Șeful Pentagonului afirmă că blocada SUA asupra Strâmtorii Ormuz „devine globală”
Pete Hegseth, secretarul american pentru război, a declarat vineri că blocada impusă de Statele Unite împotriva Iranului capătă o amploare globală, adăugând că Teheranul a avut ocazia de a încheia un „acord bun” cu Washingtonul, transmite Reuters.
„Blocada noastră se extinde și devine globală”, le-a spus Hegseth jurnaliștilor.
„Nicio navă nu navighează din Strâmtoarea Ormuz către vreo destinație din lume fără permisiunea Marinei Statelor Unite”, a afirmat el.
Comentariile sale vin după ce Reuters a transmis mai devreme vineri, citând trei surse familiare cu discuțiile, că negocierile de pace dintre Iran și Statele Unite ar putea fi reluate în curând în Pakistan, după ce ultima rundă de negocieri, așteptată mai devreme în cursul acestei săptămâni, nu s-a materializat.
Flancat vineri de generalul Dan Caine, șeful Statului Major al forțelor armate americane, Hegseth a spus că Statele Unite „nu sunt nerăbdătoare” să ajungă la un acord cu Iranul și a reluat comentariile anterioare președintelui Donald Trump, potrivit cărora Washingtonul are „tot timpul din lume”.
„Iranul știe că are în continuare o fereastră deschisă pentru a alege în mod înțelept … la masa negocierilor. Tot ce trebuie să facă este să renunțe la arma nucleară în moduri semnificative și verificabile”, a declarat secretarul american pentru război.
Forțele SUA vor întoarce din drum orice navă ce încearcă să ajungă în Iran
Caine a precizat că forțele americane continuă să mențină o blocadă strictă asupra tuturor porturilor din Iran și a adăugat că 34 de nave fuseseră întoarse din drum până vineri dimineața.
El a subliniat că forțele SUA vor continua să intercepteze nave iraniene în Oceanul Pacific și Oceanul Indian.
„Aplicăm blocada fără excepții împotriva oricărei nave, indiferent de naționalitate, care se deplasează către sau dinspre un port ori teritoriu iranian”, a spus Caine.
„Monitorizăm îndeaproape navele de interes care se îndreaptă spre Iran și pe cele care se îndepărtează de Iran și care se aflau în afara zonei de blocadă atunci când aceasta a fost instituită și … suntem pregătiți și poziționați pentru a le intercepta”, a continuat ofițerul american. Blocada navală a Statelor Unite împotriva Iranului a început la 13 aprilie.
Hegseth a avertizat, de asemenea, că orice încercare a Iranului de a plasa mine în Strâmtoarea Ormuz ar constitui o încălcare a armistițiului încheiat între Washington și Teheran în 8 aprilie.
„Tranzitul (prin Strâmtoarea Ormuz) are loc, mult mai limitat decât și-ar dori oricine să vadă și cu riscuri mai mari decât și-ar dori oamenii, dar acest lucru se întâmplă pentru că Iranul desfășoară acțiuni iresponsabile cu ambarcațiuni mici și rapide … echipate cu armament”, a declarat Hegseth.