Sari direct la conținut

Sebastian Burduja, despre tranzacția MVM – E.ON: Toate riscurile vor fi analizate, să știm dacă avem motive să ne temem

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, Foto: Guvern, Facebook
Sebastian Burduja, ministrul energiei, Foto: Guvern, Facebook

Ministrul energiei Sebastian Burduja susține că a discutat marți cu reprezentanții companiei germane E.ON despre vânzarea furnizării de gaze și electricitate către ungurii de la MVM. Reprezentanții E.ON au spus că, în acest moment, nu este o decizie finală la nivelul grupului de vânzare, a declarat miercuri Sebastian Burduja, la finalul ședinței de Guvern. Ministrul a precizat că dacă va exista o decizie finală, riscurile unei astfel de tranzacții vor fi analizate de către instituțiile statului competente.

Reamintim că MVM este o companie cu puternice legături comerciale cu rușii de la Gazprom. MVM ar urma să preia un portofoliu mare de clienți de la E.ON, circa 3,4 milioane de clienți.

„Dacă vom avea o decizie finală de vânzare, vom analiza cu mare atentie orice tranzacție, atât noi, cât și Consiliul Concurenței, Comisia pentru Investiții directe, dacă este cazul, și alte instituții ale statului român”, a declarat ministrul.

Acesta susține că, la o analiză preliminară, „nu putem discuta despre infrastructură critică”.

„Vom vedea pe analiza de risc. Vorbim doar de partea de furnizare, o companie de furnizare este ca o fabrică de facturi, ei au un call-center, niște operatori, niște calculatoare și vă trimit dumneavoastră factura acasă, nu gestionează rețele de distribuție, nu gestionează infrastructură critică, este o chestiune comercială de interacțiune cu clientul final. Asta este ca o analiză preliminară, doar să știm de ce ne temem și dacă avem motive să ne temem”, a precizat Sebastian Burduja.

Întrebat de reporterul HotNews.ro dacă este analizat faptul că este preluată o bază de date imensă, Burduja a spus că „nu este de competența Ministerului Energiei să-și dea cu părerea”.

„Cu siguranță toate aceste riscuri vor fi analizată de instituțiile competente și aici nu este de competența Ministerului Energiei să-și dea cu părerea. Este un portofoliu important de clienți, pentru că și E.ON Furnizare este o companie foarte performantă, ei au reușit să aibă sisteme informatice foarte bune. În același timp, este foarte ușor să schimbi furnizorul dacă nu ești mulțumit de ofertele pe care le-ai primit”, a mai afirmat Burduja.

Tranzacția va fi analizată și de Guvern

Achiziționarea de către ungurii de la MVM a companiei de furnizare a gazelor și electricității E.ON Energie va fi analizată de o comisie formată la nivelul Cancelariei prim-ministrului, condusă de Alexandru Mihai Ghigiu, au declarat surse guvernamentale.

Orice tranzacție de asemenea anvergură trebuie să fi analizată de către Guvern. Surse apropiate tranzacției au declarat pentru HotNews.ro că premierul Marcel Ciolacu a fost informat despre înțelegerile dintre ungurii de la MVM și germanii de la E.ON, însă acesta preferă ca analiza legată de tranzacție să fie făcută după alegeri.

Aceasta în condițiile în care este o tranzacție controversată, având în vedere puternicele legături comerciale între MVM și rușii de la Gazprom. Ungaria este o țară dependentă de gazele rusești exportate de către Gazprom.

3,4 milioane de clienți vor ajunge la compania ungară

Divizia de furnizare a E.ON din România acoperă o piață de circa 3,4 milioane de consumatori. Practic, ungurii de la MVM preiau o bază uriașă de clienți.

Reamintim că grupul energetic MVM, deținut de statul maghiar, „a bătut palma” cu grupul german E.ON pentru achiziționarea companiei de furnizare a gazelor și electricității din România, E.ON Energie, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate tranzacției. Potrivit acestora, miza cea mare, după preluarea furnizării, este achiziționarea activității de distribuție.

Tranzacția dintre E.ON și MVM ar urma să fie anunțată după alegerile din România, au mai spus sursele citate. Premierul Marcel Ciolacu a fost informat de înțelegerile dintre cele două companii, au mai precizat pentru HotNews.ro sursele amintite.

INTERVIURILE HotNews.ro