Sean Penn afirmă că o actriță de 34 de ani e ultima vedetă autentică de cinema: „Fabrica s-a oprit”

Apreciatul actor Sean Penn afirmă că industria cinematografică americană nu mai produce stele în adevăratul sens al cuvântului și o numește pe Jennifer Lawrence ca fiind „probabil ultima vedetă de cinema”, relatează revista Variety.
Penn a făcut comentariul în timpul unui interviu pe care l-a acordat la The Louis Theroux Podcast, într-un moment în care discuta cu gazda despre o serie de celebrități. Penn, un dublu câștigător al Premiului Oscar grație filmelor Mystic River (2003) și Milk (2008), și-a exprimat opinia despre fiecare în parte.
„Cred că fabrica de produs vedete de cinema s-a oprit pe la perioada lui Jennifer Lawrence sau ceva de genul”, a spus Penn despre statutul de vedetă de cinema. „Ea e probabil ultima vedetă de cinema”, a subliniat el cu privire la actrița acum în vârstă de 34 de ani.
O altă vedetă de cinema incontestabilă, în viziunea lui Penn, este Tom Cruise, care revine în cinematografe vinerea viitoare cu filmul Mission: Impossible – The Final Reckoning.
Sean Penn spune că n-a văzut niciun film al unuia dintre cei mai apreciați actori tineri
Penn, în vârstă de 64 de ani, l-a descris pe colegul său cu doi ani mai tânăr drept „un tip care urmărește excelența la un nivel foarte înalt”. „Unele tipuri de filme sunt mai apreciate decât altele… dar el este un actor foarte bun și, totodată, un meșteșugar incredibil”, a subliniat Penn despre Cruise.
Atât acesta, cât și Jennifer Lawrence, vor participa anul acesta la Festivalul de Film de la Cannes cu filme noi. Cruise vine cu cel mai recent film Mission Impossible, prezentat drept ultima sa apariție în rolul lui Ethan Hunt, iar Lawrence colaborează cu regizoarea Lynne Ramsay și actorul Robert Pattinson în drama psihologică Die My Love.

Mai târziu în cadrul interviului, Penn a remarcat: „Văd uneori interpretări ale unor actori tineri care mă fac să mă gândesc că ar trebui să mă las și să mă fac contabil, pentru că sunt atât de buni”, iar Theroux a fost curios să afle la cine se referă. Poate la Timothée Chalamet, considerat cel mai în vogă actor de la Hollywood?
„N-am văzut acel film încă”, a spus Penn, referindu-se la interpretarea nominalizată la Oscar a lui Chalamet în rolul lui Bob Dylan din filmul A Complete Unknown de anul trecut. Penn a adăugat: „N-am văzut niciunul dintre filmele lui”.
Mai există vedete adevărate de cinema? Ce a spus Harrison Ford
Dacă mai există sau nu vedete de cinema la Hollywood este o temă de dezbatere continuă între profesioniștii din industria cinematografică.
Unii regizori de top, precum Quentin Tarantino, au susținut că ascensiunea filmelor cu supereroi a contribuit la moartea conceptului de vedetă de cinema, întrucât actori precum Chris Evans sunt mai degrabă asociați cu personajele lor decât cu statutul de star.
„Chiar dacă în anii ʼ80 am văzut mai multe filme decât oricând, cred că atunci – ca și în anii ʼ50 – a fost cea mai proastă perioadă din istoria Hollywood-ului. Egalate doar de prezent, de perioada actuală!”, afirma Tarantino într-un interviu din 2022 în care a spus că noile filme cu supereroi sunt atât de proaste încât pot fi regizate „de oricine de pe stradă”.
Însă alte nume mari de la Hollywood, precum Harrison Ford, nu sunt de acord cu această evaluare. Întrebat anul trecut de revista GQ despre dispariția vedetelor de la Hollywood, Ford a răspuns: „Ah, cred că e o prostie.”
„Nu cred că întrebarea este dacă mai există vedete de cinema sau nu. În fiecare zi apar actori minunați”, a spus Ford.
„Dacă filmele vor avea nevoie de vedete, le vor găsi. La naiba, n-am înțeles niciodată ce înseamnă să fii vedetă de cinema. Sunt actor. Spun povești. Fac parte dintr-un grup de oameni care colaborează pentru a spune povești. Sunt un povestitor-asistent. Asta sunt eu”, a subliniat actorul legendar.