Serialul care a spulberat recordul stabilit de „Game of Thrones” și a intrat în istorie. Cum l-au descris cei doi creatori ai săi în singurul interviu acordat în România
- Sebastian Jucan
Serialul „Shogun” a intrat în istoria televiziunii cu un număr record de Premii Emmy obținute la o singură ediție, doborând recordul deținut anterior de „Game of Thrones”. Cei doi creatori ai său au prefațat succesul uriaș de care avea să se bucure seria în singurul interviu acordat în România, pentru HotNews.ro la începutul acestui an.
„Cred că publicul se poate aștepta cu adevărat de la Shogun să spună o poveste epică. Cred că luăm foarte în serios faptul că cerem publicului să se uite la o poveste cu o durată de 10 ore și promit spectatorilor că îi vom duce undeva unde nu au mai fost înainte”, a declarat pentru HotNews.ro Justin Marks, care anterior fusese nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat datorită muncii sale la filmul Top Gun: Maverick.
Marks a creat serialul Shogun alături de soția sa, Rachel Kondo. Cei doi au fost creatorii, scenariștii și doi dintre producătorii executivi ai seriei bazate pe romanul clasic al scriitorului James Clavell. Un alt producător executiv a fost Michaela Clavell, fiica autorului care s-a stins din viață în 1994.
„Cartea a fost mereu steaua noastră călăuzitoare, harta și inspirația noastră. Când am pornit la drum ne-am putut baza doar pe instinctele noastre așa că am apelat la carte, care a fost o lectură palpitantă pe care am consumat-o și consumat-o și consumat-o. Este pur și simplu o poveste grozavă și aș spune că fanii se pot aștepta să vadă cea mai mare parte din carte”, a declarat Kondo pentru HotNews.ro în interviul acordat cu puțin timp înainte ca serialul să aibă premiera concomitent la televiziunea americană FX și în streaming pe Disney+.
Serialul „Shogun” a reușit un lucru tot mai rar
„Când lucrezi cu un material sursă atât de minunat nevoia de a reinventa ceva este foarte mică. Însă, evident, când lucrezi cu un roman care are peste 1.000 de pagini, unele lucruri vor fi contopite, vor exista unele ajustări ocazional. Dar îndrăgim aceste personaje, vrem să vedem toate personajele din carte în serial. Și a fost cu adevărat entuziasmant să le putem aduce la viață”, ne-a spus și Marks, care a fost de asemenea showrunner-ul pentru serial, cea mai importantă funcție în cazul producțiilor TV.
Într-o eră în care acuzațiile de „woke”-ism la adresa Hollywood curg pe bandă rulantă, serialul produs de FX a reușit un lucru tot mai rar: i-a impresionat deopotrivă pe criticii de film și pe spectatorii obișnuiți.
Shogun are în prezent o rată a aprobării neverosimilă de 99% din partea criticilor pe agregatorul de recenzii Rotten Tomatoes, în timp ce cea din partea publicului larg este de 91%. Pe IMDb el are o notă medie de 8,6 / 10 din peste 170.000 de recenzii publicate. În jur de 60.000 dintre acestea (35%) sunt de 10.
Succesul serialului s-a văzut și în ratingurile sale spectaculoase și acum a fost confirmat la cea mai importantă gală anuală pentru industria televiziunii.
Numărul record de Premii Emmy pentru „Shogun”
„Am vrut cu adevărat să avem sentimentul de autenticitate pentru armură de exemplu, ca textura pentru costume să poată fi simțită. Și nu cred că poți obține asta dacă construiești lumea doar prin efecte vizuale. Trebuie să ai lucrul adevărat. Iar costumele din acest serial chiar trebuie văzute de aproape, strălucind în lumina frumoasă”, a mai spus Justin Marks în interviul acordat alături de soția și partenera sa de producție pentru HotNews.ro.
Premiul Emmy pentru cele mai bune costume de epocă pentru un serial a fost unul dintre cele câștigate de Shogun pe 7-8 septembrie, la a 76-a Gală Primetime Creative Arts Emmy Awards. Această gală este organizată cu o săptămână înainte de cea principală și premiază echipele de producție și diferitele departamente de artă care contribuie la realizarea unui serial. Shogun a câștigat nu mai puțin de 14 Premii Emmy dintre cele 17 la care a fost nominalizat.
La gala principală în cadrul căreia sunt decernate cele mai râvnite Premii Emmy, Shogun a strâns alte 4, la egalitate cu The Bear, un alt serial produs de FX, și Baby Reindeer, miniseria Netflix care s-a bucurat de un succes peste toate așteptările anul acesta.
„Să aleg distribuția pentru acest serial a fost sincer una dintre marile privilegii ale carierei mele. Ceea ce a fost cu adevărat entuziasmant dintr-o perspectivă americană a fost faptul că făceam acest serial în limba japoneză, ceea ce a însemnat că putem să apelăm la un bazin larg de actori, indiferent dacă ei vorbeau sau nu engleză, iar asta ne-a deschis larg oportunitățile”, a explicat Marks pentru HotNews.ro înainte de premiera Shogun, prima adaptare a romanului lui James Clavell după cea din 1980, cu Richard Chamberlain și legenda cinematografiei japoneze Toshiro Mifune.
Actorii japonezi din serial au scris istorie
În noul serial rolul seniorului Toranaga a fost jucat de Hiroyuki Sanada, probabil cel mai cunoscut actor japonez de la Hollywood după ce a jucat în filme ca The Last Samurai, 47 Ronin, Avengers: Endgame, Army of the Dead, Bullet Train sau John Wick: Chapter 4. Sanada a fost recompensat duminica trecută cu Premiul Emmy pentru cel mai bun actor principal într-un serial de dramă.
Actrița japoneză Anna Sawai a câștigat Emmy-ul pentru cea mai bună actriță într-un rol principal de dramă grație interpretării lui Mariko. Ea a devenit astfel prima actriță de origină asiatică recompensată cu Premiul Emmy la această categorie. Actrița în vârstă de 32 de ani a fost la prima nominalizare.
Celelalte două Premii Emmy câștigate de Shogun duminica trecută au fost pentru cel mai bun serial de dramă și cea mai bună regie a unui serial de dramă, acordat cineastului american Frederick E.O. Toye pentru regizarea Crimson Sky, al 9-lea episod al serialului. Toye a semnat ca regizor 4 dintre cele 10 episoade ale serialului.
În total, serialul creat de Justin Marks și Rachel Kondo a câștigat 18 Premii Emmy, depășind cu ușurință recordul anterior stabilit de popularul Game of Thrones al HBO, care câștigase 12 Premii Emmy la o singură ediție a prestigioasei gale în 2015 și 2019.
Interviul realizat de HotNews.ro cu cei doi, singurul acordat presei din România de echipa de producție sau actori a Shogun, poate fi citit integral AICI.
Ca întotdeauna, poți afla mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta: