Şeful comerţului UE crede că este pe cale să ajungă la un „mini-acord” cu SUA
Principalul negociator pe tema comerţului din UE speră să ajungă la un „mini-acord” cu SUA, el căutând astfel să mai reducă din tensiunile transatlantice înainte ca Washingtonul să-şi continue planurile şi să majoreze taxele punitive vizând sectorul aviatic al Europei, notează Financial Times, citat de Rador.
După ce, în această lună, Washingtonul şi-a mai redus din represaliile destinate Bruxelles-ului în urma îndelungatei dispute pe tema subvenţionării industriei aviatice, Phil Hogan a declarat pentru Financial Times că este optimist în privinţa progreselor înregistrate în cursul convorbirilor.
Statele Unite au anunţat că vor majora taxele impuse avioanelor produse în UE, dar au amânat aplicarea lor până la data de 18 martie, evitând totodată să impună şi taxele suplimentare care urmau să fie aplicate altor produse.
Faptul că Washingtonul s-a abţinut deocamdată de la asemenea demersuri „a transmis un semnal pozitiv, asta însemnând că SUA doresc să lase fereastra deschisă şi altor posibilităţi”, a declarat dl Hogan în interviu.
„Ne-au acordat 30 de zile răgaz în privinţa taxelor destinate produselor Airbus, ceea ce ne-a oferit posibilitatea să sperăm că vom ajunge la vreun acord”, a mai spus el. „Poziţia noastră este mai bună comparativ cu cea de acum câteva săptămâni… Cu bunăvoinţă politică din partea ambelor părţi, vom putea face multe lucruri într-o perioadă scurtă de timp”.
După ce, în decembrie, a ajuns la o „primă fază” de acord cu Beijingul, oprind astfel escaladarea unor ostilităţi comerciale între cele două puteri, preşedintele SUA, Donald Trump, acordă acum o mai mare atenţie relaţiilor cu UE.
Bruxelles-ul a avertizat că angajamentele asumate de chinezi în cadrul acordului ar putea încălca reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Trump a ameninţat de mai multe ori să sancţioneze exporturile auto din UE prin nişte taxe punitive pentru ca organizaţia să accepte un acord în termenii hotărâţi de el.
În schimb, UE a căutat să găsească un teren comun în privinţa unui program alternativ, iar acum speră ca preşedintele să se abţină de la a mai spori nişte tensiuni care ar putea zdruncina economia SUA într-un an electoral. În ianuarie, la Davos, Trump s-a întâlnit cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula van der Leyen, şi a spus că cele două părţi „vor discuta despre un mare acord comercial”.
Începând din decembrie, de când a preluat funcţia de comisar european al comerţului, Hogan a fost de două ori în SUA, dând astfel semne că doreşte să ajungă la un acord. El a spus că un acord între UE şi SUA ar putea relansa eforturile vizând reducerea taxelor impuse produselor industriale, eliminarea birocraţiei în privinţa comerţului cu produse alimentare şi o colaborare vizând dezvoltarea unor standarde internaţionale destinate noilor tehnologiii.
Dar el a mai spus că va acorda proritate „conţinutului, şi nu vitezei”, subliniind totodată că organizaţia nu-şi va reduce standardele în privinţa siguranţei alimentelor sau a altor norme.
„Nu vom renunţa la nişte reglementări pentru a permite vreo reducere a standardelor”, a declarat dl Hogan.
„Doresc să subliniez cât se poate de clar că Uniunea Europeană nu va face niciun compromis în privinţa standardelor de ordin alimentar, de ordin ecologic sau în privinţa locurilor de muncă. Am spus asta chiar din prima zi şi vom continua s-o repetăm”, a completat acesta.