au fost descoperite, de fapt, primele fosile de dinozauri? ● Apariția aripilor insectelor, un mister pe cale de a fi rezolvat ● Zațul de cafea poate fi materialul de construcție al viitorului

Când au fost descoperite, de fapt, primele fosile de dinozauri?

Istoria paleontologiei ne spune că naturalistul britanic Robert Plot a fost primul om care a descris un rest fosil dinozaurian. Asta se întâmpla în 1676. Este adevărat că, pe vremea lui Plot, nici nu se punea problema studiului paleontologiei, iar ideea unor reptile gigantice, alături de o istorie a vieții de sute de milioane de ani, părea una nebunească.

Astfel că Plot a descris fosila în cauză ca una care provenea de la un uriaș biblic. Chiar și astfel, naturalistul britanic a rămas în istorie, printre altele, ca fiind primul om de știință care a publicat imaginea și descrierea unui astfel de rest fosilizat.

O echipă formată din paleontologi sud-africani și australieni susține însă că realitatea este cu totul alta. Oamenii ar fi intrat în contact cu astfel de fosile încă din cele mai vechi timpuri. Foarte posibil ca de aici să se fi născut și poveștile cu monștri uriași care există în toate culturile lumii.

De fapt, susțin autorii studiului publicat în Geological Society Publications, folclorul universal abundă în mituri și legende care pomenesc creaturi similare dinozaurilor. Însă astfel de mituri, în ciuda similaritudinilor, nu reprezintă neapărat o dovadă palpabilă.

Dovada despre care pomenesc ei a fost scoasă la lumină în 1990, într-o grotă din Lesotho, și constă într-o falangă de Massospondylus, un strămoș al sauropodelor care a trăit la începutul Jurasicului, acum circa 200 de milioane de ani.

Analizele recente au demonstrat că fosila nu provenea de acolo, iar faptul că a fost transportată intenționat în peștera grotă cu pricina a devenit evident.

Datările au arătat că situl a fost ocupat periodic din secolul al XII-lea și până în secolul al XVIII-lea. Iar asta lasă deschisă posibilitatea ca un grup uman din Lesotho să fi cules o astfel de fosilă, apoi să o fi transportat în grota pe care o foloseau ca adăpost cu mult înainte ca Plot să menționeze fosila sa.

Nu se poate spune cu exactitate când anume a ajuns fosila în situl respectiv, însă posibilitatea ca ea să fi ajuns acolo încă din secolul al XII-lea este una demnă de luat în seamă. Asta ar face din fosila africană cea mai veche dovadă directă a faptului că oamenii nu doar că intraseră în contact cu fosilele de dinozauri, ba chiar colectau unele dintre ele. Și asta cu cinci secole înaintea lui Robert Plot.

Apariția aripilor insectelor, un mister pe cale de a fi rezolvat

Una dintre întrebările fundamentale în palontologie, una care a rămas fără un răspuns 100% cert până astăzi, a fost și este cea legată de apariția primelor aripi din istoria vieții. Mai exact, este vorba despre aripile insectelor. Cum, când și, mai ales, de ce, au apărut ele, sunt întrebări la care oamenii de știință nu au putut oferi o explicație general acceptată.

Asta până acum, căci un grup de paleontologi cehi, alături de un omolog din Germania, susține că reușit să descifreze misterul. Totul a plecat de la descoperirea într-un sit din apropierea orașului Osnabrück, Germania, a unor roci ce conțin fosile extrem de bine conservate ale unor larve de insecte ce datează din Carbonifer (cca. 359 de milioane de ani, până acum cca. 300 de milioane).

O primă surpriză a venit atunci când specialiștii au identificat trăsături care trădează o adaptare la mediul acvatic, așa cum ar fi o serie de organe asemănătoare unor branhii, poziționate pe părțile laterale ale abdomenului. Iar asta este o adevărată lovitură, având în vedere că opinia general acceptată a oamenilor de știință susținea că aripile au apărut la insecte complet adaptate mediului terestru.

Mai mult, autorii studiului apărut în revista Nature afirmă că, în cazul anumitor larve, au putut identifica urmele unor aripi primitive ce par să se fi dezvoltat din branhiile respective. De aici și ideea că aripile au evoluat din astfel de organe, nu pe uscat, ci într-un mediu semiacvatic.

Este adevărat că larvele cu pricina nu reprezintă strămoșul comun al tuturor insectelor cu aripi de azi. În Carbonifer nu numai că trăiau insecte zburătoare, ba au fost și cele mai mari din istoria vieții (vezi cazul Meganeura, o specie preistorică de libelulă a cărei anvergură a aripilor putea ajunge până la 75 de centimetri).

Faptul că larvele libelulelor, dar și ale altor insecte cu aripi, se regăsesc în zone semiacvatice, se poate traduce printr-o apariție a organelor de zbor, contrar tuturor așteptărilor, într-un astfel de mediu, afirmă cercetătorii cehi. Și mai interesant este faptul că, în opinia autorilor citați, aripile au apărut inițial ca organe care să permită larvelor să respire, nicidecum pentru a se deplasa cu ajutorul lor.

Zațul de cafea poate fi materialul de construcție al viitorului

Peste 10 miliarde de kilograme de zaț de cafea sunt aruncate anual în toate colțurile lumii. În marea majoritate a cazurilor, zațul ajunge în gropile de gunoi. Fiind vorba despre reziduuri organice, descompunerea zațului și a altor resturi de acest gen poate duce la eliberarea de gaze cu efect de seră în atmosferă. Iar asta ar fi doar primul neajuns.

O altă problemă, nesesizată până acum, este aceea că se pierde un material care poate revoluționa industria construcțiilor. Asta o susțin mai mulți ingineri australieni de la Universitatea din Melbourne. Mai exact, este vorba despre calitatea zațului de a oferi o duritate sporită betoanelor convenționale.

Ca să ajungă la concluzia asta, cercetătorii australieni au încălzit mostre de zaț până la 350 de grade Celsius. Suficient pentru a distruge moleculele organice și pentru a obține un material similar cărbunelui, bogat în carbon. Apoi l-au amestecat cu ciment, fapt care a dus la obținerea unui beton cu o duritate sporită cu până la 30%.

Se pare că asta este temperatura optimă la care zațul îți păstrează proprietățile despre care vorbeam. Supus unor temperaturi de 500 de grade Celsius, materialul obținut din zaț nu s-a mai dovedit atât de eficient.

Este adevărat că, fiind la început, oamenii de știință nu au putut încă să ofere date privind durabilitatea hibridului lor cafea-ciment. Deocamdată, testele sunt încă într-o etapă incipientă, iar cercetătorii încă studiază modul în care acesta rezistă în fața factorilor de stres.

În paralel, aceștia susțin că testează modalități de a crea materiale inovatoare din lemn, resturi alimentare, deșeuri agricole și alte deșeuri organice. Iar dacă le iese, cu siguranță că vor da lovitura.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro